Intrarea Domnului în Ierusalimul inimii mele

Stâlpare de pocăință,
osana întru smerenie,
haina sufletului așternută
pentru ca Tu, Doamne,
călcând-o,
să o netezești,
lacrimă de neputință
și zâmbet de nădejde,
urlet de durere
și strigăt de bucurie,
cu tot ce sunt
-păcat, urâciune, frică, mândrie-
mă plec în fața Ta, Împărate smerit,
și mă închin
și fac metanie
și Te rog
nu mă lăsa să te întâmpin precum iudeii,
cu laudă ce se va preschimba în ură,
cu ”Osana” ce va deveni ”Răstignește-L”,
cu bucurie ce se va transforma în mânie,
nu!
Eu nu voiesc să fiu din turma
celor ce Te primesc cu brațele deschise,
pentru ca, apoi,
la comanda celor puternici,
să se lepede de Tine cu zâmbetul pe buze.
Eu voiesc să fiu din turma
oilor ce se jertfesc pentru Tine.
Primește-mă
și intră în inima mea,
așa desfrânată și trândavă cum e ea,
călare pe asinul pocăinței,
Înveșmântat în haina smereniei,
cu glas de blândețe și cuget de dragoste,
și învață-mă să umblu
pe cărarea ce ai deschis-o
către Împărăție.