Nopţi cu iasomie sau insomnie

Luna mai e drăguţă, până acum. Am scăpat de teme, teze [da, le-am dat pe toate cinci şi am reuşit din nou performanţa de a lua 9.4 la engleză], teste şi proiecte [s-a dus şi Holocaustul şi i-a plăcut profei de istorie prezentarea noastră, dar numai noi ştim cât de greu e să lucrezi la un proiect când eşti în acea perioadă a lunii], Festivalul Luminii a ieşit minunat, dar apele tot nu s-au liniştit. Pe plan strict al activităţilor extra-şcolare, ei bine, weekendul acesta am stagiu de formare la cercetaşi [primul meu stagiu, iei!], weekendul următor plec la Bucureşti cu tata [am câştigat un concurs de eseuri pe episcopie şi e ceva premiere naţională, Liturghie, masă etc... sper să avem şi timp liber, să mă întâlnesc cu iubita mea Anca şi dragele mele Mădă şi Andra, în sfârşit!], în ultimul weekend din mai vom avea ieşire cu temerarii şi lupişorii [iar eu, fiind responsabilă cu lupişorii, mă duc cu ei] şi în primul weekend din iunie plec în excursie cu clasa. Între timp, sper să reuşesc să ajung pe la aerodrom şi să zbor măcar puţin, să citesc Ghidul liderului de lupişori şi să termin Don Quijote de la Mancha. Astăzi am fost la Iona, la teatru, şi mi-a plăcut foarte mult. Iar când vine vorba despre muzică, sunt obsedată zilele astea de "Opreşte-mă la tine" a celor de la Pasărea Colibri.

În altă ordine de idei, şi anume sufletească, sunt o mare furtună în deplasare, care, evident, are momentele ei de linişte. Am multe întrebări, reacţii din ce în ce mai diverse şi impulsive, entuziasmări premature şi probabil îndrăgostiri lente. Mă zbat uşor pe linia dintre 'a experimenta' şi 'a păcătui', dintre a fi fiică de preot şi a fi fiică de un simplu inginer, dintre a vrea să guşti lumescul, dar totuşi să trăieşti în ceresc. Adolescenţa îmi place la nebunie, atâta doar că aş vrea să îmi aducă, măcar la răstimpuri, un echilibru afectiv. Sau o poveste devenită realitate. Spune-mi, Tată, cer prea mult?:)

Mi-e dor să scriu. Şi o să fac asta cât de curând... Până atunci: "Cea mai lungă cale din lume este calea de la minte la inimă" [Părintele Arsenie Boca] şi, evident,

P.S.: Iertare tuturor celor pe care îi rănesc cu impulsivitatea mea. Am impresia că explodez la fiecare pas. Uneori de fericire, zâmbet şi energie, alteori de irascibilitate şi impulsivitate dusă la extrem. Dar răbdare, pentru că învăţ să mă controlez. Iar momentele de linişte şi fericire calmă pe care le primesc în rugăciune mă ajută foarte mult..:)