The happy Petra is back!:)

Salutare tuturooor! Cum v-a fost prima zi de școală? La voi ninge? Sunteți fericiți? Eu da! Știu că ieri am postat o părticică de suflet trist, fiindcă chiar eram supărată. Dar mi-a trecut, cura de râs și iubire a funcționat. Plus că mi-am ars limba cu ciocolată caldă, ceea ce m-a făcut să râd jumătate de oră încontinuu și la patinoar m-am distrat super bine, doar eram cu draga mea Diana. Ah, știți că v-am zis că am nevoie de un cântec frumos și de o carte bună ca să mă ajute la curățenia sufletului? Ei bine, le-am primit pe amândouă. Cartea e de la Erika și este o antologie de citate despre dragoste din cărțile lui Paulo Coelho. O ador pur și simplu. Astăzi toată ziua am citit și citatele sunt așa de frumoase, încât m-au făcut să mă gândesc la o chestie drăguță: o să vă spun în fiecare zi, începând de mâine, un citat despre iubire, ca să vă fac ziua mai faină. Chiar sunt genială!:) Iar cântecul frumos este de la Owl City și se numește Vanilla Twilight...o să îl pun la sfârșitul postării;;) [thanks Andreea, for showing it to me:)].
Cu alte cuvinte, supărarea mi-a trecut și acum sunt fericită. Erika, cea mai bună prietenă a mea, s-a mutat cu mine în clasă și e atââât de tare să stăm tot timpul împreună și să râdem, la fel ca în generală. Dirigului i-a plăcut caricatura pe care am făcut-o și a demarat proiectul „Revista clasei”. Adică suntem 3 rânduri de bănci și până în 8 martie fiecare rând trebuie să scrie 5 articole, iar rândul cu cele mai faine articole câștigă titlul de „Cea mai bună revistă”, sau cel puțin asta am dedus eu din ce a zis el. Oricum, foarte tare dirigul meu și colegele mele și mai mișto!:)
Deci, curățenia sufletului a funcționat. Am redevenit copilăroasă, fericită și zâmbetul e din nou la locul lui, pe buzele mele crăpate de la prea mult frig și în inima prea săltăreață. Iar afară ninge așa frumos, încât pot să spun că mica Petra, cea bucuroasă, s-a reîntors, cu și mai multă putere de râs și cu și mai multe vise. Mai trebuie doar să merg până la biserică, dar pentru asta trebuie să îmi fac timp. Așa că dragii mei, vă urez noapte bună și dacă am timp, zilele astea, o să îmi las iar imaginația să zboare fericită și o să mai scriu puțină literatură. Până atunci, vă las cu Owl City. Vise frumoase!:)

Say hello to Monday!

Mâine e luni. Și nu orice luni, ci lunea în care începe școala. Iar! Bine măcar că am avut o vacanță faină, adică luni a fost ziua mea și am ieșit cu cercetașii care mi-s mie dragi, marți am fost la Andreea ca să mai povestim, miercuri la Erika, unde ne-am distrat, joi la patinoar cu Diana și Maia, ale mele fete dragi, și vineri la Miruna, pentru o dimineața ca între fete, alături de Anca și Francesca. A fost o săptămână chiar faină, și mă bucur că am făcut toate lucrurile astea. M-am bucurat cu adevărat de vacanța asta:).
Dar acum mă simt rău. Am aflat câteva chestii urâte și mi-am dat seama încă o dată cât de nașpa e să te trezești și să vezi că ceea ce credeai tu că e realitate e de fapt doar închipuirea ta. Sau cât de prost te simți după ce îți dai seama că cei în care ai avut încredere nu sunt ce păreau a fi. Afară e înnorat, eu trebuie să termin caricatura unei colege pe mâine și nu am chef de nimic. Îmi vine să las totul baltă, să plec undeva departe și să uit de lucrurile rele, lucrurile care îmi împovărează în clipa asta sufletul. Dar nu o să fac asta. O să merg la patinoar din nou, fiindcă mă realxez mereu pe gheață. O să fac curățenie în cele mai ascunse colțuri ale sufletului meu, o să îl scot afară, la lumină și o să îl spăl de rele. Asta e ceea ce trebuie să fac acum. Să îmi iau inima în dinți, să fiu sinceră cu mine însămi și să merg să mă spovedesc. Fiindcă știu că Dumnezeu nu mă va uita, ci mă va ajuta să trec cu bine prin toate încercările vieții acesteia. O să lupt, fiindcă m-am născut o mică și hotărâtă luptătoare și sunt un copil al Lui Dumnezeu, cu o viață întreagă în față, cu multe vise ce trebuie îndeplinite și cu imaginație infinită.
Până una alta, eu mă reîntorc la curățenia sufletului meu, care are nevoie de o cură de iubire, râs și prietenie. Și de multă onestitate. Cred că îi trebuie și o carte bună, puțină ciocolată și un cântec frumos. Dar mai întâi o să îi ofer o tură lungă de patinaj, ca să aibă impresia că e din nou copil și se joacă în zăpadă. Vă doresc din toată inima o săptămână cât mai frumoasă, chiar dacă începe școala! Și să zâmbiți mereu, fiindcă ajută mai mult decât orice altceva. Aaa, și să ascultați piesa asta frumoasă pe care v-o las aici, ca amintire a acestei după-amiezi pline de melancolie. :)

Invitație la...concert:)

Vineri, în data de 12 februarie 2010, de la ora 18.00, la sala mică a Casei de Cultură din Deva, sunteți invitați la concertul-conferință al tatălui meu, părintele Radu Trifon. În acest concert, dragul meu tată va cânta și va vorbi despre iubire. Și acum o să vă spun ce scrie și pe afiș, ca să vă conving să veniți:).

IUBIREA!?...DOAR EA!

DE CÂND? DE CE? Dar mai ales CUM?...
....Iubim! Femeia și iubirea, între:
„Valentine's Day”, „8 Martie” și
BUNAVESTIRE.


P.S.: Intrarea este liberă.:D
P.P.S.: Vă aștept cu cel mai mare drag și vă asigur că merită să veniți, fiindcă eu asist la repetiții și întregul program este frumos! Și nu doar pentru că sunt fiica artistului și îl suțin:).

Leapșă foaaarte drăguță:)

ANTE-SCRIPTUM: Astăzi am o zi foarte plină, dar frumoasă. Aproape am terminat de scris tema la franceză, ascult cântece de dragoste franțuzești și visez. Urmează să merg să pun afișele cu concertul lui tati prin oraș [vă invit eu în postarea următoare la acest concert magnific:)] și să trag o fugă până la patinoar cu soră-mea, Diana și Maia. Dar am găsit o leapșă foarte faină pe blogul lui Emily și nu m-am putut abține să nu o „fur”. O poate lua cine dorește. Să aveți cu toții o zi faină!:)

1. Dacă ai putea să intri și să trăiești într-o carte, care ar fi aceasta? Motivează alegerea făcută! [Dar într-un film? Dar într-un cântec?]
Păi, aș vrea să trăiesc în mai multe cărți și o să le scriu pe toate. Mai întâi, aș trăi în „Maitreyi” a lui Mircea Eliade, fiindcă este cea mai frumoasă poveste de dragoste pe care am citit-o până acum și vreau să cunosc viața aristocraților indieni din acea vreme, viață care mi se pare fascinantă. Evident, eu aș fi Maitreyi și aș fi o indiancă puternică, iar dragul de Mircea Eliade ar rămâne cu mine în India și dragostea noastră nu ar muri niciodată. Buun, a doua carte în care aș vrea să trăiesc este „Pânza de păianjen”, scrisă de Cella Serghi, fiindcă mi se pare că mă identific oarecum cu Diana Slavu și e o carte care mă definește, iar viața și poveștile de dragoste interbelice mi se par adevărate minuni. Iar a treia carte în care aș vrea să trăiesc este „Micul prinț” de Antoine de Saint-Exupery, pentru că este cartea care mă calmează, care îmi redă mereu sufletul de copil, este cartea mea dragă.
Filmul în care vreau să trăiesc este Jeaux d'enfants [Love me if you dare], fiindcă mi se pare un film genial, o poveste de dragoste care depășește limitele normale ale unui joc și devine ceva de necontrolat, o lecție de viață plină de aventură. Și vreau și eu să îi spun lui Făt-Frumos „Cap ou pas cap”?:)
Cântecul în care vreau să trăiesc este...Bon Jovi-All abou loving you. Pentru că e o declarație de dragoste cu adevărat minunată. Și vreau să mă arunc de pe un bloc, să zbor și apoi să îmi deschid parașuta, doar ca să îi arăt cuiva cât de mult îl iubesc. Nu vi se pare ceva foarte frumos?;;)

2.Dacă ai putea să-ți alegi prenumele, care ar fi acesta? Dar în cazul în care ar fi de gen opus?
Păi, mie îmi plac mult prenumele mele, Petra Ioana. Dar m-aș putea numi Iulia sau Miruna. Și dacă aș fi băiat, m-ar chema Mihai sau Alexandru.:)

3.În ce altă țară ai vrea să trăiești pentru un an și de ce?
Eu vreau să trăiesc toată viața în Franța sau în altă țară francofonă din vestul Europei, așa că pentru un an aș trăi în Israel, ca să pot vizita toată Țara Sfântă, să fac baie în Marea Roșie și să experimentez viața orientală, plină de peripeții.

4.Care e visul cel mai neobișnuit pe care l-ai avut și pe care ți-l amintești?
Păăăi, tocmai terminasem de citit seria „Amurg” și eram amorezată până peste cap de Edward Cullen. Și am visat că eram într-un castel ciudat, împreună cu familia Cullen, soră-mea și...tipul de care îmi plăcea în primăvara lui 2009. Eh, eu mă țineam de mână cu Edward, ălalalt vroia să fim împreună, îmbrățișări, plimbări prin copaci, peripeții cu vampiri...chestii de astea.:))

5.Povestește o zi din viața ta dacă ai fi un animal!
Aș fi o pisicuță mică și drăgălașă, ca și cea din reclama de la Whiskas [nu că nu aș fi deja:">]. M-aș juca toată ziua cu persoanele dragi mie, aș miorlăi, aș toarce lângă un șemineu și aș fugări șoriceii. Ah, și i-aș zgâria pe toți cei de care nu îmi place.:D

6. Dacă ai putea trăi în pielea altcuiva pentru o perioadă limitată de timp, cine ar fi această persoană și de ce ai ales-o?
Dacă ar trebui să aleg o celebritate, ar fi, evident, Bon Jovi. Pentru că îi iubesc cântecele și este suuper tare. Iar de aș fi un om normal, adică cineva care nu e celebritate, aș vrea să fiu tata, măcar puțin, ca să văd viața cu adevărat prin ochii lui.:)

7. Dacă te-ai trezi singur pe lume, care crezi că ți-ar fi primele gânduri și ce ai face prima dată?
Primele gânduri ar fi: ce mă faaac? unde sunt toooți cei dragi mie? de ce mi se întâmplă astaa?
Primele lucruri pe care le-aș face: m-aș ruga, apoi aș folosi tot ce am învățat la cercetași și ce am văzut pe Discovery Channel ca să supraviețuiesc. Sau aș crea LUMEA PETRA. Nu, asta e prea malefic și egoist.:D

Zbor ciudat

ANTE-SCRIPTUM: Am o stare de spirit teribilă. Sunt nervoasă și cred că o să sparg ceva, și în același timp, ascultând un cântec frumos, parcă mă calmez. Și deodată, mânia izbucnește iar. Așa că o să încerc să mă destind prin scris. Dacă nu iasă ceva frumos, mă iertați. Sunt cu capul în nori și cu furia aprinsă. Dar am avut niște zile geniale. Ieri am mers la Andreea și am băut ceai, am cântat și am povestit, iar azi am fost la Erika, ne-am îndopat cu ciocolată și am râs. Și m-am tuns, mi-am cumpărat o rochiță drăguță și un trench, cadou de ziua mea. Însă de nervi tot nu am scăpat. Așa că...uitați ce poate crea o imaginație agitată.:)

Afară e primăvară. Da, e doar februarie și e gheață pe jos, dar eu vreau să fie primăvară, așa că îmi imaginez asta. Grădina bunicii e plină de flori roz, portocalii și mov, iar cerul e atât de albastru, încât se pot observa planoarele în cele mai mici detalii ale lor. Și o văd pe mama cum îmi face cu mâna. Ah, am uitat să vă spun că și eu sunt într-un planor și zbor deasupra Devei. Am ajuns lângă cetate. Ce mic pare terenul de fotbal...ia uite, un copil aleargă lângă patinoar. Eh, îl las să alerge și eu zbor liniștită. Plutesc lin pe cer. Nu există nori, deci nu am ce străpunge cu minunantele mele aripi. Parcă m-am plictisit să zbor peste orășelul meu. Hai să încerc să ajung în Alpi. Da, știu că zbor cu un planor, dar eu vreau în Alpi așa că o să ajung acolo. Deeeci...planorul meu zboară frumos peste Viena. Ia uite-o pe Ruxi, se plimbă prin grădinile Schonbrun-ului. Îi trimit o pupă aeriană, sper că a primit-o. Ah,uite Alpii. Ce frumoși sunt...Plini de zăpadă și de verdeață în același timp. Cred că o să aterizez chiar aici. Da, sunt lângă o pârtie de schi. Oh, unde sunt ursuleții care ar trebui să mă învețe să schiez? Au dispărut? Păi eu ce mă fac fără ei? Biine, o să încerc să schiez singură, dar dacă îmi rup piciorul nu e vina mea, e vina ursuleților care m-au părăsit.....Iupii, pot să schiez! Dar m-am dezechilibrat. Vai, vai, vai, repede, pun frână, nu pot! Sunt gata să cad când deodată unul din ursuleți apare și mă prinde în brațe. Îți mulțumesc frumos, ai picat la țanc. M-am enervat din cauză că era să mor pe pârtie, așa că m-am decis să schiez altă-dată, fiindcă e un sentiment frumos alunecarea asta pe gheață...parcă plutesc pe aripi de dragoste...hm, aici intervine starea mea de „fată cu capul în nori”. Gata, să revin cu picioarele pe Pământ. Am plecat la plimbare prin pădure. Mă joc din când în când cu ursuleții, care acum s-au strâns în gașcă și mă fac să zâmbesc. Aș rămâne toată viața aici, în Alpi, într-un cort. Aș mânca fragi, m-aș juca toată ziua cu ursuleții și noaptea m-aș uita la stele. Aș învăța tot cerul pe de rost, ca pe un poem de dragoste. Eh, e un vis atââât de frumos! Îmi pare rău că trebuie să mă despart de tine, visule, dar planorul mi-e atacat de nișe vulpi îndărătnice. Le gonesc pe toate împreună cu ursuleții mei și sunt fericită că am învins. Dar se face târziu și mama se va îngrijora. Și e imposibil să îmi ridic planorul de la Pământ și să plec spre România. Hm, oare ce fac ursuleții ăștia nebuni? Îmi ridică planorul? Uau, ce frumos din partea lor. Îi îmbrățișez tare pe fiecare, mă urc în carlingă și plec. Alpii sunt frumoși, o să îi vizitez și mâine. Dar mai întâi trebuie să ajung acasă, să mănânc niște sarmale și să dorm în patul meu ce miroase a munte. Pe curând, ursuleților! Ai grijă, planorule, și mâine vreau să zbor cu tine...La revedere, Alpi! Și noapte bună, cititori dragi!:)
P.S.: Ia să ascultați și voi ceva frumos. Fiindcă e acel cântec drăguț care mă calmează. Sper să vă placă...„There are six billion people in the world, more or less, and it makes me feel quite small. But you are the one I love most of all”. :)

15 ani:)

Am împlinit 15 ani! Acum sunt mare. Adică am zâmbetul mai mare, sufletul mai mare, iubirea mai mare și curiozitatea mai mare. Să nu vă așteptați să devin peste noapte matură, să nu mă mai uit la desene animate, să nu mai râd din nimicuri sau să nu mai cânt. Fiindcă chiar dacă acum am 15 ani, eu sunt tot Petra. Da da, Petra, aia mică cu gura mare. Sau aia mică și agitată. Sau, pur și simplu, suflețel.

Am cea mai frumoasă primă zi de 15 ani. Dragele mele Irina și Diana m-au sunat la 12 noaptea și au vorbit așa frumos cu mine, încât am roșit și eram foarte emoționată. Apoi, pe la 7 dimineața, am început să primesc mesaje și telefoane, iar când am intrat pe mess am fost efectiv asaltată de mesaje cu „La mulți ani, să crești mare!”. Și acum am comandat pizza și după-amiază merg la prăjitură la Arta cu cercetașii mei dragi. Până atunci, abia aștept să văd ce surpriză mi-au pregătit. Am fluturi în stomac, ceea ce e de bine. Fiindcă iubesc surprizele și îi iubesc și pe cei care mi le pregătesc. Aici deja roșesc și simt că zbor. Iuhuuu!:)

Mădă, draga de ea, m-a făcut să fiu speriată de ce am scris ieri. Adică eu așa simțeam aseară, când toți îmi ziceau că gata, acum nu mai ești copil și chestii de genul. Eu nu vreau să mă maturizez doar fiindcă ieri aveam 14 ani și azi am 15. După cum spunea draga mea Erika, nu vârsta, ci sufletul contează. Și eu am un suflet de copil 100%. Am aceleași vise ca și ieri noapte, aceleași speranțe și aceeași privire căpruie și isteață. Am aceeași față, doar că acum am mai multe coșuri, care mi-au apărut din cauză că sunt îndrăgostită, sau cel puțin asta mi-a spus Anca și eu o cred. Am aceleași mâini micuțe care se joacă cu pianul și nu stau locului nicio clipă. Am chiar și aceleași picioare, care vor să danseze în fiecare minut și aleargă ca niște nebune independente pe holul școlii. Am același creier de copil-geniu B-). Gândesc la fel de mult, doar că o să învăț să nu mai strig tot ceea ce gândesc. Și am mai multă imaginație. Tot mai multă, cu fiecare zi care trece. Dar în inima mea, aia zâmbitoare și hotărâtă, eu știu că sunt un copil. Un copil fericit, care iubește mult și zâmbește și mai mult. Un copil care se ceartă cu frații, care încearcă să se oprească din criticat, dar e prea ironic. Un copil care se bucură de fiecare lucru frumos care i se întâmplă și de fiecare îmbrățișare pe care o primește. Da, sunt eu, Petra, care râde la bancurile dirigului și le spune mai departe și se oprește la jumătatea bancului că nu se mai poate abține din râs. Eu sunt cea care cântă, care aleargă prin ninsoare, care iubește zăpada [apropo de asta, a nins aseară, de ziua mea, și acum e așa de frumos afară:)]. Sunt eu, doar că voi merge la planorism și voi fi mai hotărâtă. Așa că dragii mei cititori, vă mulțumesc că sunteți aici, că îmi ascultați aberațiile și că mă suțineți. Și ce îmi doresc eu acum, la 15 ani, este să mă maturizez, dar să am mereu zâmbet de copil, să fiu gata oricând și să am putere de luptător, așa cum zicea bunicul meu iubit, fie iertat! Fiindcă eu sunt Petra cea mică, zâmbitoare și hotărâtă. Și așa o să rămân, chiar dacă am 15 ani și îmi trăiesc visul. Și fiindcă Paul mi-a spus ceva ce știe el din bătrâni, că nu e bine să îți urezi singur la mulți ani, nu o să mai fac asta. O să mă rog doar ca dorința să mi se îndeplinească. Și o să fiu fericită!:)


Later edit:Am primit niște cadouri geniale de la dragii mei cercetași. Vă mulțumesc din suflet și ma bucur mult de tot că v-am cunoscut! Și mă bucur să spun că voi fi gata oricând pentru voi, gata oricând să vă dau o mână de ajutor sau să vă pun un zâmbet pe chip. Vă iubesc!:)

Last day of childhood...not:)

Azi e ultima mea zi de copil de 14 ani. A nins și mi-am amintit de cât de mult aș vrea să mă dau cu sania, să mă tăvălesc prin zăpadă, să învăț să schiez. Dar e o ninsoare urâtă, iar pe jos e noroi. M-am plimbat puțin cu Bubu, am băut o ciocolată caldă de aia bună de la Arta și am tot povestit. Am o stare ciudată. Nu sunt fericită, chiar dacă aș avea toate motivele să fiu. Sunt obosită. Obosită de la atâta zâmbit, obosită de la atâtea încercări de a fi doar un copil. Acum, în această ultimă zi de fetiță de 14 ani, mi-am dat seama că am crescut. Sunt mare. Trebuie să iau decizii mature, să mă comport frumos cu toți, să vorbesc mai puțin, să ascult mai mult, să o las pe micuța Petra de o parte și să îmbrac o haină de adolescentă de 15 ani. Dar nu vreau. Mi-e sufletul un cântec de dragoste, și așa vreau să rămână. Zâmbetul meu va fi mereu la fel, un zâmbet de copil fericit. Ochii îmi rămân la fel de mari și de curioși, iar brațele vor fi gata oricând să îmbrățișeze. Voi împlini mâine 15 ani, voi iubi mai mult, voi încerca să fiu mai drăguță cu cei din jurul meu și să îi ajut mai mult. O să fiu mai matură și o să încerc să rămân cu capul în nori, însă îmi voi pune picioarele pe pământ solid. Dar ochii cu care voi privi stelele rămân la fel de căprui, iar părul care așteaptă o mână să se joace prin el rămâne la fel de castaniu. De mâine o să am 15 ani, dar eu rămân același „suflețel”, aceeași Petra, cu zâmbetul mereu pe buze, îndrăgostită și veselă, gata oricând să dea o mână de ajutor, tonică, agitată, mereu în mișcare. Am crescut și trebuie să mă obișnuiesc cu toată avalanșa de sentimente care m-a lovit dintr-o dată și căreia i-am ținut piept fără să cad, chiar dacă seara asta e atât de ciudată și mă simt atât de departe de mine. Nu știu dacă ați înțeles ceva din zbuciumul ăsta nebunesc de adolescentă-copil, dar asta simt eu acum. Vreau fluturi în stomac, nu senzația urâtă că o să îmi fie rău de la tortul de ziua mea. Cred că o să încep să cânt singură prin cameră și să visez. Mi se pare cel mai drăguț lucru acum și cred că, dacă o să mă gândesc mult și o să mă concentrez, o să pot zbura. Ar fi cel mai frumos lucru care s-ar putea întâmpla de ziua mea...Ba nu! Am eu o altă dorință, dar se poate îndeplini doar cu întârziere8->. Deci, dragii mei, eu cânt Holograf, visez la vara care o să vină și încerc din răsputeri să fiu fericită în această ultimă zi de 14 ani. Vă las cu un cântec frumos și mai povestim mâine, când o să vorbiți cu o Petra mai adolescentă, o Petra mai matură, o Petra de 15 ani.

Later edit: Mădă draga de ea, în timp ce se chinuia cu Dima dintr-a VII-a, mi-a zis că s-a speriat de postarea asta. Adică eu am speriat-o făcând-o să creadă ca eu cred ca s-a dus copilăria din cauză că am împlinit 15 ani. Și eu am recitit ce am scris aseară și cam asta reiese. Așa că mă voi corecta...eu rămân același copil. Și o să vedeți asta în postarea următoare, prima la 15 ani. Mădă, love you!