Curajul vindecător

Femeia cu curgerea de sânge
e cea mai curajoasă dintre cele ce apar în Biblie.
Îndrăzneşte să se atingă de poala Mântuitorului,
iar, după ce se tămăduieşte,
nu fuge,
nu se ascunde,
nu uită darul pe care l-a primit,
ci rămâne în mijlocul mulţimii,
ca, răspunzând la întrebarea Lui Hristos,
să mărturisească, de fapt, în faţa tuturor
puterea, Harul şi dumnezeirea Învăţătorului.
Iar noi,
cu curgeri de păcate, de pofte, de mândrii,
cu boli trupeşti, sufleteşti şi psihice,
fugim,
ne ascundem,
uităm,
refuzăm
singurul ajutor mantramic,
singura Haină ce, printr-o simplă atingere, vindecă,
singura mână întinsă ce,
în schimbul vindecării,
nu cere,
ci dă Viaţă.
Să alergăm, dar, întru întâmpinarea Hristosului,
să îi încredinţăm Lui
neputinţele,
neizbânzile,
anxietăţile,
păcatele,
curgerile noastre nestăvilite de griji
şi să ne învrednicim nu doar de o atingere a Hainei Lui,
ci de El întreg,
de Trupul şi Sângele Lui.
Aşa, cu credinţă, cu frică şi cu dragoste,
să rămânem drepţi,
neînfricaţi,
viteji
şi să-L mărturisim
prin vorbă, prin faptă, prin duh.
Iar împlinind, cu tărie,
lepădarea de noi înşine,
smerirea,
îmblânzirea,
propovăduirea,
iubirea,
ne vom învredinici şi noi
să auzim Glasul Dragostei, grăind uşor
şi dăruind linişte:
"Credinţa ta te-a mântuit, mergi în pace!".

revoluţie creştină

"Să scoatem religia din şcoli,
să dăm icoanele jos de pe pereţii claselor,
să călcăm în picioarele "oasele" sfinte,
să sfărâmăm potirele cu Împărtăşanie,
să distrugem bisericile,
să ardem pe rug ortodocşii,
să-L răstignim din nou pe Hristos!"
Asta strigă mass-media,
ateii,
"deştepţii",
luminaţii şi liber(tin)ii acestei lumi.
Dar religia nu poate fi scoasă din inimi,
chipul Lui Dumnezeu nu poate fi dat jos de pe peretele sufletului nostru,
moaştele izvorăsc mir cu sau fără acordul politic al societăţii,
Hristos se dăruieşte în Împărtăşanie,
Cuvânt după Cuvânt, părticică cu părticică,
deşi oamenii refuză să-L primească.
Ortodocşii trăiesc dincolo de moarte,
iar răstignirea fiecăruia dintre noi
e doar o cale spre Înviere.
"Nu te teme, crede numai!" i-a spus Hristos lui Iair,
atunci când toţi cei cunoscuţi îi spuneau că i-a murit copila.
"Nu vă temeţi, credeţi numai!" ne spune Hristos tuturor
celor care rezistăm, ne nevoim, întoarcem şi celălalt obraz,
suntem prigoniţi, călcaţi în picioare, marginalizaţi.
Nu vă temeţi, credeţi că toate acestea se fac spre mântuirea noastră.
Nu vă temeţi, credeţi că crucea e cu atât mai grea, cu cât sufletul ce-o poate duce e mai puternic.
Nu vă temeţi, credeţi că focul primeneşte aurul virtuţilor voastre.
Nu vă temeţi, prigoana aduce bucurie, nedreptatea-foame de Adevăr, durerea-răbdare.
Nu vă temeţi, credeţi.
Credeţi.
Credeţi.
Credeţi că Lumina va birui întunericul.
Credeţi că Cuvântul va asculta necuvintele.
Credeţi că Dragostea va primi jertfele.
Credeţi că sfinţii aud chemările nesfinţilor şi ne însfinţesc.
Nu vă temeţi, credeţi şi îndrăzniţi.
Îndrăzniţi să iubiţi, să iertaţi, să primiţi lovituri în plexul sufletesc.
Îndrăzniţi să nu vă plafonaţi.
Îndrăzniţi să luptaţi.
Îndrăzniţi să rămâneţi drepţi în faţa puhoiului de ape tulburi, insulte şi răutăţi ce se revarsă peste noi.
Îndrăzniţi, Hristos a biruit lumea!

tulburare bipolară

Cred, Doamne, ajută necredinţei mele!
a strigat tatăl tânărului îndrăcit,
cerând vindecare
pentru demonii copilului său,
dar, mai ales,
pentru demonii săi.
Strig şi eu din adâncul rărunchilor mei
Iubesc, Doamne, ajută neiubirii mele!
Mă lupt, Doamne, ajută înfrângerii mele!
Mă nevoiesc, Doamne, ajută trândăviei mele!
Mă bucur, Doamne, ajută lacrimilor mele!
Din miezul deznădejdii,
din adâncuri de neputinţă,
din dezechilibre,
întuneric,
anxietate,
conştiinţă deviată de la sensul ei unic,
strig către Tine, Doamne.
Scoate-mă. Dezleagă-mă. Luminează-mă.
Potoleşte furtuna, ia-mă de mână şi du-mă
pe marea tulburată a vieţii;
nu mă lăsa să mă înec.
Cred, Doamne, ajută necredinţei mele!
strigă un suflet chircit de durere şi zbuciumat de neputinţe.
Auzi-l. Întăreşte-l. Mântuieşte-L.

Talita Kumi

"Fiică, ţie zic, scoală-te!" i-a spus Hristos fiicei lui Iair, sculând-o din morţi.
Doamne, ia-mă şi pe mine de mână şi trezeşte-mă, scutură-mă, înviază-mă.
Zac în adâncul păcatului, îngropată sub neputinţe, ne-voinţe, ne-iubiri şi ne-zboruri
şi numai Tu, cu un singur Cuvânt, Cel jertfit pentru noi, mă poţi scula din morţi.
Scoală-mi, Doamne, sufleţelul, fă-l să umble nestingherit, să vorbească nestăvilit,
să vestească binele pe care I l-ai făcut.
Trezeşte-mă la realitate, Doamne
Trezeşte-mi conştiinţa
Trezeşte-mi simţurile
Trezeşte-mi trupul
şi pune-le pe toate în slujba Ta.
Preschimbă-mi orientarea spre iad în sens unic spre Cer.
Reîntoarce-mi funcţiile fiziologice, anatomice, psihologice şi sufleteşti
spre lucrarea întru care au fost zidite.
Trezeşte-mă din somnul raţiunii, din dulcea moleşeală al păcatului, din moartea dragostei
şi, Cuvânt cu Cuvânt, Trup şi Sânge, carne şi duh
reconstruieşte-mă
în aşa fel încât să devin cât mai aproape de cum m-ai gândit Tu.

Îndumnezeieşte-mă.

Effatta

Deschide-mi, Doamne, şi mie, inima
Să Te pot iubi mai mult
decât iubesc păcatul, patima, diavolii.
Deschide-mi, Doamne, şi mie, mintea
Să mă pot gândi
aşa cum m-ai gândit Tu pe mine.
Deschide-mi, Doamne, şi mie, sufletul
Să Te pot primi, întreg
în Sfânta Taină mai presus de taine.
Deschide-mi, Doamne, şi mie, întreaga fiinţă
Ca, pătrunzându-mi în mădulare,
în rărunchi şi-n fibrele netede sufleteşti,
să-mi goneşti tot răul
să-mi arzi toată mândria
să-mi luminezi tot întunericul
şi să îmi spui şi mie, ca surdului,
"Effatta!"
şi-atunci, păcătoasă cum sunt,
să mă deschid în faţa Ta
să mă las preschimbată întru totul
şi să mă înrobesc cu dragostea Ta.
Deschide-mi, Doamne, şi mie, încuietorile
pe care le ţin închisă cu bună ştiinţă;
Eliberează-mă
din legăturile în care stau strânsă cu voia mea
şi trimite-mă pe Cale
ca să ajung în Cer.