Unintened...

Într-un octombrie ploios, visător şi mirosind a ceai cu ness, şi-a făcut loc primăvara. Între frunze risipite sub tălpile mele, păduri roşii sub privirile mele şi vânt buclucaş în pletele mele, s-au strecurat buburuzele. Sute, mii de sfere roşii, pictate cu migală cu buline negre, zburau în lumea mea. Se răzvrătiseră împotriva toamnei, prinseseră viaţă şi se jucau, nebune, cu melancolia mea. Aşa că, din senin, neintenţionat, am devenit fericită. Zâmbeam, aparent fără niciun motiv. Mi-am prins iluziile în braţe şi am început să dansăm, în surdină auzindu-se acorduri stelare. Nu mai încăpeam în trupul acesta şifonat. Am evadat, m-am întins peste toate pădurile, am îmbrăţişat, deodată, toată toamna lumii şi am transferat fericirea mea tuturor frunzelor ce pluteau în spaţiul imaginal dintre Cer şi pământ. Am văzut îngeri melancolici, privindu-mă miraţi şi strigându-mi să fiu atentă, să nu mă izbesc de marginea norilor. Am întâlnit pitice albe în drumul lor spre moarte, urându-mi viaţă veşnică. Şi, într-un final, la capătul lumii, mi-am întâlnit, faţă în faţă, brusc, iubirea. Era înaltă, se uita la mine cu ochii mari şi şoptea ceva neinteligibil. Eu eram doar un suflet, un suflet risipit pe toată suprafaţa lumii, cu zeci de mii de ochi, sute de aripi şi iz de toamnă. Dar iubirea mi-a zâmbit şi m-a atins, subtil, închizând pleoapa unui ochi al sufletului meu. Atunci, mi-am regăsit moleculele divizate în atomi, m-am întors în trupul meu necălcat, mirosind a înălbitor, şi am privit din nou pădurile roşii din faţa mea. Rămăsesem doar cu doi ochi, fără nicio aripă şi nicio lumină îngerească în jurul meu. Fericirea mi se cuibărise, din nou, sub covorul de frunze şi scâncea, fiind călcată în picioare de toată lumea grăbită. Îmi pierdusem iubirea. Dar privirea ei căpruie, blândă, zâmbetul cald, atingerea subtilă, mi-au rămas clar întipărite în simţirile sufleteşti. Dădusem cu fruntea de colţul unui nor şi aveam o cicatrice dureroasă... nu ascultasem de îngeri, dorisem toată fericirea dintr-o dată. Sufletul, mirat, mă tot întreba de ce nu i-am dăruit dragostea. I-am răspuns, printre lacrimi, că mi-a scăpat printre degete, neintenţionat...