Fluturi

Aseară, am privit neputincioasă la moartea unui fluture. A intrat pe geam la mine în cameră şi a zburat hotărât spre bec, dar când a ajuns acolo, atingându-şi aripile de fierbinţeala lămpii, s-a zbătut până a căzut jos, ucis de lumină.
Cred că şi noi suntem nişte fluturi. Ne naştem cu un praf divin pe aripi, cu suflarea Lui Dumnezeu în noi. Zburăm, ne bucurăm de viaţă şi ne propunem să ajungem cât mai sus, să atingem şi noi un ţel cât mai înalt. Dar ca să putem atinge acest ţel, avem nevoie de iubire, credinţă şi speranţă. Şi de aripi neatinse de praful lumii. Fiindcă atunci când aripile ni se îngreunează de griji, sau sunt atinse de mâini necurate, nu mai putem zbura la fel de bine. Şi dacă nu purtăm toate acele virtuţi în suflet, vom păţi la fel ca fluturele ucis de lumină: ţelul nostru, chiar de-l vom atinge, ne va arde şi ne va ucide, iar noi vom cădea, răpuşi de răutatea lumii.Dar dacă ne vom păstra puri, ne vom împărtăşi praful divin doar cu fluturele-pereche şi vom zbura amândoi, îndrăgostiţi şi încrezători, spre acelaşi ţel, mântuirea, vom atinge Lumina şi vom dansa în jurul ei de fericire, fiindcă ne-am îndeplinit visul. Vom fi fluturi învingători în această viaţă. Totuşi, mai există şi o altă posibilitate: de la prea multă zbatere a aripilor, de la un zbor singuratic, fără popas, fără încă un fluture sau mai mulţi lângă noi, putem să murim în orice clipă, fiindcă viaţa unui fluture e fulgerătoare. Trebuie să învăţăm să trecem peste obstacolele ivite în calea noastră, să credem mereu că Dumnezeu e cu noi şi ne ajută, să credem că noi suntem în stare să ne finalizăm zborul, că putem să ne găsim fluturele-pereche şi să zburăm împreună. Atunci când vom avea încredere în Dumnezeu, în noi şi în cei din jurul nostru, ceilalţi fluturi care zboară spre acelaşi ţel, putem fi siguri că zborul nu ni se va frânge, ci vom birui lumea, aşa cum şi Dumnezeu a făcut-o. Iar când vom birui lumea, praful de pe aripile noastre va deveni etern, şi vom trăi fericiţi într-o lume mult mai bună, lumea Sa.
Deci, ca nişte fluturi delicaţi ce suntem, trebuie să ne alegem cu grijă calea în viaţă, să zburăm pe ea cu dragoste, credinţă şi speranţă şi să ne găsim un fluture-pereche, ca zborul să nu ni se frângă. Şi dacă în acest zbor al nostru vom mai fi şi gata oricând să îi ajutăm pe ceilalţi fluturi încrezători, dar mai slabi în dragoste sau speranţă decât noi, putem spune că am fost nişte fluturi aproape desăvârşiţi. Iar dacă la finalul zborului, atunci când suntem mântuiţi, vom privi în urmă şi vom vedea puţine greşeli, dar multe fapte bune, vom putea spune că am dus o viaţă curată, de fluturi cercetaşi, care au lăsat în urma lor o lume mai bună decât au găsit-o.