Draga de Theu a făcut o leapşă foarte frumoasă, pe care o să o dau şi eu mai departe Mădălinei, Dorinei, lui Emily, Mirunei, Ozanei, Andreei, Flaviei şi Adelei. Sper să vă placă şi vouă, eu mă bucur că Theu a făcut asta şi chiar sunt mândră de ea, doar e colega din spatele meu, cu care râd tot timpul. Felicitări, Theu!:D
1.Care este cheia fericirii tale? Ce te face să zâmbeşti în fiecare zi?
Cheia fericirii mele depline e mântuirea, deci Dumnezeu şi iubirea, dar sunt o grămadă de oameni şi lucruri care mă fac să zâmbesc în fiecare zi, precum fraţii mei, un cântec frumos, o carte bună, ciocolata, cercetăşia, gândul că voi zbura cândva, levănţica sau liliacul [prietenii ştiu de ce:)] şi altele...prea multe ca să le scriu aici.
2.Care este modelul tău în viaţă?
Dintre toţi oamenii de pe Pământul ăsta, modelul meu este tata, dar, mai presus decât toţi oamenii din lume, modelul perfect este Iisus Hristos.
3.Crezi că ai pe cine să te bazezi când dai de greu?
Da, chiar cred asta, fiindcă prefer să am câţiva oameni aproape, în care ştiu că pot avea oricând încredere, decât o grămadă de aşa-zişi prieteni, care să mă lase baltă la greu. De fapt, asta e şi definiţia unui prieten adevărat...la nevoie se cunoaşte.
4.Titlul melodiei preferate este?
Always...:)
5.Păstrezi ceva ca amintire de la o persoană dragă?
Câteva cărţi, nişte brăţări...
6.Două lucruri pe care le ai mereu la tine?
Cruciuliţa mea dragă şi ochelarii.
7.Ce înseamna ura pentru tine?
Cel mai distrugător lucru. Lipsa vieţii, fiindcă oamenii care urăsc, de fapt, nu trăiesc, deoarece viaţa e iubire.
8.Crezi că dincolo de moarte este viaţă?
Nu doar cred, sunt sigură că dincolo de moarte este viaţă, este Adevărata Viaţă.
9.Poţi uita repede problemele?Poţi uita durerile din trecut?
Referitor la probleme, sunt nervoasă pe moment, cel mult o zi, după care îmi trece. Iar durerile din trecut, o dată ce au fost spovedite, trec mult mai uşor, ca şi nişte răni peste care ai pus Rivanol.
10.Cea mai mare realizare de până acum este?
Că mi-am stabilit Marele Scop în viaţă şi am început să merg pe Cărarea Împărăţiei...:)
Floarea din asfalt
Acum 2 săptămâni
1 comentarii:
hey draga petra, ma bucur ca ti-a placut leapsa mea si ca ai trimis-o mai departe..
frumos >:D<
Trimiteți un comentariu