E târziu, duminică noaptea, iar în dreapta mea zace un teanc de caiete de fizică, culegeri de matematică şi cărţi de engleză, pentru că am de recuperat lecţiile la care am lipsit întreaga săptămână trecută. Însă eu m-am uitat la un episod din Anatomia lui Grey, ca să mai prelungesc puţin tihna acestui weekend şi senzaţia de abandon total în faţa fericirii pe care o am. Deşi la olimpiada de biologie am obţinut doar locul şase pe judeţ, cu 66 de puncte (da, e o ironie fină a, să zicem, sorţii-666), pot spune că sunt mulţumită, fiindcă am dat tot ce am avut mai bun şi am muncit pe brânci, pentru mine, în primul rând, şi abia apoi pentru ceilalţi. Ştiu că nu am dezamăgit pe nimeni, nici măcar pe doamna profesoară, pentru că sunt Petra cu sau fără un rezultat mai bun. M-am dezamăgit, însă, pe mine însumi, fiindcă, înainte de a îmi avea fişa corectată, am văzut răspunsurile pe grilă, în timp ce altă fată tremura de emoţie cu lucrarea corectându-i-se sub ochi, şi am îndrăznit să fiu o româncă get-beget şi să modific rezultatele a două probleme, doar-doar o să am un punctaj mai bun. Pe moment, după ce supraveghetoarea, la cererea altei fete, care a şi trecut mai departe la naţională, m-a pus să-mi rescriu toată grila, am fost indignată. Apoi, indignarea a devenit dezamăgire, pentru că eu, cea care promova dreptatea şi corectitudinea, am fost capabilă de aşa ceva. Acum, e doar o altă greşeală stupidă, demnă de povestit copiilor ca un exemplu de "aşa nu". Şi o lecţie de verticalitate, pentru viitor.
După olimpiadă, m-am întâlnit cu Dragoş, care m-a condus la draga de Smari, ce mă aştepta alături de prietenul ei, Călin. Ne-am dus la o cafenea extrem de drăguţă, proaspăt deschisă, din Hunedoara, cu rafturi cu cărţi şi albume de artă pe mese şi cu preţuri mult mai ok decât în cafenelele pe care le frecventez în mod normal, unde-am povestit câte-n lună şi în stele, realizând ce cercetaşi frumoşi, oameni cu suflet mare şi minte ageră, cunosc. Ne-am şi plimbat, mai apoi, continuând discuţiile interesante şi descoperind noi şi noi aspecte asemănătoare în gândire. M-am despărţit de ei cu o caldă îmbrăţişare, promiţând o legătură mai strânsă, de-acum înainte, şi m-am lăsat pradă altor braţe dragi, ale Iuliei, ale Iuliei mele creţe şi dragi, confidentă şi soră întru duhovnicie şi nebunie. Ne-am jucat Mortal Kombat (după ce ne-am hlizit cel puţin un sfert de oră la ecran, neştiind cum să pornim jocul), ne-am scos sufletele afară din trupuri şi le-am lăsat să-şi verse toate ofurile şi să-şi strige fiecare bucurie, ne-am ascultat, cuminţi, poveştile încântătoare de adolescente mult prea tumultuoase, am râs de paradoxul care există între ceea ce simţim şi ceea ce ar trebui să simţim, ca fiice de preot, am fost şi pe punctul de a plânge, de nostalgie, necaz sau fericire, am încercat să ne dăm sfaturi nătânge, dar de mare folos, şi-am realizat amândouă, încă o dată, cât de unite suntem, dincolo de spaţiu şi timp. Întoarsă la Deva, înainte de a mă răsfăţa cu o baie lungă şi fierbinte şi o comedie tipic americană, Eurotrip, m-am întâlnit cu dragul meu drag, am învăţat să deosebesc, dintre toate luminiţele de pe cer, planetele Venus şi Jupiter, steaua Sirius, care arată întotdeauna sudul, şi centura lui Orion, mi-am vărsat tot năduful unei zile de sâmbătă în îmbrăţişări şi săruturi sub clar de lună şi-am respirat, cu toată fiinţa mea, aerul unei noi primăveri de iubire.
Astăzi am avut parte de una dintre cele mai frumoase după-amiezi din viaţa mea, petrecută alături de scumpa-mi Ozana şi dragu-mi tare drag Andrei. Ne-am dat cu bicicleta, am mâncat cele mai delicioase baclavale pe care le-am gustat vreodată (graţie mamei lui Andrei), am ascultat povestea de tânără îndrăgostită şi extrem de fericită a Ozanei, în timp ce mă cuibăream la pieptul celui pe care, încet-încet, îl las să-mi vegheze visele şi-am făcut cele mai frumoase poze dintotdeauna, poze ce imortalizează priviri de îndrăgostiţi, săruturi lungi, zâmbete mai largi decât pot buzele purta şi îmbrăţişări strânse, ca şi când lumea s-ar termina mâine şi n-am apuca să ne cunoaştem întru totul. Seara s-a încheiat alături de Iulian şi de-o cană cu ceai negru, punând la cale campuri pentru lupişori, discutând aspecte organizatorice ale campului de supravieţuire şi purtând discuţii de lideri (e prima dată când Iulian mă vede ca pe o lideră, ca pe o tânără care îşi asumă responsabilităţi, şi-mi şi spune asta; mă bucur enorm de mult că are încredere în mine şi voi face tot ce pot mai bine ca să devin cu adevărat o lideră mi-nu-na-tă).
Sunt fericită. O cântă întreaga mea fiinţă. Iar duminicile devin zilele mele preferate din săptămână. De fapt, chiar şi lunea e frumoasă alături de tine, mai ales atunci când primesc micul-dejun la şcoală, alături de o doză incomensurabilă de stare de bine şi de curaj de-a mă îndrăgosti (noroc cu cap ou pas cap şi cu ideile noastre spontane atât de reuşite). A trecut aproape o lună de când te cunosc şi nu-mi vine să cred că chiar sunt fericită. Dar mă-ntind prea mult, iar teancul de cărţi e tot în dreapta mea... Aşa că vă doresc tuturor o săptămână frumoasă din toate punctele de vedere, cu soare şi vise-mplinite, cu putere de muncă şi entuziasm! Eu mi-am primit părticica de zâmbet, ce nu va pieri prea curând de pe buze şi din suflet...:)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu