trying to prevent what it's already begun

s-au dus insomnii, şi doruri, şi dureri ameţite de căderea frunzelor. s-au dus speranţe lipsite de rost, priviri pline de dragoste şi dorinţe nebune de-a mai prelungi o secundă, o oră, un 18 această iubire trântită de prea multe ori din Cer în noroiul lipsit de curaj şi stele. mi se sparge tusea în mii şi mii de cioburi şi oricât aş vrea să găsesc rostul fiecărui cuvânt înecat de teama de-a-l rosti, nu reuşesc să-mi dau seama... de ce am uitat să vorbesc. de obicei, uităm să vorbim atunci când respiraţia ni se opreşte în faţa unei minuni. sau atunci când o îmbrăţişare strânsă ne taie orice cuvânt în plus. dar eu uit să vorbesc la un simplu gând, probabil prea cutezător, prea îndrăzneţ, prea copilăros. poate că masochista din mine şi-ar fi dorit ca deznădejdea să mai continue, ca iubirea să nu se resemneze atât de uşor, ca lupta fără scop şi învingători să continue la infinit. însă liniştea s-a coborât aşa, de nicăieri, risipind lacrimi, sforţări ale destinului şi şoapte de regret. s-a prăvălit seninătatea peste sufletul meu, de la o distanţă echivalentă cu un drum din Narnia până la mine în şifonier. începe noiembrie. şi-l voi trăi la infinit plus unu.