Waltz for lovers

Plouă atât de tare, încât pot percepe spargerea moleculelor din picăturile de ploaie de sticla dură a geamului meu, prelingerea lor tăcută şi căderea lor liberă spre o nouă viaţă. Kath Bloom cântă ceva despre o chemare a iubirii şi eu nu pot să îmi stăvilesc imaginaţia, nu pot construi un baraj în jurul sufletului meu. Aşa că el mă inundă cu speranţe, vise, răni, sentimente, figuri, zâmbete... Plouă şi în interiorul meu, dar plouă cu o altfel de ploaie. Nu rece şi udă, nici furtunoasă şi însorită. Nici măcar o ploaie de stele. Mai degrabă, o ploaie de fericire îngemănată cu durere, o ploaie de asfinţit împerecheat cu un răsărit, fără noaptea dintre ele, o ploaie de trecere dintr-un sentiment în altul, un joc de şotron jucat între gânduri. Ploaia din mine nici nu mă curăţă, nici nu mă împovărează. Şopteşte doar, în zborul ei spre o baltă, că e zădărnicie tot ce visez. Apoi, când se izbeşte cu putere de soarele care o aşteaptă pe fundul sufletului, zâmbindu-i, este uimită că nu a primit-o mlaştina şi zâmbeşte, murind ucisă de lumină şi strigându-mi să visez în continuare... Iar eu nu mai înţeleg nimic.
Acum, asfinţitul are o altă însemnătate pentru mine. Nu mai văd noaptea neagră ce mă cuprinde din toate părţile, nici stelele care mă privesc mirate, întrebându-mă cât de mult mai pot îmbrăţişa perne în somn, în timp ce visez. Nu mai cred în noapte ca fiind o separare, o întunecime din care ai nevoie de multă voinţă ca să te trezeşti. Ea e doar un liant între doi sori..aceiaşi, şi totuşi diferiţi. Noaptea doar estompează culorile asfinţitului şi apoi le redă cu aceeaşi intensitate, pentru a îmi pune mie un zâmbet pe chip. Păcat că, uneori, e greu să zâmbeşti când ştii că, zi de zi, există posibilitatea să îţi întâlneşti sufletul pereche. De ce să fie greu să zâmbeşti? Fiindcă e o noţiune abstractă. Cum să iubesc o singură persoană toată viaţa mea? Cum să mă las copleşită de o asemenea fericire? Mi-e sufletul prea mic ca să o poată cuprinde... Mă gândesc, uneori, că toate visele mele despre iubire sunt, de fapt, proiecţii de sinucidere. Dacă dragostea mă va cuprinde din toate părţile, într-o îmbrăţişare sufocantă, de anacondă ce îşi iubeşte prada, mă voi dizolva, mă voi prelinge pe oglinda mea, pe sufletul meu pereche, şi mă voi mistui, din prea multă iubire. Aşa că, uneori, mi-e frică să îndrăznesc să îmi creez iluzii. Mi-e frică să îmi proiectez gândurile în afara mea şi să le văd întregi, drepte, vorbind despre noţiuni ce mi se par nemaiauzite, deşi eu le-am creat... În acele momente, mă uit în ochii mari ai unui copil, fur zâmbetul de pe faţa lui şi fug cu el, ca să mă liniştesc..
Mi-am amintit fiecare detaliu înscris, cândva, pe harta drumului meu în viaţă. Am un azimut şi o hartă... Busola îmi lipseşte. Şi sunt ferm convinsă că e la acela care mă va copleşi cu sufletul lui. Şi totuşi, dacă nu mă voi dizolva în îmbrăţişare? Dacă îmi voi iubi prea mult ucigaşul încât nu mă voi lăsa ucisă? Atunci... atunci voi avea parte de o fericire mare cât un cer, care mă va înveli din toate părţile, mă va albăstri şi mă va face să zbor... Sau, mai simplu, îmi va da busola şi voi putea să îmi urmez calea. Aşa că încerc de pe acum să mă obişnuiesc cu ideea că iubirea mea va fi mai mare decât îmi cred inima capabilă, să îmi forţez gândirea să meargă dincolo de limitele ei şi să creadă că voi fi iubită cu mai multă iubire decât mi se cuvine şi eu, ca o egoistă, o voi lua pe toată şi nu mă voi mai sătura. Încerc să îmi pun deja pansamente pe tâmpla care îmi va izbită de stele şi apoi, în clipa imediat următoare, de pământ. Tamponez deja locul prin care se va scurge fericirea din mine, ca să îl obişnuiesc cu senzaţia de preaplin. Îmi dăscălesc sufletul, cu atenţie, să ţină greutăţi imense, să devină un Atlas, ai cărui muşchi să susţină suferinţa şi iubirea întregului univers. Şi, într-un final, zâmbesc atât de mult, încât, atunci când îmi voi primi iubirea, să am riduri de la o fericire încă netrăită...
Plouă în continuare. Şi picăturile de ploaie au început să cânte un vals. Şi sună atât de limpede, atât de senin, parcă ar purta un colţ de cer. O parte din acel cer al iubirii ce mă va copleşi. E un vals pentru viitorii îndrăgostiţi ai acestei lumi. E un vals pentru mine şi tine, oricare ai fi tu...