Mi-am închipuit întotdeauna că vara dintre a unşpea' şi a doişpea' va fi cea mai frumoasă din viaţa mea. Îmi imaginam necontenit cum voi merge la mare cu trenul, cu prietenii de pretutindeni aproape, cum, apoi, voi fugi la munte şi nu mă voi mai întoarce decât atunci când bocancii vor deveni prea grei, cum voi umbla neîncetat, o vară-ntreagă, cum voi lua România la pas cu zâmbetul larg, cum voi dansa pe străzi în miez de noapte, cum voi cânta pe la diversele festivaluri din Vama Veche şi la Red Hot Chilli Peppers, cum voi sosi acasă, la-nceput de septembrie, arsă de soare şi de fericire şi mirosind a sare şi-a fructe de pădure şi cum voi respira, spre liniştire, aerul cetăţii mele dragi. Însă Dumnezeu mi-a răsturnat toate planurile, mi-a dat peste cap toate visele şi le-a conturat mai înalt, mai frumos, mai liniştitor... Aşa că vara mea de fugă, de zbucium, de agitaţie, de nelinişte, de nopţi albe şi zile scurte, de nebunie prelungită cu bună-ştiinţă, s-a transfigurat, s-a metamorfozat şi-a devenit o vară cu iz de liniştire, cu somn odihnitor, cu multe cărţi, cu călătorii, dragoste, evadări, prăbuşiri de Turnuri Gemene, societate contemporană rusă şi alte poveşti fascinante, cu o săptămână de regăsire şi relaxare pe ţărmul Mării Negre, cu planuri de cucerit Retezatul, cu vise de dominat Braşovul de sus, de pe Omu, cu dorinţe aprige şi acute de-a mă cufunda în linişte şi rugăciune la Cib şi cu multe alte îmbrăţişări nesfârşite, săruturi lungi, râsete nestăvilite, crize de plâns menite să mă liniştească, însemnări grăbite în jurnal, eforturi neîncetate de-a mi ţine-n frâu impulsivitatea şi a-mi stăvili mânia şi dragoste, dragoste cu ceai, dragoste cu apă sărată, dragoste cu îngheţată, dragoste cu baclavale, dragoste cu emoţii, dragoste cu admitere la facultate, dragoste cu dor, dragoste cu orice.
La mare cu părinţii sună puţin dubios pentru un adolescent tumultuos şi dornic de libertate. Însă pentru cineva care merge la mare ca să citească, ca să se bucure de mângâierea puţin prea îndrăzneaţă a soarelui, ca să se întindă în voie în nisipul mult prea fierbinte, ca să-şi împlinească iubirea pentru mare înotând până la geamandură, ca să se trezească dimineaţa devreme şi să îşi trimită rugăciunile către Dumnezeu pe-o briză sărată şi aridă, la mare cu părinţii sună (aproape) perfect. Adăugând şi un weekend de la mare cu Dragostea de mână, la mare cu părinţii începe să fie tot mai tentant... Aşa că am spus da! provocării de a merge în concediu cu ai mei, deşi nu îi mai "onorasem" cu prezenţa-mi "sclipitoare" în vacanţe de vreo trei ani.
Cu Skid Row sau Whitesnake urlându-mi în urechi, cu pleoapele lipindu-mi-se, adeseori, de oboseală, cu mii de gânduri vuindu-mi prin cap, tăiam noaptea, gonind pe autostradă către marea care mă aştepta, albastră, înspumată, încă din Eforie. Clipind zgomotos, din când în când, atunci când se retrăgea câte-un val, mă invita, parcă, să sar din maşină, aşa somnoroasă cum eram, şi să mă adâncesc în braţele el albastre. Aşa că am început să tremur de nerăbdare, să mă gândesc neîncetat la clipa în care urma să simt nisipul frigându-mi tălpile şi valurile spărgându-se de gambele mele. Odată ajunşi la hotel, m-am schimbat şi am stat ca pe ghimpi până când au fost cu toţii gata să mergem la plajă... Revederea a fost emoţionantă. De mână cu fraţii mei dragi, alergând în apă, râzându-i soarelui şi strângând tare la piept apa mării, am simţit că îmi împlinesc dorul atât de acut de mare. Au urmat zile cu soare, cu "Extremely loud and incredibly close" şi "Fight Club" citite pe plajă, cu vânt în plete, cu încercări cam eşuate de înot, cu mulţi copii râzând şi jucându-se în jurul meu, cu plimbări prin agitaţie, seara, şi cu liniştiri pe faleza-ntunecată, cu baclavale şi shaorma la ordinea de zi, cu aşteptare încordată a serii de vineri, cu prânzuri copioase şi somn odihnitor de după-amiază, cu mici certuri şi impulsivităţi, cu sute de mesaje trimise-n câteva zile şi cu o luptă neîncetată cu mine însămi, noroc că aveam marea drept aliat. Weekendul cu Dragostea la mare a fost o îmbrăţişare, un hohot de râs fugar, o lecţie de dans, o sesiune de fotografii, o seară cu un vis împlinit la farul din Mangalia, o plimbare la digul cu stabilopozi, un sărut lung, un val spărgându-se de stânca pe care mi-am găsit liniştea, un răsărit de soare, primul la mare, primul cu dragoste, o distracţie pe cinste cu maşinuţele, o criză de nervi şi lacrimi, o săritură în valuri, o strângere de mână timidă dintr-un pat în celălalt, un rămas-bun năvalnic pe peronul gării din Mangalia, o străfulgerare de fericire completă, un albastru calm şi liniştitor, un vis atins la timpul potrivit... a fost o rugăciune la care Dumnezeu a răspuns cu dragoste, cu infinită dragoste. Au urmat lungi seri în care, mulţumită jurnalului udat cu lacrimi, rugăciunilor cu care-am asaltat briza şi conversaţiilor lungi la telefon, mi-am găsit, măcar pentru puţin timp, pacea, seri de karaoke cu familia, neaşteptat de amuzante, dimineţi cu somn prelungit, furtuni pe mare, vânt nebun pe plajă, nisip în păr şi valuri zbuciumate, certuri aprige şi împăcări formale, legănări de vise pe şezlongul de pe balcon, crize de gastrită, un rămas-bun tacit, dar de neuitat de la mare şi un drum lung, prea lung şi prea obositor...
"Îmi place la mare pentru că eşti curat tot timpul". Eşti plin de sare şi bronzat, dar curat. Marea, oricât de murdară sau de amară ar fi, te spală. Deşi m-am săturat, în şapte zile, de aerul copleşitor, de furtunile de nisipi, de razele mult prea calde ale soarelui, de aglomeraţia de pe plajă şi agitaţia care începe odată cu lăsarea serii, dragostea de mare nu s-a estompat nici măcar cu puţin, fiindcă trăiesc cu gândul la o săptămână cu cortul, undeva lângă Năvodari, unde e linişte de la un răsărit la celălalt, albastru cât vezi cu ochii şi dragoste. Iubesc marea fiindcă îi semăn, fiindcă mă regăsesc întreagă pe ţărmul ei. Şi-n mine se sparg necontenit valuri, unele calme, altele nebune, şi-n mine alternează acalmia cu furtuna, iar frământarea ei necontenită, acel zbucium surd, care o cutremură chiar şi-n zilele cele mai senine, e şi zgomotul meu de fond, e curentul ce mă tulbură neîncetat. Iubesc marea pentru că, chiar şi atunci când, la suprafaţă, pare complet liniştită, există, în adâncul ei, un val ce-o zgâlţâie, măcar puţin, iar structura aceasta mi-e definiţie şi reprezentare perfectă: nici eu nu pot fi liniştită, încă, pe deplin, sunt mereu agitată, undeva-n străfundurile fiinţei mele tremură mereu o frântură din mine însămi. De aceea mă pliez perfect între valurile mării, mă simt nu doar ca un peşte în apă, ci ca o parte componentă a ei. Marea mă spală, mă linişteşte, aparent doar, fiindcă liniştea ei nu poate fi întreagă, mă sărează, mă îmbrăţişează şi mă îmbracă în acel albastru atât de calm şi, totuşi, atât de obsedant. Marea e a mea şi eu sunt a mării...
***
Anul acesta am trăit, pentru prima oară, marea, în deplinătatea ei, cu dragostea de mână şi cu sufletul ud de prea mult albastru. Anul acesta am cunoscut marea cu adevărat. Aşa că, până la următoarea îmbrăţişare înspumată, mă voi uita în ochii tăi de câte ori mi se face dor de valuri, fiindcă, cu adevărat, ai închis marea în ochi.
