just like a tattoo, I'll always have you

Teorema Cleştelui, la analiză matematică, spune că dacă un şir (bn) este mai mare decât un şir (an) şi mai mic decât un şir (cn), iar limita şirului (an) este egală cu limita şirului (cn) şi egală cu un anumit nr x, atunci şi limita şirului (bn) va fi egală cu acel x. Cu alte cuvinte, cele două şiruri, mai mare şi mai mic decât şirul studiat, constrâng şirul la a avea aceeaşi limită cu ele, contractându-l între limitele lor, strângându-l ca într-un cleşte. Astăzi, am avut parte de cea mai frumoasă aplicaţie practică a acestei teoreme. Nu cred că cineva s-a gândit la implicaţiile analizei în manifestarea sentimentelor, însă, cu siguranţă, teorema cleştelui aplicată în viaţa reală nu e nici mai mult şi nici mai puţin decât o îmbrăţişare strânsă, atât de strânsă încât îţi trosnesc oasele şi atât de frumoasă încât ai rămâne pentru veşnicie (adică până după infinit) în acele braţe ce te obligă la a tinde către aceeaşi limită cu ele...

P.S.: Mâine am prima teză din anul acesta şcolar, la biologie. Şi încep să mă gândesc tot mai serios la a merge la medicină la Bucureşti şi nu la Cluj.:)