"- Ce înseamnă 'a îmblânzi'?
- E ceva uitat de multă vreme, zise vulpea. Asta înseamnă 'a crea legături'...
- A crea legături?
- Bineînţeles, zise vulpea. Tu nu eşti deocamdată pentru mine decât un băieţel foarte asemănător cu o sută de mii de alţi băieţei. Şi nu am nevoie de tine. Şi nici tu nu ai nevoie de mine. Eu nu sunt pentru tine decât o vulpe asemănătoare cu o sută de mii de alte vulpi. Dar, dacă mă îmblânzeşti, vom avea nevoie unul de celălalt. Tu vei fi pentru mine fără seamăn pe lume. Eu voi fi pentru tine fără seamăn pe lume..."
"Dar vulpea se întoarse la ideea ei:
- Viaţa mea e monotonă. Eu vânez găinile, vânătorii mă vânează pe mine. Toate găinile seamănă între ele şi toţi oamenii seamănă între ei. Aşa că mă cam plictisesc. Dar, dacă mă îmblânzeşti, viaţa mea va fi însorită. Voi cunoaşte un zgomot de paşi care va fi diferit de toate celelalte zgomote. Ceilalţi paşi mă fac să mă vâr sub pământ. Al tău mă va chema afară din vizuină, ca o muzică. Şi apoi, uite! Vezi acolo lanurile de grâu? Eu nu mănânc pâine. Grâul pentru mine e nefolositor. Lanurile de grâu nu-mi amintesc de nimic. Şi asta e foarte trist! Dar părul tău are culoarea aurului. Va fi minunat pentru mine atunci când mă vei îmblânzi! Grâul, care e auriu, îmi va aminti de tine. Şi-mi va plăcea foşnetul lanurilor de grâu în vânt...
Vulpea tăcu şi îl privi multă vreme pe micul prinţ:
- Te rog... îmblânzeşte-mă! spuse ea.
-Aş vrea, răspunse micul prinţ, dar nu am timp. Am prieteni de descoperit şi multe lucruri de cunoscut.
- Nu cunoşti decât lucrurile pe care le îmblânzeşti, spuse vulpea. Oamenii nu mai au timp să cunoască nimic. Cumpără lucruri de-a gata de la negustori. Dar, cum nu există negustori de prieteni, oamenii nu mai au prieteni. Dacă vrei un prieten, îmblânzeşte-mă!"
"- Oamenii au stele care nu sunt aceleaşi. Pentru unii, care călătoresc, stelele sunt nişte călăuze. Pentru alţii, ele nu sunt decât nişte luminiţe. Pentru unii care sunt savanţi, ele sunt nişte probleme. Pentru omul meu de afaceri, ele însemnau aur. Dar toate stelele astea tac. Tu însă vei avea nişte stele cum nu mai are nimeni...
- Ce vrei să spui?
- Când vei privi cerul, noaptea, deoarece eu voi locui pe una dintre ele, deoarece voi râde pe una dintre ele, va fi atunci pentru tine ca şi cum ar râde toate stelele. Tu vei avea stele care ştiu să râdă!
Şi râse iarăşi.
- Şi când te vei consola (oamenii se consolează întotdeauna), ai să fii bucuros că m-ai cunoscut. Ai să fii întotdeauna prietenul meu. Ai să doreşti să râzi cu mine. Şi ai să-ţi deschizi uneori fereastra, aşa, de plăcere... Iar prietenii tăi au să fie foarte uimiţi să te vadă că râzi uitându-te la cer. Atunci ai să le spui: 'Da, pe mine stelele mă fac întotdeauna să râd!'. Iar ei au să te creadă nebun. O să însemne că ţi-am jucat o festă...
Şi iarăşi râse.
- O să fie ca şi cum, în loc de stele, ţi-aş fi dat grămăjoare de clopoţei care ştiu să râdă...
Şi din nou râse. Apoi se făcu serios:
-Noaptea asta... ştii... să nu vii.
-N-am să te părăsesc." [Antoine de Saint-Exupery, "Micul prinţ"]
Nici eu nu te pot părăsi. Te-am îmblânzit, tu m-ai îmblânzit pe mine. Eşti pentru mine fără seamăn pe lume, eşti constelaţia mea de clopoţei care râd. Şi sunt atât de fericită că te-am cunoscut. Voi fi întotdeauna prietena ta... Şi am nevoie de tine. Dar steaua ta te aşteaptă, floarea pe care o iubeşti are nevoie de tine. Eu sunt doar o simplă vulpe îmblânzită... căreia îi va fi tare dor de tine...
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu