Dar cei nouă unde sunt?

Dintre cei zece leproşi pe care Hristos i-a vindecat,
doar unul, unul singur,
"şi acela de alt neam",
dintre cei ce nu aşteptau un Mântuitor,
s-a întors să-I mulţumească.
Dintre cei zece leproşi pe care Hristos i-a vindecat,
doar unul, unul singur,
nu s-a grăbit să-şi recapete locul în societate,
să se desfete iar de toate bucuriile vieţii,
să cunoască tot ceea ce-i fusese interzis să cunoască
atunci când era bolnav,
atunci când era respins,
atunci când viaţa, pentru el, era mai mult moarte.
Dintre cei zece leproşi pe care Hristos i-a vindecat,
doar unul, unul singur
a ales recunoştinţa - această subtilă virtute,
ce ne lipseşte atât de des;
doar unul, unul singur
şi-a amintit că binele i-a fost făcut, nu şi l-a făcut
şi că primirea, din nou, a vieţii
i-ar fi rămas o nădejde neîmplinită
fără Hristos.
Dintre cei zece leproşi pe care i-a vindecat,
Hristos nu a obligat pe niciunul
la o viaţă cu, întru, alături de El,
la mărturisire, propovăduire, jertfire de sine, renunţare la bucurie, lepădare de lumesc,
a aşteptat un simplu "mulţumesc",
pentru care, în schimb, să le dea nu doar viaţa trupească, ci Însăşi Viaţa Veşnică.
Şi totuşi, dintre cei zece leproşi pe care Hristos i-a vindecat,
doar unul, unul singur
a primit Veşnicia.
Să nu fim dintre cei ce uită,
să nu fim dintre cei ce, nerăbdători să se întoarcă la "ale lor", grăbiţi "să trăiască", fără timp să vorbească,
fără timp să asculte, să se liniştească, să se odihnească,
trăiesc viaţa fără de Viaţă.
Să mulţumim din suflet
pentru tămăduiri, iertări, bucurii, suferinţe, cruci, oameni, zâmbete, iubiri;
să mulţumim.
Şi-n acea mulţumire, vom găsi izbăvirea,
dragostea
curajul
răbdarea
de a le împlini pe toate aşa cum ne sunt de folos, nu aşa cum credem că ne sunt de folos.
Un "mulţumesc, Doamne" poate face minuni.
Să nu fim dintre despre care Hristos întreabă "Dar cei nouă unde sunt?",
cu atâta durere în dragoste, părându-i rău că libertatea lor nu-L cuprinde şi pe El.
Să recunoaştem Cine ne face binele şi, mai apoi, să fim recunoscători -
răsplata, în Veşnicie, e gingăşia incredibilă cu care Dumnezeu ne va răspunde atunci când Îi vom mulţumi:
"Cu plăcere, cu grijă, cu bucurie, cu dragoste, cu infinită dragoste".