Biblioteca Vie sau cum să "citim" suflete:)

Ce era programat pentru weekendul trecut? Ieşire cu lupişorii şi temerarii la Piatra Coziei. Ce avea Petra programat pentru weekendul trecut? O sesiune lungă, cu cafea, ceai şi ciocolată, de învăţat la biologie şi chimie. Ce a făcut, de fapt, Petra weekendul trecut? A luat parte la una dintre cele mai frumoase experienţe din viaţa ei: Biblioteca Vie...
Totul a început joi seara, cu un telefon primit de la drăguţul de Andrei. Ştiam că în weekend se va desfăşura Biblioteca Vie, abia aşteptam să merg şi să cunosc oameni frumoşi, însă Andrei m-a rugat să iau parte în proiect ca şi carte vie. Adică să fiu acolo, în calitate de cercetaş, ca să mă las "răsfoită" de oameni curioşi şi, la rândul meu, să pot "citi" alte cărţi interesante. Am ajuns, aproape imediat, la concluzia că biologia şi chimia mai pot aştepta. L-am sunat înapoi pe Andrei şi am acceptat, rugându-l să mă ierte că nu voi reuşi să stau decât 2-3 ore în fiecare dintre cele două zile ale Bibliotecii Vii (lucru care s-a dovedit imposibil de făcut după ce-am cunoscut oamenii cu care lucram). Nu aveam însă aşteptări prea mari, tot ce îmi doream era să împărtăşesc fragmente din povestea mea de viaţă şi, la rândul meu, să leg nu neapărat prietenii, cât să construiesc punţi sufleteşti, care să diminueze din prejudecăţile prea des existente între noi, oamenii.
Vineri seara, înainte de a merge la teatru, la Tony şi Dora, am luat parte la întâlnirea "cărţilor" şi a "bibliotecarilor" din Fischer's Pub. Primul contact cu oamenii zâmbitori şi entuziaşti, deşi obosiţi, a fost unul promiţător. Surpriza a fost, evident, Joan, o singaporeză absolut delicioasă, care te face să te îndrăgosteşti de ea prin simplul ei fel de-a fi; mai apoi, când afli că are doar 33 de ani şi a văzut deja aproape toată lumea, prinzi şi mai mult drag de ea. După doar câteva minute de conversaţie, ne era clar, nouă ca şi cărţi, ce urma să facem, aşa că am plecat liniştită la teatru, alături de Andrei. Pentru o oră, am urmărit o piesă genială, apoi ne-am reîntors în realitate, la cărţile vii pe care abia aşteptam să le citesc. Numai că vineri seara nu am prea apucat să stau mai mult alături de ele, din simplul motiv că am plecat cu Ozana la Mc Donald's şi apoi la seara folk, iar oamenii aveau şi ei cumpărături de făcut, cină de luat şi poate nevoie de mult somn, după ce veniseră direct de la Bucureşti. Aşa că, entuziastă şi mult mai interesată de cum se va desfăşura proiectul, m-am odihnit şi eu temeinic pentru weekendul ce urma.
Sâmbătă m-am trezit de dimineaţă, ca să urmez proverbul şi să ajung departe. M-am dus pân' la gară, l-am luat pe Andrei ce venise tocmai din Craiova şi, după cafeaua de dimineaţă, însoţită de poveşti şi filozofii de viaţă, i-am făcut frumoasa surpriză Ozanei, care, atunci când l-a văzut ajuns în Deva, a cam... încremenit [sunt atât de mândră de mine pentru bucuria ce i-am făcut-o]. După ce-am luat un mic dejun combinat cu un prânz acasă, m-am îmbrăcat frumos şi am plecat în Fischer's, ca să fiu carte vie, neavând habar de ce zi frumoasă tocmai începuse. În pub, lume multă, plină de energie, multă mişcare, detalii de ultim-moment, ce mai, un entuziasm debordant. Am primit, de cum am intrat, tricoul de Carte Vie, ecusonul şi am mai avut timp doar să merg până la baie să mă schimb, că am şi fost luată la citit, de două fete tare drăguţe, preşedinta şi vicepreşedinta Consiliului Şcolar de la Grigore Moisil. Am povestit câte-n lună şi-n stele, de la cercetăşie la ce înseamnă să fii lider, de la peripeţii trăite la munte la doza de entuziasm necesară unui tânăr ce vrea să schimbe lumea. Am continuat cu drăguţa de Carina, care m-a lăsat surprinsă prin dezinvoltura şi pasiunea cu care vorbea despre viaţa ei, despre fotografie, despre România, ţara noastră dragă. A urmat Cristina, veche şi dragă cunoştinţă de-a mea, cu care însă am putut discuta despre esenţa cercetăşiei, tocmai pentru a o convinge că e mai mult decât hike-uri şi suravieţuire. Apoi, am vorbit cu Beatrice, o boboacă din Decebal, căreia am reuşit să-i ofer o alternativă folositoare de a petrece timpul liber, cercetăşia, şi care sper că, după vacanţa de iarnă, se va alătura unităţii mele. Într-o pauză de "lectură", am constatat cu mare drag că Andrei a devenit şi el carte, şi anume Actor. De asemenea, am avut ocazia să stau la taclale cu cealaltă fată de preot, care era şi cartea cu acest nume, draga mea Gabriela, un suflet foarte frumos, care mi-a căzut cu tronc din prima clipă. Am mai schimbat câteva vorbe şi cu Aniela, "lucrătoarea de tineret" (pentru că are un ONG) şi, în acelaşi timp, cea care face masaj thailandez şi care, mai presus de toate, e o tânără tare delicată, frumoasă şi cu acel ceva latin care te face să prinzi instant drag de ea. Pauza de conversaţii frumoase nu a durat prea mult, pentru că am fost luată la "răsfoit" de Oana, care era la rândul ei carte vie şi care a fost voluntar în Spania pentru şase luni, dintre care două şi le-a petrecut într-un centru scout dintr-un sat pe care, cu ajutorul cercetaşilor din Portugalia, Franţa şi Belgia, spaniolii îl reconstruiesc din temelii. Am fost plăcut surprinsă să aflu că va deveni lider în Bucureşti şi, cu un zâmbet mai mare decât mine, i-am promis că-i voi acorda tot sprijinul de care are nevoie, pentru că e mult prea drăguţă şi dornică să schimbe ceva în jurul ei ca să nu fac asta. Seara mea s-a încheiat cu un mesaj dactilografiat la maşina de scris de către Andrei, cu dedicaţie specială pentru mine şi cu o lectură prelungită a cărţii cu titlul de "Român prin Europa" sau, mai pe înţeles, cu o convorbire specială, din care am avut numai de învăţat, cu Radu, coordonatorul proiectului, un om cu un suflet tare mare şi un optimism molipsitor. După ce-am aranjat mesele în Fisher's, ne-am luat un scurt rămas-bun unii de la ceilalţi, pentru că urma să ne vedem la o seară de karaoke şi dans în Play. Trebuie să recunosc că a fost una dintre cele mai frumoase seri, ne-am distrat la maximum, am cântat până am rămas fără voce (nu că nu aş fi fost răguşită dinainte de a veni la pizzerie), am dansat până ne-au apucat durerile de spate şi am povestit mai mult cu echipa frumoasă şi unită ce se formase deja. Am învăţat să dăm noroc ca în Singapore, ne-am jucat chiar şi un soi de bolţ, numai că în engleză, ceea ce s-a dovedit a fi destul de complicat pentru unii dintre noi şi am realizat că am trecut demult de faza în care construiam punţi sufleteşti pentru a dărâma stereotipuri: legam prietenii din dragoste de frumos.
Ziua de duminică a fost mult prea scurtă pentru cât timp voiam noi să petrecem împreună. Am avut parte de promovare stradală, cu ajutorul Luisei şi al Gabrielei, care, alături de cei doi Andrei, deveanul şi craioveanul, şi ajutate de Daria şi Teo, au jonglat, au împărţit flyere şi au strigat pe străzile Devei, chemând oamenii la citit. Eu am început sesiunea de citit cu o conversaţie lungă, o lectură complexă, pot spune, fiindcă am fost citită de Irina, cu care aveam ceva probleme de lămurit şi, pentru o jumătate de ceas, mi-am întărit credinţa în cercetăşia frumoasă, senină, care formează oameni şi dăruieşte prietenii ce vor dăinui toată viaţa. Apoi, am reuşit să o citesc pe Raluca, o bucureşteancă ce s-a dovedit a fi omul potrivit la momentul potrivit şi pe care mi-am apropiat-o involuntar de suflet, pentru că prin tot ceea ce am discutat m-a făcut să am şi mai mult curaj de a lupta din toată inima pentru visele mele şi de a porni încrezătoare pe drumul meu prin viaţa aceasta. Am mai fost citită de Jessica, o boboacă adorabilă, pe care sper că am convins-o să vină la cercetaşi şi de Teo, una dintre bibliotecare, în care am simţit acelaşi entuziasm clocotitor ca şi-n inima mea şi cu care am rezonat în surprinzător de multe privinţe. Tot duminică am fost asaltaţi de presă, cred că fiecare dintre noi a fost intervievat sau filmat. Pentru mine a urmat o pauză de la Biblioteca Vie, fiindcă a trebuit să merg cu cei patru fraţi ai mei la patinoar, unde l-am învăţat pe Filip să patineze, apoi m-am întors, şi mai plină de energie, la Fischer's, unde lumea strânsese deja totul şi se pregătea de plecare la Mintia, la Radu acasă. Am plecat şi eu cu ei şi am petrecut o seară fantastică. Am mâncat cât n-am reuşit să mănânc în tot postul, am gustat pentru prima dată-n viaţa mea scoruşe şi s-au dovedit a fi delicioase [pentru necunoscători, fructele care se coc doar după primul îngheţ], ne-am jucat Vârcolacii (o variantă mult mai amuzantă de la Mafia) şi Mima, am făcut nenumărate poze de grup şi filmuleţe, am reuşit şi eu să stau câteva minute de poveşti cu Joan şi să îi spun cât de mult o admir pentru curajul pe care l-a avut, de a călători singură în jurul lumii, şi, în principiu şi pe scurt, am trăit la maximum timpul pe care-l mai aveam la dispoziţie alături de aceşti oameni frumoşi în această formulă explozivă. Mi-am primit şi diploma de Carte Vie, după care i-am luat în braţe pe fiecare în parte, i-am sărutat de rămas-bun, ne-am promis revederi şi convorbiri pe messenger, ne-am îmbrăţişat înc-o dată, ne-am reamintit cât de mult ne-am bucurat de ocazia de a petrece weekendul într-un mod atât de frumos, unii alături de ceilalţi şi, într-un final, am plecat acasă, lăsând în urmă prieteni, poveşti de viaţă, alte clipe trăite, alt epilog...
Cu ce-am rămas după Biblioteca Vie? Cu sentimentul foarte plăcut că lumea aceasta chiar e frumoasă, plină de oameni încrezători în visele lor, gata să acţioneze pentru a schimba ceva în bine, oameni entuziaşti, energici, vioi, care nu stau locului şi care dăruiesc totul din fiinţa lor pentru a-i face fericiţi pe cei din jur. Cu certitudinea că nu-s singura care luptă din răsputeri pentru frumos, pentru bunătate, pentru adevăr. Cu prieteni optimişti şi plini de viaţă, de care mă leagă nu numai amintiri frumoase, ci şi credinţe comune şi viziuni asemănătoare. Cu încă un vis împlinit şi cu speranţa că am reuşit să schimb mentalităţi în acelaşi fel în care şi eu mi-am modificat câteva dintre prejudecăţi... Şi, după cum am învăţat de la Radu, tot ce trebuia să se întâmple s-a întâmplat, lege universal valabilă şi frază care rezumă perfect un proiect fantastic, care a uimit comunitatea locală şi a făcut-o să creadă din nou în farmecul diversităţii, în curajul de a fi tu însuţi, în frumuseţea fiecărui om.:)