I just can't wait to be... a pediatrician

Astăzi a fost prima zi de învăţat la biologie, din toată inima şi cu întreaga minte, pentru medicină. Însă începuturile din viaţa mea nu au fost niciodată lipsite de peripeţii, aşa că dimineaţa de astăzi nu putea scăpa laitmotivului vieţii mele: lucrurile sunt mereu mai bune atunci când se complică.
Am plecat în trombă de acasă, fiindcă ar fi trebuit să ajung în cinci minute pe centrul vechi, ori asta, chiar şi pe bicicletă, e uşor imposibil de îndeplinit pentru condiţia mea fizică fragilă. Am rostit doar rugăciunile de dimineaţă, fără a mă ruga din toată inima, aşa cum o fac, de obicei, când îmi beau ceaiul gastric, fiindcă nu am mai avut vreme nici de ceai, nici de rugăciune curată, din cauză c-am stat să scriu în jurnal. Am pedalat "ca o nebună" şi, când am ajuns la punctul de întâlnire cu Irinuşul meu drag, uitându-mă la telefon, am văzut că "întârzia cinci minute". Mi-am cumpărat coli albe pentru scheme frumoase şi apă şi-am tot aşteptat... Când, după vreun sfert de oră, am văzut-o pe Irina venind, m-am gândit să verific dacă am permisul de bibliotecă la mine şiiiiiii surpriză: nu era acolo. Am pedalat din nou, în cea mai mare grabă posibilă, acasă, rugându-mă în gând, am băut iute ceaiul, am luat permisul şi-am pedalat înapoi. La bibliotecă, după ce-am completat cererea de acces în sala de lectură, era să intru în perete, nu pe uşă, noroc cu bibliotecarele, care păreau drăguţe, dar care s-au dovedit mult prea gălăgioase. Cu voie bună, cu conversaţii drăguţe strecurate între scheme şi desene, cu un sandwich vegetarian la prânz, mâncat pe treptele bătrânului meu liceu, cu o nouă cunoştinţă, tare drăguţă şi studentă în Bucureşti, cu domnul V. apărând total pe neaşteptate şi cam violent la bibliotecă şi cu stupoarea de a citi anunţul conform căruia sala de lectură se închide de sâmbătă până ce începe şcoala, am reuşit să schematizez şi să sintetizez întreg sistemul digestiv. Am foi cu desene colorate frumos, cu informaţia ordonată şi subliniată, de ţi-e mai mare dragul să înveţi pentru medicină. Ziua continuă să-mi fie contra-cronometru: seară de joacă cu cercetaşii, şedinţă cu organizatorii Balului Bobocilor şi seară folk... Sunt, însă, odihnită, voioasă şi am încredere nestrămutată în Dumnezeu: dacă voia Lui e să ajung la medicină, prin muncă şi rugăciune, cu siguranţă voi ajunge!