Vise de toamnă.

Stau câteodată şi mă întreb de ce nu l-am găsit încă. Aaa, da, am uitat să zic pe cine nu am găsit: pe Făt-Frumos. Da, chiar acela pe cal alb, frumos, isteţ, amuzant, care ştie să îmbrăţişeze şi să şteargă lacrimile. Şi ştiu că nici nu am foarte multe pretenţii:). Oricum, nu vreau un Făt-Frumos neapărat. Dar vreau ACEL Făt-Frumos pe care îl evocă Tudor Chirilă în scrisoarea lui, care are onoare, este sincer, ştie să iubească o fată, ştie să iubească sufletul ei şi ştie să o facă să zâmbească. Şi vreau ACEA dragoste frumoasă care să se regăsească în "V.S.T" sau în "Cântecul de dragoste" de la Zob, şi care să se joace printre frunze căzute, sau să se bată cu bulgări de zăpadă, iar vara să se topească în mare. Şi mă tot întreb când o voi găsi. Aaaa, şi încă ceva. Ce frumos a fost la nuntă la Ghelari. Am stat împreună cu Iulia şi ne-am gândit cum va fi când ne vom căsători noi. Minunat! Voi avea o rochie albă cât mai simplă, şi 2 perechi de naşi, şi...şi nu îmi mai fac planuri, că poate nu se împlinesc:). Dar ştiu că mă voi mărita la Ghelari.
Totuşi, nu mă voi căsători cu oricine. Pentru că cred că există suflete-pereche şi doar când îmi voi găsi cu adevărat "Alesul" voi fi fericită. Până atunci, visez. La Făt-Frumos, la câte o imitaţie ieftină de a lui menită să îmi dea totul peste cap, la primul sărut, la prima îmbrăţişare etc. Şi mă simt plină de vise, de iubire, de fericire, de credinţă. Şi tot auriul de toamnă, toate frunzele căzute, ploile, norii, lumina la apus, chitara din colţul camerei, cărţile risipite, poeziile, absolut toată această toamnă este un nou şi plin de speranţe început. De liceu, de explo, de prietenii, de vise, de adolescenţă. Un început de fericire.