Vals zâmbitor în paşi de primăvară

O să încep această postare prin a povesti puţin din zilele care au trecut şi care au fost foarte frumoase şi...apoi...voi vorbi olecuţă şi de sufletul meu, care mai nou se crede fericit şi nu mă lasă în pace, se joacă neîncetat şi, surprinzător, dansează vals. De ce tocmai vals? Păi dacă nu se poate pune Bon Jovi-Bed of Roses la nuntă, merge şi un vals la lumina lunii, doar eu şi iubita-mi Ioană. Detalii...în cele ce urmează.:)
Duminica trecută am fost la Timişoara şi mi-am dat DELF-ul, primul nivel. A fost bine, m-am descurcat şi sper să îl iau cu o notă bună. Din câte am văzut prin ochelarii mei, Timişoara nu e locul în care îmi voi face facultatea. Cu siguranţă nu, fiindcă nu găsesc acel farmec tipic oraşului, care să mă facă să vreau să rămân, să descopăr şi mai mult. Povestea duminicii e însă muult mai complexă. Vroiam cu orice chip să ajung la nuntă la Ghelari, după cum ştie toată lumea, aşa că am făcut tot posibilul şi...am ajuns. Am reuşit să prind trenul de ora 3, aşa că la 6 şi ceva eram în Deva, iar la 7 şi jumătate eram la Ghelari. Şi toate eforturile au meritat. Pensiunea era superbă, bluza mea mov se asorta cu tot decorul şi cu florile de liliac, care răspândeau primăvara peste tot, aveau aerul acela aparte de sărbătoare, de dans, de visare. Am dansat la lumina lunii cu Ioana, fiindcă, după multe încercări eşuate, tipul cu muzica tot nu a pus Bon Jovi, s-a oprit la U2- With or without you. Dar a fost foarte frumos, Iulia mă tot îmbrăţişa şi eu pe ea şi râdeam şi, cum spuneam, păream foarte disponibile. Tortul a fost delicios, am învăţat să joc sârbă, greceşte şi chiar să dansez tango. Şi...nu m-am împiedicat...prea tare.
Săptămâna aceasta a fost una plină. Am dat test la logică şi mate, am mers la repetiţia unei trupe rock care încă nu are nume, dar cântă foarte frumos, am stabilit detaliile excursiei la Praga, chiar ne-am certat dacă să luăm sau nu fierul de călcat şi sandwich-maker-ul cu noi şi am avut dezbateri foarte interesante şi pasionante pe tema nunţii, a credinţei etc, dezbateri care au răsunat, probabil, în întreaga şcoală, la cât de tare urlam. Acum mă pregătesc pentru teza la fizică de mâine, care sper să fie una uşoară. Oricum e ultima, deci ce e greu, a trecut.:)
Cum am spus, sufletul meu se crede fericit. De fapt, e doar nebun, nărod, copil, cum vreţi să îi ziceţi. Iulia spune că nu sunt cretină, că e normal ca sufletul meu, foarte violet şi asemănător liliacului, să danseze atât de mult. Am ajuns să ascult vals, să dansez singură prin cameră, doar eu şi sufletul meu. Şi am tot felul de vise şi de scenarii în cap. Imaginaţia mea, se pare, lucrează neîncetat, însă nu am timp să mă concentrez, să mă adun şi să scriu. Pe de altă parte, cânt. Cânt, râd, vorbesc, nu mă pot opri. Primăvara a intrat întreagă în mine şi nu cred că va mai pleca. Mie îmi place, oricum lumea s-a obişnuit cu ideea că eu sunt îndrăgostită tot timpul, dar mi-e să nu mă arunc iar cu capul în apă, iar eu habar nu am să înot. Oricum, nu pot să controlez senzaţia de zbor care mă poartă zilele astea prin viaţă. Abia aştept să zbor cu planorul, să fiu acolo sus, să văd toată lumea, să ştiu că m-am eliberat din toate chingile lumeşti şi am biruit gravitatea, oamenii răi, ura. Până atunci, am doar o senzaţie de înălţare, de vals vienez, de primăvară cu liliac, de libertate nestăvilită, un dor nebun de fericire. Şi mă simt foarte bine, am un zâmbet imens, care se pare că nu mă va părăsi prea curând. De fapt, toate aceste rânduri le-aş putea rezuma în câteva cuvinte. Mă simt un zâmbet, înflorit în timpul unui cântec şi dansând în cer. Sunt un zâmbet, deschis larg soarelui şi gata să îmbrăţişeze lumea. Sunt un zâmbet, mare şi fericit.

Premiantă:)

Fiindcă a fost tare drăguţă, Adela s-a gândit la mine şi mi-a premiat blogul, deci, implicit, pe mine. De aceea sunt premiantă!:) Mulţumesc frumos, Adela!

Ca orice premiu, are şi anumite reguli, însă, dintru început, vă spun că nu pot respecta regula 3, fiindcă habar nu am cum să pun un link încât să dai click pe nume şi să ajungi pe site, din nefericire pentru mine. Mă scuzaţi!:D

a) Postați premiul pe blog-ul vostru.
b) Oferiți-l unui număr de 12 prieteni.
c) Afișati link-ul premianților.
d) Anunțaţi-i printr-un comentariu pe blog-ul lor.
e) Scrieți cine v-a premiat.

Prin urmare, următorul premiu de blogger fantastic merge la...

1. Dorina cea schimbătoare de bloguri, dar pe care o iubesc.

2.Mădă cea artistă, împiedicată şi super tare.

3.Theuu, care a fost în Franţa şi care sper că va sta în spatele meu până la sfârşitul liceului.

4.Emily, care scrie atât de frumos şi care o iubeşte pe Lilly Allen.

5.Theo cea extrem de amuzantă, care îşi iubeşte satul.

6.Oana, fără de care viaţa mea nu ar fi la fel. Te iubesc, Dana:)!

7.Andreea, draga mea cercetaşă, chitaristă, scriitoare etc. Draga mea şi atât!

8.Miruna, cu care neapărat voi sta în cameră la Praga!

9.Andra, care, deşi nu a mai scris demult pe blog, rămâne la mine în blogroll, că mi-e tare drag de ea.

10.Ozana cea frumoasă, isteaţă, aproape la fel de perfectă ca mine:)! [nu e egoism, e doar ora de chimie].

11.Ioana, muziciana mea preferată, de care mi-e tare dor şi ale cărei scrieri de până acum le iubesc. Evident, şi pe ea o iubesc!

12.B.P, sper să iei premiul, chiar de eşti departe, între Alpi şi cercetaşi!:)

Ăştia sunt cei 12 fericiţi. Nu am scris într-o ordine anume, i-am pus aşa cum îi arăta blogrollul în momentul acesta. Sper să revin cu o postare mai detaliată, un soi de mini-jurnal, dar efectiv nu am timp zilele astea. Şi aş vrea să scriu, să scriu mult. Poate o să reuşesc. Dacă nu...vă las oricum încă un cântec. Pentru că zilele astea sunt cu capul în nori.:)

Set the fire to the third bar...

Pentru că este un cântec care mi se potriveşte, în acest moment, perfect. Pentru că este cel mai frumos cântec de dragoste pe care l-am auzit până acum. Pentru că este cântecul pe care îl urlă toată fiinţa mea, sufletul iubitor, obrazul înroşit de zâmbet, braţele gata oricând să îmbrăţişeze, spaţiile dintre degete, care aşteaptă mâinile lui Făt-Frumos. Pentru că este cântecul meu...doar al meu.

P.S.: Şi piesa, am uitat să precizez, mi-a fost arătată de draga de Andreea, care tot timpul ascultă numai muzică frumoasă. Merci din suflet:).

Râu de Mori...satul fericirii

După cum am spus şi aseară, Theo mi-a pasat o leapşă, în care trebuie să scriu câteva lucruri care îmi plac la satul meu. Am ezitat în a posta ceva, fiindcă nu ştiam dacă să scriu despre Ghelari, unde îmi place foarte mult, sau despre Râu de Mori, satul în care mi-am petrecut toate vacanţele copilăriei, şi am sfârşit prin a alege Râu de Mori, chiar dacă, acum, aş vrea să stau la Ghelari, fiindcă e cu adevărat un sat frumos, iar dacă aş sta mai mult cu Iulia, Ioana sau Isa, sigur m-aş distra pe cinste. Revenind, Râu de Mori este satul de la poalele Munţilor Retezat, unde poţi gusta, oricând, din fericire. Aşa că o să vă spun de ce îmi place atât de mult.:)
1) Pentru că acolo mi-am petrecut marea parte a copilăriei şi am o grămadă de amintiri, strânse toate şi împrăştiate în sufletul meu de copil, pentru a-l colora.
2) Pentru că râul curge exact lângă casa mea, am o livadă imensă şi un nuc în care mă urc de câte ori vreau să visez şi să stau de vorbă cu natura.
3) Pentru că, exact lângă casa mea, este un cămin de copii şi, de când eram un pui de om, m-am jucat cu toţi cei de acolo, iar acum, de câte ori merg "la ţară", mă bucur tare mult când îi reîntâlnesc.
4) Pentru că mă pot da cu bicicleta cât am chef, iar atunci când eram mică, făceam plimbări interminabile, până la lac sau până la verişoarele bunicii mele.
5) Pentru că pot urca oricând am chef pe valea Râului Mare sau a Râuşorului, unde sunt peisaje de vis.
6) Pentru că nepoţelele mele, de gradul II sau III, sunt aşa de drăguţe şi mă întâlnesc cu ele doar la Râu de Mori.
7) Pentru că acolo am învăţat să joc badminton, ascunsea şi toate celelalte jocuri specifice copilăriei, chiar şi fotbal.
8) Pentru că nicăieri nu mănânc un grătar mai bun ca cel de la Râu de Mori.
9) Pentru că serile, în care luăm cina cu toţii împreună, iar apoi facem orice ca să mai stăm afară, sunt minunate la noi în sat. Soarele apune aşa de frumos şi e o atmosferă de poveste.
10) Pentru că mereu vreau să fiu de Sânziene acolo. Facem coroniţe din aceste flori galbene şi le aruncăm peste casă, punându-ne o dorinţă. Care mereu se îndeplineşte.
11) Pentru că nicăieri nu mai găsesc sobele acelea atât de calde şi pline de amintiri.
12) Pentru că iubesc leagănul, terasa şi curtea în care mă jucam încă de când eram singurul copil.
13) Pentru că iarna ninge neîncetat şi mă simt ca şi Crăiasa Zăpezii. Iar derdeluşuri ca la Râu de Mori nu găseşti.
14) Pentru că dealurile unde mergem după zmeură sau mure sunt atât de înalte, încât se aude doar şoapta pământului românesc.
15) Fiindcă schitul de sus, din munţi, şi mănăstirea Colţ, împreună cu Cetatea Colţ, sunt locuri unice, plinde de istorie şi zbucium românesc.
16) Pentru că băile în Râul Mare, la Dorne, sunt cele mai răcoroase şi mai amuzante.
17) Pentru că livada plină cu mere verzi este mereu la dispozitia noastră, oferind mereu cele mai bune fructe româneşti.
18) Pentru că excursiile la Trei Izvoare, de unde luăm noi apa, sunt cele mai faine şi ude moduri de a ne distra.
19) Pentru că toamna, când mergem să culegem prunele ca să facem ţuică, poţi să crezi că trăieşti în cel mai frumos loc de pe Pământ: soarele care încă arde, căpiţele care sunt numai bune să dormi lângă ele, tăiatul lemnelor, florile de câmp, Râuşorul, care a făcut o singură inundaţie până acum:),Retezatul care ne ocroteşte, totul creează un tărâm de vis.
20) Pentru că, la Râu de Mori, este locul unde mă simt din nou copil, unde sunt liberă să fac ce vreau eu, locul unde orice vis poate deveni realitate.
P.S.: Leapşa asta poate să o facă cine vrea, atâta timp cât are un sat al lor şi îmi dă de ştire.:)

Leapşă drăguţă

Mădă a postat, din nou, o leapşă. Ştiu că am primit una şi de la Theo, dar, Theo dragă, trebuie să mă gândesc dacă fac despre satul bunicilor mei sau despre Ghelari, aşa că văd mâine. Acum, mă plictiseam înainte de Dr House, aşa că am luat această leapşă faină...Enjoy!:)
1) Luaţi o carte, cea mai la îndemână, deschideţi la pagina 18 şi scrieţi aici rândul al 4-lea – "Întrebări care depăşeau cu mult simpla curiozitate, căci" -Ionel Teodoreanu: "Lorelei".
2) Fără să verifici, cât e ceasul -22.45
3) Acum, verifică…- 22.44.
4)Cum sunteţi îmbăcată?-pantaloni de trening şi un tricou cu jocurile olimpice, tricou primit, evident, din Canada.:D
5)Înainte de a răspunde la acest chestionar, la ce vă uitaţi? – la videoclipul de la Snow Patrol- Set the fire to the third bar.
6)Ce zgomot auziţi în afară de cel al calculatorului? – Snow Patrol-Chasing Cars.
7)Când aţi ieşit ultima dată şi ce aţi făcut cu ocazia respectivă? – Azi, am ieşit cu Maia şi am mers la Mc.
8)Aţi visat ieri noapte ? – Da, extrem de frumos. Şi pentru Dănuţ...eram la nuntă, nu la Delf!:))
9)Când aţi râs ultima dată? – Când tata a început să facă iar mişto de mine...:)
10)Ce aveţi pe pereţii încăperii unde sunteţi?- icoane, un ceas cu Barbie, de când eram mică, 2 tablouri cu o casă şi un căţel, rafturi pline cu cărţi şi o lustră veche de când stau în această casă.
11)Dacă aţi deveni multimilionar peste noapte, care ar fi primul lucru pe care l-aţi cumpăra? – un planor şi un jeep cu care să merg când vreau la Ghelari.:)
12)Care este ultimul film pe care l-aţi văzut?- Ultimul film văzut cap-coadă este...Memoriile unei gheişe, cred.
13) Aţi văzut ceva neobişnuit azi ? – Doar veşnicele cupluri piţi-coca şi şoferii tembeli români care erau să mă calce.
14)Ce părere aveţi despre acest chestionar? – E drăguţ, doar de aia îl fac.
15)Spuneţi-ne ceva ce nu ştim încă – I-am distrus desenul lui Dănuţ şi a chiulit din cauza mea. Şi nu îmi plac poeziile de dragoste extrem de siropoase.
16)Care ar fi prenumele copilului dvs. dacă ar fi vorba de o fată ? – Iulia, Teodora, Irina, Maria sau Ruxandra.
17) Care ar fi prenumele copilului dvs. dacă ar fi băiat? – Mihai sau Paul.
18)V-aţi gândit deja să locuiţi în străinătate ? -Da, în Franţa sau Marea Britanie:).
19)Ce aţi dori ca Dumnezeu să vă spună când intraţi pe porţile Raiului ? – Credinţa ta te-a mântuit, mergi în pace, fiindcă iubirea ta a învins lumea!
20)Dacă aţi putea schimba ceva în lume în afară de politică, ce aţi schimba? – i-aş readuce pe toţi oamenii pe calea spre mântuire. Şi aş ajuta toţi copiii săraci de pe Pământ.
21)Vă place să dansaţi?- Ador să dansez. Mai ales la nunţi.:))
22)George Bush ?- un om care a distrus încă puţin din lume.
23)Care a fost ultima chestie pe care aţi văzut-o la televizor? – hm, ceva ştiri, cred.
24)Care sunt cele 4 persoane care ar trebui să preia acest chestionar? Ozana, Miruna, Theu şi Adela. Ca să le dau de lucru.
Gata, am fugit la Dr House, că a început. Noapte bună, mâine cred că o să mai scriu ceva după teza la engleză.:)

Wild young heart:)

Salutare tuturor! Ştiu că nu am mai prea scris pe blog, am avut chiar o mică ezitare în a-l şterge sau nu, dar am constatat că a devenit o parte din viaţa mea şi nu mă pot despărţi de el atât de uşor. Plus că m-a ajutat să cunosc oameni faini, să spun unele lucruri într-un mod subtil şi să mă descarc mereu de frustrările imediate, care trebuiau calmate urgent prin rugăciune şi scris.

Acum, sunt fericită. Cred. Sunt cu capul în nori, încă dansez, fiindcă sunt mândră că am învăţat să dansez frumos, graţie balerinilor de la nuntă:), mă împiedic de propriile mele şireturi sau de picioarele colegelor şi am o singură mare suferinţă: duminică sunt la DELF, în loc să merg la încă o nuntă. Dar nu mă las, duminica următoare fac cumva şi ajung la Ghelari. Pentru că deja mi-e dor de fete, pentru că acolo e foarte frumos şi pentru că prietenul meu imaginar, Dor Călin, are nevoie să zboare cu planorul împreună cu puricele Beethoven.

Revenind, afară e primăvară în toată puterea cuvântului. Toţi copacii sunt în floare, ninge cu petale peste toată Deva, şi, de câte ori plouă, totul miroase foarte frumos. Curat, pur. Poate de aceea oamenilor nu le place ploaia. Fiindcă ploaia spală totul, lasă doar adevărul să strălucească în lumina soarelui, iar adevărul poate orbi, atunci când luminează prea tare. Dar mie îmi place ploaia. Fiindcă îmi place adevărul.

Pe lângă copacii albi, roz sau verzi, oraşul e plin de liliac. Liliacul mi-a plăcut întotdeauna. Străzile ce miros atât de frumos, florile mov sau albe, care poartă în ele toate visele lumii, mă fac să visez şi mai mult. Cerul e atât de albastru uneori, încât nu mai vreau să cobor de acolo. Da, am o lume a mea între nori şi totul e perfect. Nu există supărare, aspirator, bucătărie sau băieţi enervanţi, există doar Dumnezeu, vise, planoare şi multă iubire. Că tot veni vorba de planoare, abia aştept să încep să zbor. Vreau să ajung cât mai sus în cer. Să simt că sunt doar eu, cu iubirea din mine, cu Dumnezeu acolo şi cu toate speranţele lumii scurgându-se pe aripile planorului meu. Da, ştiu că exagerez cu visarea, dar de ce să te opreşti din visat atunci când te trezeşti dimineaţa?

Din cauza zilelor tumultuoase care au trecut, am constatat că am o inimă nebună. Şi îmi place de ea, iubesc deciziile pe care le ia, fiindcă întotdeauna împlineşte voia Domnului. De aceea, nu regret nimic din ce am făcut , am spus sau am cântat. Acum, inima mea nebună vrea să se mărite. Adică, abia aşteaptă să se mărite, la Ghelari, frumos, duminica la Liturghie. O să aştept cuminte, ştiu că Făt-Frumos va veni, nu pe un cal alb, dar cu un suflet curat, un chip frumos şi o minte inteligentă.Şi, la mine, Făt-Frumosul trebuie să fie ori cercetaş, ori pilot, ori muzician, dar, neapărat, trebuie să aibă credinţă tare în Dumnezeu şi, obligatoriu, să ştie să danseze.:) Totuşi, ideea măritişului rămâne valabilă, însă cu cine, nu vă pot spune, fiindcă nu ştiu sigur. Am însă o vagă idee, cunoscută doar de bestiile mele mici de la şcoală. Şi chiar sunt fericită că pot să mă simt liberă oricând, oriunde, şi să las un zâmbet pe feţele tuturor.

Astăzi a plouat cu soare. Acum ceva zile, am văzut un curcubeu. De obicei, minunile astea atât de unice ale naturii determină câte o schimbare frumoasă în viaţa mea sau prevestesc un lucru bun. Şi sper ca acest lucru să fie ceva mai deosebit decât un banal 10 în teza de la matematică...

În altă ordine de idei, mâine este grevă, deci dorm. Sper să fie frumos afară, ca după ce învăţ pentru teza la engleză şi testul la chimie, să pot face o plimbare frumoasă prin Deva mea dragă... Vă urez tuturor o zi de vacanţă cât mai frumoasă şi vă las cu un cântec drăguţ, în franceză, că doar dau DELF-ul...Fiţi fericiţi!:)

Make me smile...make me happy:)

Cântecul ăsta este un soi de P.S. la articolul anterior. Sunt fericită şi zâmbesc. E soare, a venit primăvara, viaţa e frumoasă. Iar cântecul ăsta e foarte drăguţ!:)

Prieteni, amici, cunoştinţe...

ANTE-SCRIPTUM: A trecut şi săptămâna asta, cu multă oboseală, dar şi cu mult bine. Teza a fost ok, nota de 10 de la fizică a fost foarte faină, iar şotronul şi campionatul de sporturi copilăreşti iniţiat la mine în clasă...genial. Acum mă pregătesc cu toate forţele de DELF, însă, fiindcă am promis să scriu despre prieteni, o să îmi respect promisiunea. Weekend fain şi Doamne-ajută!:)
Toată lumea are prieteni. Este o condiţie necesară a omului. Prietenia adevărată este cel mai drăguţ sentiment, după iubire. A avea un prieten adevărat este ca şi cum ai avea un al doilea înger păzitor. Nu o sa mă apuc să înşir citate drăguţe, nici să vorbesc despre tipurile generale de prietenii sau despre cât de denigrată a ajuns o prietenie în zilele noastre şi cât de rar găseşti o prietenie frumoasă bazată pe iubirea agape şi pe credinţă. Voi încerca să vorbesc despre modul în care văd eu prieteniile.:)

Pentru mine, prieteniile adevărate se bazează, aşa cum am spus, pe iubirea agape. Iubirea agape este acea formă de iubire totală a aproapelui, care într-o prietenie tinde să ajungă până la puterea de sacrificiu a Lui Iisus. Prieteniile sunt de mai multe feluri, dar cele mai frumoase sunt cele care au, ca piatră de temelie pe Iisus Hristos. Prieteniile acestea sunt cele în care simt, cu adevărat, că persoana în cauză este soră sau frate de cruce cu mine, expresie care înseamnă ceva clar: a fi frate de cruce cu cineva înseamnă a fi tovarăşi pe drumul spre mântuire. Legătura de iubire şi credinţă dintre aceşti doi prieteni este extrem de puternică şi nu se poate rupe decât prin efort susţinut din partea celui rău. Poate de aceea, aceste prietenii sunt atât de rare. Dar eu sunt foarte fericită ca am surori şi fraţi de cruce, pe care îi iubesc din tot sufletul.

Tot prietenii trainice sunt cele care dăinuiesc încă din copilărie. Atunci când ai un prieten care ţi-a fost alături şi la bine, şi la rău, alături de care ai crescut, ai trăit toată gama de sentimente, a fost umărul pe care ai plâns după prima iubire sau sufletul care te-a susţinut când ai avut nevoie, este ca şi cum ai avea un tovarăş permanent în viaţa ta. Aceste prietenii trainice sunt şi ele rare, dar atunci când ai un asemenea prieten şi, pe deasupra, este şi acea legătură de credinţă şi iubire, poţi considera că ai un înger lângă tine. Fiindcă nu toţi îngerii au aripi.

Există prieteniile care evoluează dintr-un hobby, o pasiune comună. Fie că mergeţi împreună la cercetaşi, aerodrom, cenaclu, fotbal sau olimpiada de religie, aceste prietenii sunt frumoase atât cât ţin. Fiindcă dintre acestea, foarte puţine reuşesc să depăşească graniţa acelei pasiuni. Însă atunci când o depăşesc, devin prietenii adevărate, ţinute aproape de inimă. Şi sunt extrem de frumoase.

Totodată, există prieteniile faine de la şcoală, fiindcă şcoala este cel mai fain loc de socializare. Într-o clasă, există câteva persoane cu care rezonezi, ai mai mult în comun decât orele petrecute împreună. Şi sunt prietenii atât de frumoase, în care petreci atât de mult timp împreună. Plus că poţi, evident, cunoaşte o grămadă de lume, mai mare sau mai mică decât tine, cu care constaţi că ai tangenţe mai mult decât şcolare, şi uite aşa ai şi mai mulţi prieteni buni. Cu care poţi să râzi o zi întreagă, fără să te opreşti.:D

Un tip de prietenie destul de controversat este cel dintre o fată şi un băiat. Multă lume spune că este imposibil, că, după un anumit timp, o să evolueze în iubire, că nu rezistă timpului etc. Ei bine, eu nu sunt deloc de acord cu asta. Pentru mine, atunci când te îndrăgosteşti de cineva, se simte acea rezonanţă în cele două suflete încă dinainte de a fi împreună. Plus că, într-o prietenie fată-băiat, lucrurile pot sta urât, atunci când doar unul se îndrăgosteşte de celălalt [Eu, ca fată, nu sunt genul. Ori mă îndrăgostesc din prima, ori niciodată.:)]. Deci, prieteniile dintre un băiat şi o fată pot dăinui mult şi fără a evolua în nimic. Chiar mă bucur că am prieteni băieţi, fiindcă aşa reuşesc să văd şi din punctul lor de vedere lucrurile, să râd "ca între băieţi", să povestesc câte-n lună şi în stele şi să aflu o grămadă de lucruri interesante. Plus că băieţii se supără mult mai greu decât fetele şi nu bârfesc atât de mult. Ah, şi nu apare eterna situaţie în care amândoi se îndrăgostesc de aceeaşi persoană:).

Iar ultimul tip de prietenie pe care îl preţuiesc foarte mult este aşa-zisa prietenie la distanţă. Am observat că sunt nişte prietenii grozave. Chiar dacă mai mult vorbeşti la telefon sau pe messenger cu persoana respectivă, momentele în care vă vedeţi sunt foarte speciale. Parcă ieri v-aţi fi văzut ultima oară. Conversaţia se leagă imediat, iar prietenii la distanţă sunt, de fapt, foarte aproape de tine. Pentru că mie nu mi se pare valabilă expresia "Ochii care nu se văd, se uită". Se uită doar cei care vor să fie uitaţi...

După prieteni, vin amicii. Cei cărora le acorzi încredere până când ţi-o dezamăgesc total, iar expresia cea mai potrivită este cea pe care a folosit-o draga de Mădă, când a zis că tu le acorzi o găleată de încredere, iar ei ţi-o pun în cap. Amicii sunt, în acelaşi timp, dar nu sub acelaşi raport, colegii cu care râzi, dar cu care nu vorbeşti chestii intime, colegii de hobby, dar cei care nu devin prieteni, cei cu care ai fost într-o excursie sau tabără, dar nu ai mai păstrat legătura de prietenie din acea împrejurare. Cei cu care vorbeşti foarte rar, sau cei cu care ai crezut că ai fost prieten cândva, fiindcă ce-i făcut să ţină, ţine. Amicii sunt şi foştii iubiţi, sau foştii colegi de clasă de care te leagă doar multe amintiri. Amicii sunt cei cu care râzi, te înţelegi bine şi nimic mai mult.

Iar ultima categorie de oameni sunt cunoştinţele. Cei pe care îi saluţi, mai schimbi 2-3 vorbe cu ei şi atât. Cei cu care ai fost cândva împreună într-o activitate, dar nu v-aţi apropiat, cei cu care ai avut cândva o tangenţă, dar nimic mai mult. Cunoştinţe pot deveni şi persoanele cu care te-ai înţeles bine, dar care te-au rănit. Sau oamenii care te-au făcut să plângi şi, chiar dacă au fost iertaţi, nu le mai pasă. Cunoştinţele sunt cei pe care îi ştii, dar nu există altă punte de legătură între voi şi nici nu se poate dezvolta o prietenie. Cunoştinţele sunt toţi oamenii care trec prin viaţa ta fără a lăsa nicio urmă, iar tu treci prin a lor la fel. Cunoştinţele sunt persoanele necesare fiecărui om pentru a supravieţui în jungla socială.

Concluzia este că prietenii sunt cei pe care trebuie să îi ţinem aproape de inima noastră, ca să nu îşi ia zborul. Trebuie să avem şi amici, fiindcă, fără de ei, cu cine ai râde atunci când te plictiseşti împreună cu toţi prietenii tăi? Iar cunoştinţele sunt parte integrantă a fiecărui om care trăieşte într-o societate. Dar, mai presus de amici, cunoştinţe şi prieteni, trebuie să existe iubirea faţă de tot aproapele nostru, unica formă de iubire prin care ne putem mântui, lăsând în urma noastră lumea mai bună decât am găsit-o...:)

Cărţi...muuulte cărţi.

Ei bine, a trecut şi teza la mate, cu bine. Sper să iau 9. Şi cum aveam chef să mă distrez, am "furat" o leapşă de pe blogul Dorinei. Cred că seara asta o să postez ceva despre prieteni, dacă nu...mâine. Până atunci, leapşa asta drăguţă merge la Adela, Ozana, Mădă, Miruna şi toţi care mai vor să o ia. Ah, încă ceva! Ozana nu avea ce face azi, aşa că mi-a mai dat 2 porecle: Pietricică şi Pietroi. De parcă nu aveam destule...:)

1.Ce carte nu ai da cu împrumut şi de ce?
Hm, nu aş împrumuta..."Culoarea Cerului" de Doru Davidovici. De fapt, niciuna din cărţile lui Davidovici, tocmai fiindcă sunt unicat.:)

2. Ce carte nu ai recomanda şi de ce?
Nu recomand nimănui "Cartea Mironei", de Cella Serghi, fiindcă are exact aceeaşi temă cu "Pânza de păianjen" a aceleiaşi scriitoare şi e muuult mai plictisitoare.

3. Ce carte nu ai cumpăra şi de ce?
Nu cred că voi cumpăra vreodată cărţi de genul: "Cum să reuşeşti în viaţă", fiindcă nu cred că te ajută cu ceva.

4. Ce cărţi nu ai citi niciodată şi de ce?
Cărţi care te sfătuiesc cum să îţi trăieşti viaţa şi sunt scrise de nişte americani dubioşi care se cred dăştepţi, cărţi paranormale sau pline de tâmpenii gen radiestezie, yoga sau bioenergie şi cărţi plictisitoare, precum "Ciocoii vechi şi noi".

5. Ce carte nu ai scrie niciodata şi de ce?
Cărţi prin care să dau sfaturi. Nu sun în măsură să spun altui om cum să trăiască.

6. Care-ar fi prima carte pe care ai da-o, întru citire, copiilor tăi?
Prima carte...probabil "Cireşarii", fiindcă toate cărţile din serie te învaţă să fii om cu adevărat şi vorbesc despre noţiuni şi sentimente rar întâlnite în zilele noastre: onoare, sacrificiu, încredere, respect, prietenie, iubire curată.

7. Care a fost cartea copilariei tale?
Cartea copilăriei mele a fost, evident, "Micul prinţ" de Antoine de Saint-Exupery. Cea mai frumoasă carte, despre cum să rămâi mereu copil.

8. Cartea pe care ai făcut-o cadou ultima dată, ai citit-o?
Da. Cred că ultima carte făcută cadou din suflet a fost "Lucrarea" de C.C. Ciomâzgă şi i-am dat-o Irinuşului pitic. Şi da, am citit-o, chiar m-a schimbat foarte mult.

9. Ce carte ti-a marcat felul de a fi?
Una din cărţile care mi-a marcat felul de a fi este "Pânza de păianjen" de Cella Serghi, fiindcă m-am regăsit aproape total în personajul Dianei Slavu şi în viaţa trăită de aceasta. Şi m-a făcut să îmi dau seama că, mai presus de toate neajunsurile lumeşti, este dragostea.

10. Ce carte pe care ai citit-o ai lua-o cu tine pe o insulă pustie?
Hm...ceva de Jules Verne:), sau Winnetou, sau mai bine, mult mai bine, "Maitreyi" şi "Dragostea nu moare", de Eliade şi Maitreyi Devi, nu le pot lua una fără cealaltă.

11. Ce carte pe care n-ai citit-o, ai risca să o iei cu tine pe o insulă pustie?
Sincer, aş lua ceva de Paler, Camus sau "Patul lui Procust" de Camil Petrescu.

12. Cum se numeste cartea pe care ai citit-o de cele mai multe ori?
Evident, "Micul prinţ". O citesc de câte ori sunt tristă sau supărată.

13. Numeşte o carte plictisitoare.
Oh, evident, Baltagul. De fapt, toate cărţile scrise de Sadoveanu, cu excepţia "Dumbravei minunate".:)

14. Numeşte-ne o carte pe care ai început-o, dar nu ai terminat-o.
"Citadela" de Antoine de Saint-Exupery. M-a plictisit rău de tot.

15. Povesteşte-ne cum cumperi o carte.
Cum cumpăr o carte? Păi, când cumpăr o carte, ştiu dinainte ce carte cumpăr, fiindcă am auzit sau am citit lucruri bune despre ea sau fiindcă sunt curioasă să văd cum e...

16. La ce renunţi ca să cumperi o carte?
La haine, de obicei.

17. La ce nu renunţi ca să cumperi o carte?
Hm, nu aş renunţa la un lucru pe care e absolut necesar să îl cumpăr. În rest, pot renunţa la orice pentru o carte bună...

18. Cărţile cărei edituri îţi plac cel mai mult?
Nu mă orientez deloc după editură.

19. Cât timp a trecut de cand nu ţi-ai mai cumpărat o carte? Cum se numeşte acea ultimă carte cumpărată?
Ultima carte cumpărată este "Viaţa pe un peron" de Paler şi am cumpărat-o (de fapt, mama a cumpărat-o) la Paşti.

20. Ce carte/cărţi ai împrumutat ultima dată?
"Dragostea în vremea holerei" şi "Un veac de singurătate" de Garcia Marquez.

21. Care este scriitorul român preferat?
Mircea Eliade şi Doru Davidovici.

22.Care este scriitorul străin preferat?
Deocamdată, fiindcă nu am citit mulţi autori străini, este ori Garcia Marquez, ori Alexandre Dumas, ori Jules Verne. Dar veau să citesc mai multă literatură străină...:)

23. Ecranizarea cărei cărţi ai dori să o vezi?
Sincer, aş vrea mult de tot să văd ecranizarea de la "Dragostea în vremea holerei".

24. Numeşte o carte a cărei ecranizare ţi-a plăcut mai mult decât romanul în sine.
"A walk to remember". Filmul m-a făcut să plâng, cartea nu.

25. Numeşte o carte bună cu o ecranizare proastă.
Sincer, mie m-a plăcut seria Twilight chiar mult. Însă filmele au redat atât de puţin din cât de faine sunt cărţile...

Sunshine award:)

Acesta este primul premiu din cariera mea de bloggeriță. Mulțumesc frumos, Emily!:)

1.Să postezi premiul!
2.Să oferi premiul unor prieteni!
3.Să scriu 10 lucruri care îmi plac!

And the next Sunshine Award goes to...
Andreea
Oana mea blondă
Miruna
Ozana
Theu
Adela
Theo cea năroadă
Andra, draga de ea.

Iar acum...cele 10 lucruri care îmi plac:)...
1.Să iubesc/să fiu îndrăgostită
2.Să cânt
3.Să cercetășesc
4.Să citesc
5.Să scriu
6.Să mănânc
7.Să călătoresc
8.Să râd
9.Să fiu cu capul în nori/să mă împiedic de orice
10.Să povestesc câte în lună și în stele.
P.S.: Revin imediat cu un articol despre săptămâna frumoasă petrecută în Bucovina.:)

P.P.S.: Fiindcă am mai şters câteva postări, asta devine cea de-a 100-a scriere de pe blogul meu. Şi este şi primul premiu, deci e foarte drăguţ. Mulţumesc tuturor!:)

Missing Suceava...

Hristos a înviat! M-am întors de la Suceava cu forțe proaspete, puțin șifonate de prea multe nopți nedormite, dar răsărite din puțină fericire. Sunt mândră că am obținut nota 9.25 și, deci, mențiune. Dar mai presus de acest rezultat, am rămas cu amintiri grozave, prietenii frumoase și un titlu în cadrul unei episcopii imaginare. Însă până să scriu despre vacanța petrecută în Bucovina, cred că ați observat că am schimbat tema și titlul blogului. Poate vă întrebați de ce...Ei bine, simțeam nevoia unei schimbări, fiindcă și eu am mai crescut, am luat niște hotărâri pe care sper să le urmez, deci am pornit cu pași cercetășești pe drumul spre mântuire. Și fiindcă eu sunt un suflețel puțin mai matur, și blogul meu drag trebuie să se îmbrace în straie de sărbătoare. Sper să vă placă noua înfățișare, albastră ca și cerul pe care în curând îl voi traversa la bordul unui planor. Iar acum...să vă povestesc despre olimpiada națională de religie.

Luni seara, la ora 9, tot lotul olimpic al județului Hunedoara s-a întâlnit. Eram timizi, fiindcă nu ne cunoșteam unii pe ceilalți și nu știam câte aventuri împreună ne așteptau. Le-am cunoscut pe Miruna, Ana, Daniela sau Moaţa de la Vața, cealaltă Miruna cu mama ei, Ioan de la Hunedoara și Iulian. Apoi a urmat un drum lung de 10 ore și mai bine, în care am povestit, am râs și am tras un pui zdravăn de somn. Marţi dimineaţa, încă de când am ajuns, am fost întâmpinaţi cu cuvintele: "Dacă nu că convine, puteţi să mergeţi acasă!". La internat, băieţii au fost despărţiţi de noi şi duşi la un alt liceu, chipurile să nu facem prostii, iar camera în care trebuia să stăm noi, fetele, puţea a şobolani morţi şi a picioare nespălate. După ce un prieten al profei care ne-a însoţit a rezolvat să fim mutate în altă cameră, ne-am dus cu toţii la un restaurant destul de...urât, în care cică am mâncat. Apoi, eu m-am întâlnit cu Bogdan şi am povestiiiit şi a fost tare fain. După două ore în care am fost fericită, am recăzut în materia de olimpiadă şi am tot învăţat. Iar după asta, am plecat la mănăstirea Sf. Ioan cel Nou, unde a avut loc festivitatea de deschidere a olimpiadei. Apoi cică am mers la cină, care cină este egală cu un blid slinos plin cu cârnaţi fripţi lângă cartofi cu ketchup. Dar oboseala şi-a spus cuvântul, aşa că am adormit atât de uşooor, încât a doua zi cu tare mult greu ne-am trezit să mergem la olimpiadă. Toţi eram stresaţi, dar când au venit subiectele am reuşit să ne concentrăm şi să rezolvăm [mai ghini sau mai rău, după caz:)]. Când în sfârşit a trecut şi greul, am mers liniştiţi la masă şi apoi am plecat, voioşi, în explorarea Sucevei. Am fost lovită vreo 3 ore de săgeata timişoreană a lui Cupidon, după care mi-a trecut totul...adică am pasat săgeata Anei. Şi am vizitat Cetatea de Scaun, Muzeul de Istorie[unde am văzut reprodusă toată sala domnească a lui Ştefan cel Mare, inclusiv pe el, toate figurinele fiind făcute din ceară], vreo 2 mănăstiri...a fost chiar frumos. Plus că vorbeam în moldovineşti şi tătă lumea si uita la mini.Şi, datorită accientului meu moldoviniesc, l-am cunoscut pe Ştefănel şi pe ceilalţi copchii de treaba din Arad. No, după ziua asta obositoare, am mers şi am mai povestit şi în cameră, încât a doua zi era să uităm să ne trezim şi să plecăm la mănăstiri.

Pot spune cu certitudine că joi a fost cea mai frumoasă zi. Am mers la mănăstiri în pelerinaj şi ne-am distrat pe cinste. Am reuşit să o salvez încetişor pe Moaţa de la Vaţa de cel mic, negru, care respiră greu, am cântat cu Făt-Frumos cel mic şi urât muzică populară, iar Ioan şi-a întemeiat o episcopie imaginară, unde avem deja consilier de la Caransebeş, diaconiţă de la Brad, iar eu... protopsalt, adică cea mai mare cântăreaţă de la strană. Am vizitat mănăstirea Dragomirna, Bogdana, apoi Putna. La Putna mi-a plăcut cel mai mult. Era atâta linişte şi pace, încât parcă ştiam că Dumnezeu e acolo, Întreg, lângă noi, cu noi, în noi. Candela de pe mormântul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, icoana făcătoare de minuni, călugării binevoitori şi, evident, mâncarea extrem de bună au creat o atmosferă aparte, la care s-a adăugat şi fuga nebună de la sfârşit ca să reuşim să luăm câteva iconiţe. După Putna am mers la Suceviţa, unde este singura mănăstire pe a cărei pictură exterioară este imortalizată Scara către Rai a Sfântului Ioan Scărarul. După Suceviţa, am ajuns la Moldoviţa, unde am găsit câtvea urme din moaştele Sântului Mucenic Trifon, ceea ce m-a făcut tare fericită. Ultimul popas a fost, evident, la Mănăstirea Voroneţ, al cărei albastru, alături de pictura Judecăţii de Apoi, coboară în suflete puţin din sfinţenia acelor locuri. Pe drumul spre Suceava eram foarte stresaţi, fiindcă aşteptam cu toţii afişarea rezultatelor, aşa că am început să cântăm, să glumim, să râdem, şi am constatat că copiii de preot sunt tare bolânzi. Când am ajuns, toată lumea s-a îmbulzit să vadă rezultatele şi m-am bucurat tare mult, atât pentru mine, cât şi pentru nota mare a Mirunei şi premiul III al Danielei. Vineri am mers la Sfânta Liturghie în Catedrala primei mitropolii din Moldova, iar apoi am ajuns la Casa de Cultură, la premiere. În timpul programului artistic plictisitor, am râs cu celebrul părinte de la Harghita, apoi m-am întâlnit cu draga de Ana şi am povestit olecuţă şi cu ea. Apoi am mers pe scenă, mi-am luat menţiunea şi bănuţii şi am strigat fericită, împreună cu toată Hunedoara, felicitări Danielei, draga noastră premiantă. După pozele de grup de rigoare şi rămas-bun-urile de la cei din Arad, am mers să mâncăm ultimul prânz la cantină, care a fost şi cel mai bun dintre toate. Ne-am mai plimbat prin Suceava, ne-am strâns lucrurile şi am ajuns la gară...unde a fost iar muuuultă distracţie. Eram în acelaşi vagon-cuşetă cu cei din Caransebeş şi cu nărozii de Cosmin şi Duhu-the king of jungle, şi ne-am distrat pe cinste. Am râs şi am vorbit atât de tare, încât am fost nevoiţi să intrăm în cuşete ca să nu ne dea jos din tren. A fost o noapte nebună. Iar azi dimineaţă, ei ne-au ajutat cu bagajele şi ne-am luat la revedere, promiţându-ne o revedere cât mai apropiată.

Concluzia este că, deşi condiţiile în care am stat acolo erau de-a dreptul îngrozitoare, noi am reuşit să le depăşim, să legăm prietenii trainice, să trăim clipe de neuitat şi să ne bucurăm de frumuseţile Bucovinei. Acum, parcă toţi am vrea să ne reîntoarcem la Suceava. Dar nu-i nimic, dacă ne e chiar atât de dor, sigur ne vom revedea. Adio, deci, pe curând...:)
P.S.: Înalt Prea-Smerite Ioan, Cosmin cel Consilier de la Caransebeş...binecuvântaţi!:D

Jertfă spre mântuire

E Săptămâna Mare. Toată lumea se pregăteşte de Paşti. Se gătesc cozonaci, se vopsesc ouă, se taie miei. Cumpărături peste cumpărături, vine iepuraşul, cadouri, mâncare în exces, provizii de vin că doar sunt trei zile de Paşti. Şi în toată graba asta lumea uită de adevăratul Sens al Paştilor. Oameni buni, e Învierea Lui Hristos! Dar înainte de a ajunge la această minune mântuitoare, mai am câteva lucruri de prezentat.

Dimineaţă de aprilie. O mamă cu cinci copii căutând în centrul Devei o bucată de pâine. Lumea trece pe lângă ea, fără măcar să îi dea un bănuţ. Iisus S-a urcat pe cruce pentru a ne reda viaţa veşnică, iar noi ce facem pentru El? Săracii nu îi ajutăm, înfometaţii nu îi hrănim, pentru cei aflaţi în suferinţă nu ne rugăm. Unde ne e credinţa ortodoxă? Suntem un popor român ortodox! De ce ne lăsăm călcaţi în picioare de protestanţi? Că ei sunt mai buni de gură? Că studiază Biblia crezând că aşa o să ne dea nouă replici? De ce nu suntem NOI modele de creştinism adevărat? De ce preferăm să ascultăm o predică decât să mergem la Biserica noastră, unde, pe Masa Sfântului Altar, stă Întreg Iisus Hristos? Treziţi-vă, dragii mei! Aveţi o conştiinţă, un suflet, o credinţă adevărată! Suntem temple ale Lui Hristos! De ce nu vrem să ne deschidem uşile inimilor şi să ne lăsăm Mântuitorul să ne lumineze sufletele? Da, e greu să ne mărturisim sincer păcatele, să ne lăsăm orgoliile deoparte şi să ne acceptăm crucea smeriţi. E greu să ne curăţăm sufletele încât Iisus să poată învia şi în inimile noastre. Dar El S-a răstignit pentru noi, a murit pentru a ne da nouă Viaţa. E chiar aşa de dificil să ne jertfim şi noi vieţile ca să trăim întru El? Ni se spune că Tradiţia ortodoxă nu valorează nimic, e suficientă Biblia. Dar până când Biblia a fost scrisă, cum s-au transmis Tainele lăsate de Iisus Hristos şi cuvintele lui? Ni se spune şi că preoţii nu sunt urmaşi ai apostolilor, că spovedania nu e necesară pentru a primi iertarea, că Fecioara Maria nu este Mama lui Iisus Hristos. Însă preoţii sunt urmaşi ai apostolilor, fiindcă sunt hirotoniţi de către episcop prin punerea mâinilor pe capetele lor, aşa cum şi apostolii au primit Duhul Sfânt. Taina Spovedaniei e necesară pentru a primi iertarea fiindcă Însuşi Iisus le-a spus apostolilor, deci preoţilor "Luaţi Duh Sfânt! Cei cărora le veţi ierta păcatele, iertate vor fi, cei cărora le veţi ţine, ţinute vor fi". Iar Fecioara Maria este Maica Lui Iisus, fiindcă a fost Fecioară înainte de Naştere, în timpul Naşterii şi după Naştere, iar acest lucru s-a putut realiza doar fiindcă era aleasă să fie Mama Lui Iisus Hristos. Aşa că popor român, trezeşte-te la credinţa ta adevărată şi căieşte-te de rătăcirile tale!

Dr. House. Unul dintre cele mai bune seriale actuale şi totodată preferatul meu. Problema e că modelul doctorului genial prezentat este un model ateu. Da, lumea e plină acum de atei, unul mai guraliv ca celălalt. Şi se chinuie din răsputeri să facă demonstraţii logice, să găsească dovezi palpabile, evidenţe imediate ale existenţei Lui Dumnezeu. La ei, nu e de ajuns lumea întreagă, nu sunt de ajuns ei înşişi ca dovezi ale existenţei Lui Dumnezeu, fiindcă e mai uşor să crezi că te tragi din maimuţă, decât că ai fost creat de Dumnezeu. Plus că, de obicei, ateii sunt egoişti. Iar pentru un egoist, acceptarea faptului că există Cineva mai puternic decât tine este un efort intelectual mult prea greu de făcut. Viaţa unui creştin ortodox e o jertfă spre mântuire. Trebuie să fie o jertfă totală, de iubire, smerenie şi credinţă, o cruce care nu te lasă să duci acel trai tihnit, lipsit de griji, fiindcă un Mare Scop, precum mântuirea, nu te lasă să fii liniştit, ci te zbuciumă, îţi frământă tot sufletul şi toată gândirea. Ai nevoie de mult curaj pentru a alege Calea cea dreaptă, iar mai apoi pentru a o urma fără a te abate de la Ea. Ateii vor mereu explicaţii logice, demonstraţii ştiinţifice, uitând că cei mai mari oameni de ştiinţă, inclusiv Einstein, au crezut în Dumnezeu şi au admis că ştiinţa ajunge doar într-un punct, de unde nu mai poate găsi explicaţii decât prin credinţă. În plus, oricare ateu, atunci când întâlneşte un ortodox practicant, încearcă să îi arate acestuia de ce credinţa lui e greşită. Ortodocşii sunt mereu ironizaţi, luaţi în derâdere, puşi la zid, atât de atei, cât şi de ceilalţi sectanţi. De ce mereu ei trebuie să încerce să ne convingă că credinţa noastră nu e bună, nu e adevărată? Ei bine, fiindcă ei înşişi ştiu că nu au Adevărul de partea lor şi se chinuie din răsputeri să Îl aducă, uitând că ei trebuie să treacă de partea Adevărului...Aşa că ar trebui să nu ne fie ruşine că suntem ortodocşi, ci să ne mărturisim sincer credinţa şi să ţinem piept tuturor, fiindcă Hristos ne va ajuta să biruim lumea, aşa cum şi El a făcut-o.

Filmul "Patimile Lui Hristos". Filmul meu preferat. Fiindcă prezintă în cel mai adevărat mod patimile Lui Iisus, care poate au fost şi mai dure decât ce e prezentat în film. Ei bine, regizorul, Mel Gibson, a subliniat foarte clar următorul fapt: evreii au fost cei care l-au ucis pe Iisus. Nu romanii, nici alţi păgâni. Aşa cum scrie şi în Biblie, Pilat din Pont s-a spălat pe mâini şi nu şi-a luat asupra lui vina răstignirii Lui Iisus. Însă evreii au strigat "Sângele Lui asupra noastră şi asupra copiilor noştri!". Oricât s-ar chinui ei acum să condamne filmul pentru violenţa lui, să scoată aceste versete din Biblie, să nege ca au făcut asta, ei, poporul ales, au fost cei care L-au răstignit pe Iisus după ce cu câteva zile înainte, la Intrarea în Ierusalim, L-au aşteptat ca pe un Împărat. Nu vreau să spun că şi-au meritat Holocaustul. Trebuia ca acest Holocaust să fie făcut asupra mai-marilor acestei lumi, care şi-au ucis proprii lor semeni. Asupra celor care controlează totul, asupra masonilor, asupra celor care, asemeni lui Ana şi Caiafa, Îl condamnă zilnic la moarte pe Iisus Hristos şi încearcă să ne răstignească credinţa ortodoxă. Noi însă trebuie să luptăm, să nu ne lăsăm doborâţi de nimeni, să cerem ajutorul Lui Iisus Hristos. Nu vreau să spun că dacă eşti botezat ortodox sigur te mântuieşti sau dacă eşti protestant sigur nu te mântuieşti. Nicidecum! Trebuie să Îl cauţi pe Dumnezeu şi în funcţie de ardoarea cu care doreşti să Îl întâlneşti, El ţi se va descoperi Ţie întreg, în Sfânta Euharistie, aşa cum S-a descoperit şi Apostolilor. Trebuie să îţi pui ca Mare Scop în viaţă mântuirea, să lupţi, să te chinui, să cazi şi să te ridici, mereu cu crucea plină de patimi în spate, ca la sfârşitul drumului spre Împărăţie să fii purtător de Hristos şi să te poţi mântui. Trebuie să te legi cu lanţuri grele de credinţă, să înveţi să iubeşti atât de mult precum Iisus ne-a iubit pe noi, să nădăjduieşti mereu că Domnul îţi va da mântuirea. Viaţa pe care o duce un creştin ortodox adevărat trebuie să fie o continuă luptă, pentru a birui păcatul şi a dobândi Bucuria.

Jertfa Lui Hristos a fost totală. El nu avea niciun motiv pentru care să pătimească atât de mult pe cât a pătimit. A îndurat scuipări, biciuiri, palme, cunună de spini, răstignire şi moarte doar fiindcă atât de tare ne-a iubit, ne iubeşte şi ne va iubi, încât Şi-a dat Viaţa pe cruce pentru a ne reda nouă nemurirea, posibilitatea de a ne mântui, Viaţa Veşnică. A înviat, biruind lumea şi ridicând din păcat toată firea omenească. A înviat pentru noi toţi, însă şi noi trebuie să ne răstignim păcatele, să fim smeriţi, să iubim şi să ne împărtăşim pentru a putea învia şi trăi veşnic. Vin Paştile! E probabil cea mai bună perioadă din an să mergem şi să ne spovedim, să avem acea voinţă de nestrămutat de a ne schimba vieţile, de a-L descoperi pe Dumnezeu, de a alerga împreună cu mironosiţele la mormânt pentru a primi Vestea Învierii. Aşa că tot ce vă spun eu, din suflet, este să ne oprim cu toţii din goana nebună a acestei vieţi, să ne gândim dacă e bine să alergăm încotro aleargă toată turma şi să alegem libertatea deplină în locul libertăţii trecătoare, Raiul în locul Iadului, Mântuirea în locul unei vieţi plină de chinuri. Să ne oprim din goana spre nimic şi să alergăm cu tot sufletul spre Tot. Doar aşa vom putea primi cu adevărat Lumina Învierii în sufletele noastre şi doar aşa ne vom putea împărtăşi cu Trupul şi Sângele Lui Hristos. Doar aşa ne putem jertfi total, pentru a ne mântui...

"Învierea Ta, Hristoase Mântuitorule, îngerii o laudă în cer. Şi pe noi, pe pământ, ne învredniceşte cu inimă curată să Te mărim!"