Fericire

"Fericiţi cei ce n-au văzut, dar au crezut!" i-a spus Hristos lui Toma,
cuprinzând în îmbrăţişarea unei fraze pe toţi creştinii ce cred, fără să vadă
pe toţi cei ce iubesc, fără să-şi fi pus mâinile-n urmele piroanelor
pe toţi cei ce suferă, fără să fi privit Lumina în lumina ochilor Ei...
Şi totuşi, cât de fericiţi suntem.
Nu putem pune degetul în rana de sub coasta din care a izvorât apă şi sânge,
dar Îl putem mânca pe Hristos, întreg, mântuitor, bun.
Nu putem să îl privim înălţându-Se la Cer,
dar putem să-L simţim pogorându-Se, zi de zi, spre prăpastia în care zacem,
spre a ne mai ridica cu un cot, cu un pas, cu un gând.
Nu putem să vorbim în limbi sub ploaia de Duh Sfânt,
dar ne putem deschide inimile spre a vorbi limba atât de simplă şi, totuşi, atât de grea, a Iubirii.
Şi, totuşi, aş mai adăuga ceva:
în secolul nostru, fericiţi sunt cei ce văd, şi, totuşi, cred;
cei ce văd filme care dau palme dure Ortodoxiei şi, totuşi, nu le iau drept Adevăr;
cei ce văd nedreptatea ce domină lumea şi speră, încă, în Dreptatea iubitoare de la sfârşitul veacurilor;
cei ce văd chipuri desfigurate de păcat, trupuri slăbite de neputinţe, neamuri zdrobite de foame,
şi, totuşi, se roagă;
cei ce văd cât de păcătoşi, de împătimiţi, de legaţi de pământ, de încăpăţânaţi sunt
şi, totuşi, Îl cheamă pe Hristos, crezând în mântuire.
Fericiţi sunt cei ce văd iadul în care trăim şi spre care tindem neîncetat,
dar nu încetează, nici măcar un moment, să creadă în Raiul izbăvitor.