...Rapsodie de toamnă

Miercuri, am deschis un borcan de amintiri. Parfumul de miere văratecă m-a izbit cu tot noianul de amintiri şi m-a îmbiat să gust... Aşa că am luat punga plină cu susan şi cu întâmplări minunate şi am început să ronţăi trăirile verii ce au trecut. Dar au dat năvală, lipindu-se în miere şi ascunzându-se în susan, întreaga mea copilărie şi visele de adolescentă... Şi m-a bufnit plânsul, iar lacrimile mari mi se amestecau cu mierea şi cu dorul din mine... Jocurile din nucii bunicii, poveştile de seară, rugăciunile de la Ghelari, toamna târzie, soba duduind şi bunicul cântând romanţe vechi, eu mică, repetând la orgă şi bunicul privindu-mă blând, din pat, iar bunica pregătind dulceaţa de prune, surioara mea şi cu mine, construind căsuţe pentru păpuşi şi păzindu-le de furia şi neastâmpărul fratelui meu, bătăile năstruşnice din clasele primare, primele simpatii din generală, tezele la matematică pline de emoţii şi nervi, balul bobocilor şi primul an de liceu, trăit cu inima deschisă la orice... şi, deodată, m-am trezit mare. Mare şi cu un suflet plin de trăiri... Mare şi fără nicio idee despre cum ar trebui să iubesc... Mare şi cu un dor de cel puţin şapte ori mai mare ca mine. Iar toamna nu mă va prăda de el. Dimpotrivă, mă va face şi mai nostalgică, cu şi mai multe acorduri de pian răsunând în surdina sufletului meu, cu şi mai multe tablouri ale copilăriei mele lipite pe retină, cu şi mai multe iubiri neînţelese înghesuindu-se în atriile şi ventriculele inimii mele. Ce să fac cu raspodia asta ce mă bântuie? O să o trăiesc, iar apoi, voi avea încă o amintire frumoasă, încă un dor neîmplinit în sufletul meu copil...