cum să începi săptămâna în cel mai frumos mod cu putinţă

Ziua de luni, de obicei, mă sperie. Aşa s-a întâmplat şi ieri seară. Lista cu ce am de făcut săptămâna asta e imensă, de la teste la fizică şi biologie la pregătit probele pentru Deschiderea Anului Cercetăşesc pentru lupişori. Azi-dimineaţă, mi-era groază la gândul că începe o nouă săptămână lungă, aglomerată, în care nu voi avea timp să respir. Dar nu e deloc aşa... Alături de Ozana, am chiulit de la două ore, plecând cu directorul de la şcoală (deci, nu e chiar chiulit) ca să îi cumpărăm cadou dirigului (uitasem că e ziua lui şi ne-am mobilizat pe ultima sută de metri). Am ajuns la Carrefour Express, la Real şi la Metro şi nicăieri nu aveau butoiaşe de bere, aşa că ne-am abandonat ideea iniţială şi am cumpărat, de la Real, 14 sticle diferite de bere: de la Guiness la Perroni, de la Beck's la bere germană brună, de la Corona la bere din Praga; am împachetat toate sticlele într-o cutie primită pe ochi frumoşi de la o vânzătoare din Real, am umplut cutia cu pliante de la Takko şi Domo, ca să nu se spargă sticlele şi am învelit-o în hârtie de împachetat, cu ajutorul unei domnişoare tare binevoitoare de la un magazin de cadouri. După ce la prima oră, de mate, ne prefăcurăm cu toţii că am uitat de ziua dânsului, la dirigenţie l-am întâmpinat pe dragul nostru diriginte cu veşnicul "Mulţi ani trăiască!", cu o pancartă mare cu "La mulţi ani!", colorată în roşu şi albastru, culorile echipei lui favorite, F.C. Barcelona, şi cu un cadou genial, oferit din toată inima noastră de elevi (ne)buni. Am continuat ora discutând despre discursul motivaţional al lui Steve Jobs, care m-a făcut să-mi pun şi mai multe întrebări dacă medicina e cu adevărat ceea ce vreau să studiez în continuare. Pauza a fost una dintre cele mai frumoase: să fii purtată în spate pe scări de prietenul tău cel mai bun, dragul dragilor, e fantastic. În ora de engleză am fost extrem de hiperactivă, iubita mea profesoară (fără urmă de ironie, chiar e cea mai tare profă de engleză de până acum) mă tot întreba chestii ca să mă facă să tac, iar apoi am ajuns la lupişori, unde m-am liniştit alături de ei, discutând despre Baloo şi Mowgli, învăţându-i noduri şi jucându-ne frumos şi energic, ca întotdeauna. L-am chemat pe tata să mă ducă cu maşina până în oraş şi să mă ajute să aleg un cadou, adică o cămaşă, potrivită pentru V., doar că ne-a oprit poliţia din cauză că nu avea centura, jeep-ul cu care circulăm e maşină împrumutată, m-am revoltat în faţa legii, i-au luat 2 puncte penalizare şi i-au dat un avertisment (probabil că văzuse poliţaiul patrafirul şi Biblia atunci când a căutat extinctorul), doar că nu ne-am mai dus la niciun magazin. Aterizată acasă, am scris repede un rezumat la franceză pentru Alex, m-am pus pe bicicletă, am stat puţin de poveşti cu el şi apoi am zburato-pedalat până la Effect, am ales cel mai frumos pulovăr în dungi pentru cel mai frumos prieten (cămaşă pe gustul meu nu găsisem), am zburato-pedalat înapoi, i-am dăruit cadoul, am primit titlul de "cea mai tare pă bluze-n dungi" şi o îmbrăţişare de care-mi fusese dor, după care am ajuns din nou acasă, unde, în loc să mă apuc de teme, m-am apucat să port conversaţii cu oameni frumoşi de departe, precum Teodor, Vlad sau Robi. Şi-acuma, ca un copil cuminte ce sunt, mă voi apuca de tema la franceză pentru ore, de învăţatul la fizică şi engleză (bine, avem testul rezolvat, va fi pepsi-cola)şi de tema la mate. Aşa că vă las cu un cântec frumos, un gând bun şi-un zâmbet.

P.S.: În weekend am văzut cel mai genial film: The Silence of the Lambs. Ştiu că e vechi şi terbuia să-l fi văzut deja, dar ce contează...:)