ANTE-SCRIPTUM: A trecut şi săptămâna asta, cu multă oboseală, dar şi cu mult bine. Teza a fost ok, nota de 10 de la fizică a fost foarte faină, iar şotronul şi campionatul de sporturi copilăreşti iniţiat la mine în clasă...genial. Acum mă pregătesc cu toate forţele de DELF, însă, fiindcă am promis să scriu despre prieteni, o să îmi respect promisiunea. Weekend fain şi Doamne-ajută!:)
Toată lumea are prieteni. Este o condiţie necesară a omului. Prietenia adevărată este cel mai drăguţ sentiment, după iubire. A avea un prieten adevărat este ca şi cum ai avea un al doilea înger păzitor. Nu o sa mă apuc să înşir citate drăguţe, nici să vorbesc despre tipurile generale de prietenii sau despre cât de denigrată a ajuns o prietenie în zilele noastre şi cât de rar găseşti o prietenie frumoasă bazată pe iubirea agape şi pe credinţă. Voi încerca să vorbesc despre modul în care văd eu prieteniile.:)
Pentru mine, prieteniile adevărate se bazează, aşa cum am spus, pe iubirea agape. Iubirea agape este acea formă de iubire totală a aproapelui, care într-o prietenie tinde să ajungă până la puterea de sacrificiu a Lui Iisus. Prieteniile sunt de mai multe feluri, dar cele mai frumoase sunt cele care au, ca piatră de temelie pe Iisus Hristos. Prieteniile acestea sunt cele în care simt, cu adevărat, că persoana în cauză este soră sau frate de cruce cu mine, expresie care înseamnă ceva clar: a fi frate de cruce cu cineva înseamnă a fi tovarăşi pe drumul spre mântuire. Legătura de iubire şi credinţă dintre aceşti doi prieteni este extrem de puternică şi nu se poate rupe decât prin efort susţinut din partea celui rău. Poate de aceea, aceste prietenii sunt atât de rare. Dar eu sunt foarte fericită ca am surori şi fraţi de cruce, pe care îi iubesc din tot sufletul.
Tot prietenii trainice sunt cele care dăinuiesc încă din copilărie. Atunci când ai un prieten care ţi-a fost alături şi la bine, şi la rău, alături de care ai crescut, ai trăit toată gama de sentimente, a fost umărul pe care ai plâns după prima iubire sau sufletul care te-a susţinut când ai avut nevoie, este ca şi cum ai avea un tovarăş permanent în viaţa ta. Aceste prietenii trainice sunt şi ele rare, dar atunci când ai un asemenea prieten şi, pe deasupra, este şi acea legătură de credinţă şi iubire, poţi considera că ai un înger lângă tine. Fiindcă nu toţi îngerii au aripi.
Există prieteniile care evoluează dintr-un hobby, o pasiune comună. Fie că mergeţi împreună la cercetaşi, aerodrom, cenaclu, fotbal sau olimpiada de religie, aceste prietenii sunt frumoase atât cât ţin. Fiindcă dintre acestea, foarte puţine reuşesc să depăşească graniţa acelei pasiuni. Însă atunci când o depăşesc, devin prietenii adevărate, ţinute aproape de inimă. Şi sunt extrem de frumoase.
Totodată, există prieteniile faine de la şcoală, fiindcă şcoala este cel mai fain loc de socializare. Într-o clasă, există câteva persoane cu care rezonezi, ai mai mult în comun decât orele petrecute împreună. Şi sunt prietenii atât de frumoase, în care petreci atât de mult timp împreună. Plus că poţi, evident, cunoaşte o grămadă de lume, mai mare sau mai mică decât tine, cu care constaţi că ai tangenţe mai mult decât şcolare, şi uite aşa ai şi mai mulţi prieteni buni. Cu care poţi să râzi o zi întreagă, fără să te opreşti.:D
Un tip de prietenie destul de controversat este cel dintre o fată şi un băiat. Multă lume spune că este imposibil, că, după un anumit timp, o să evolueze în iubire, că nu rezistă timpului etc. Ei bine, eu nu sunt deloc de acord cu asta. Pentru mine, atunci când te îndrăgosteşti de cineva, se simte acea rezonanţă în cele două suflete încă dinainte de a fi împreună. Plus că, într-o prietenie fată-băiat, lucrurile pot sta urât, atunci când doar unul se îndrăgosteşte de celălalt [Eu, ca fată, nu sunt genul. Ori mă îndrăgostesc din prima, ori niciodată.:)]. Deci, prieteniile dintre un băiat şi o fată pot dăinui mult şi fără a evolua în nimic. Chiar mă bucur că am prieteni băieţi, fiindcă aşa reuşesc să văd şi din punctul lor de vedere lucrurile, să râd "ca între băieţi", să povestesc câte-n lună şi în stele şi să aflu o grămadă de lucruri interesante. Plus că băieţii se supără mult mai greu decât fetele şi nu bârfesc atât de mult. Ah, şi nu apare eterna situaţie în care amândoi se îndrăgostesc de aceeaşi persoană:).
Iar ultimul tip de prietenie pe care îl preţuiesc foarte mult este aşa-zisa prietenie la distanţă. Am observat că sunt nişte prietenii grozave. Chiar dacă mai mult vorbeşti la telefon sau pe messenger cu persoana respectivă, momentele în care vă vedeţi sunt foarte speciale. Parcă ieri v-aţi fi văzut ultima oară. Conversaţia se leagă imediat, iar prietenii la distanţă sunt, de fapt, foarte aproape de tine. Pentru că mie nu mi se pare valabilă expresia "Ochii care nu se văd, se uită". Se uită doar cei care vor să fie uitaţi...
După prieteni, vin amicii. Cei cărora le acorzi încredere până când ţi-o dezamăgesc total, iar expresia cea mai potrivită este cea pe care a folosit-o draga de Mădă, când a zis că tu le acorzi o găleată de încredere, iar ei ţi-o pun în cap. Amicii sunt, în acelaşi timp, dar nu sub acelaşi raport, colegii cu care râzi, dar cu care nu vorbeşti chestii intime, colegii de hobby, dar cei care nu devin prieteni, cei cu care ai fost într-o excursie sau tabără, dar nu ai mai păstrat legătura de prietenie din acea împrejurare. Cei cu care vorbeşti foarte rar, sau cei cu care ai crezut că ai fost prieten cândva, fiindcă ce-i făcut să ţină, ţine. Amicii sunt şi foştii iubiţi, sau foştii colegi de clasă de care te leagă doar multe amintiri. Amicii sunt cei cu care râzi, te înţelegi bine şi nimic mai mult.
Iar ultima categorie de oameni sunt cunoştinţele. Cei pe care îi saluţi, mai schimbi 2-3 vorbe cu ei şi atât. Cei cu care ai fost cândva împreună într-o activitate, dar nu v-aţi apropiat, cei cu care ai avut cândva o tangenţă, dar nimic mai mult. Cunoştinţe pot deveni şi persoanele cu care te-ai înţeles bine, dar care te-au rănit. Sau oamenii care te-au făcut să plângi şi, chiar dacă au fost iertaţi, nu le mai pasă. Cunoştinţele sunt cei pe care îi ştii, dar nu există altă punte de legătură între voi şi nici nu se poate dezvolta o prietenie. Cunoştinţele sunt toţi oamenii care trec prin viaţa ta fără a lăsa nicio urmă, iar tu treci prin a lor la fel. Cunoştinţele sunt persoanele necesare fiecărui om pentru a supravieţui în jungla socială.
Concluzia este că prietenii sunt cei pe care trebuie să îi ţinem aproape de inima noastră, ca să nu îşi ia zborul. Trebuie să avem şi amici, fiindcă, fără de ei, cu cine ai râde atunci când te plictiseşti împreună cu toţi prietenii tăi? Iar cunoştinţele sunt parte integrantă a fiecărui om care trăieşte într-o societate. Dar, mai presus de amici, cunoştinţe şi prieteni, trebuie să existe iubirea faţă de tot aproapele nostru, unica formă de iubire prin care ne putem mântui, lăsând în urma noastră lumea mai bună decât am găsit-o...:)
Floarea din asfalt
Acum 2 săptămâni
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu