Last day of childhood...not:)

Azi e ultima mea zi de copil de 14 ani. A nins și mi-am amintit de cât de mult aș vrea să mă dau cu sania, să mă tăvălesc prin zăpadă, să învăț să schiez. Dar e o ninsoare urâtă, iar pe jos e noroi. M-am plimbat puțin cu Bubu, am băut o ciocolată caldă de aia bună de la Arta și am tot povestit. Am o stare ciudată. Nu sunt fericită, chiar dacă aș avea toate motivele să fiu. Sunt obosită. Obosită de la atâta zâmbit, obosită de la atâtea încercări de a fi doar un copil. Acum, în această ultimă zi de fetiță de 14 ani, mi-am dat seama că am crescut. Sunt mare. Trebuie să iau decizii mature, să mă comport frumos cu toți, să vorbesc mai puțin, să ascult mai mult, să o las pe micuța Petra de o parte și să îmbrac o haină de adolescentă de 15 ani. Dar nu vreau. Mi-e sufletul un cântec de dragoste, și așa vreau să rămână. Zâmbetul meu va fi mereu la fel, un zâmbet de copil fericit. Ochii îmi rămân la fel de mari și de curioși, iar brațele vor fi gata oricând să îmbrățișeze. Voi împlini mâine 15 ani, voi iubi mai mult, voi încerca să fiu mai drăguță cu cei din jurul meu și să îi ajut mai mult. O să fiu mai matură și o să încerc să rămân cu capul în nori, însă îmi voi pune picioarele pe pământ solid. Dar ochii cu care voi privi stelele rămân la fel de căprui, iar părul care așteaptă o mână să se joace prin el rămâne la fel de castaniu. De mâine o să am 15 ani, dar eu rămân același „suflețel”, aceeași Petra, cu zâmbetul mereu pe buze, îndrăgostită și veselă, gata oricând să dea o mână de ajutor, tonică, agitată, mereu în mișcare. Am crescut și trebuie să mă obișnuiesc cu toată avalanșa de sentimente care m-a lovit dintr-o dată și căreia i-am ținut piept fără să cad, chiar dacă seara asta e atât de ciudată și mă simt atât de departe de mine. Nu știu dacă ați înțeles ceva din zbuciumul ăsta nebunesc de adolescentă-copil, dar asta simt eu acum. Vreau fluturi în stomac, nu senzația urâtă că o să îmi fie rău de la tortul de ziua mea. Cred că o să încep să cânt singură prin cameră și să visez. Mi se pare cel mai drăguț lucru acum și cred că, dacă o să mă gândesc mult și o să mă concentrez, o să pot zbura. Ar fi cel mai frumos lucru care s-ar putea întâmpla de ziua mea...Ba nu! Am eu o altă dorință, dar se poate îndeplini doar cu întârziere8->. Deci, dragii mei, eu cânt Holograf, visez la vara care o să vină și încerc din răsputeri să fiu fericită în această ultimă zi de 14 ani. Vă las cu un cântec frumos și mai povestim mâine, când o să vorbiți cu o Petra mai adolescentă, o Petra mai matură, o Petra de 15 ani.

Later edit: Mădă draga de ea, în timp ce se chinuia cu Dima dintr-a VII-a, mi-a zis că s-a speriat de postarea asta. Adică eu am speriat-o făcând-o să creadă ca eu cred ca s-a dus copilăria din cauză că am împlinit 15 ani. Și eu am recitit ce am scris aseară și cam asta reiese. Așa că mă voi corecta...eu rămân același copil. Și o să vedeți asta în postarea următoare, prima la 15 ani. Mădă, love you!