O babă-ntârziată şi-un zbucium nefiresc

Dacă anul respectă tradiţiile din moşi-strămoşi şi se pleacă în faţa babei ce şi-o alege fiecare, atunci îndrăznesc să cred că voi avea un an minunat. Ziua de 8 martie, ziua în care se-mplinea o lună de când am fost cea mai curajoasă de pe faţa Pământului (în ochii mei, cel puţin) şi-am făcut cunoştinţă cu cel ce stă-n dreapta mea acum, ziua de primăvară senină şi nebună (sau foarte cuminte) a fost o zi extrem de frumoasă. Deşi mi-am început dimineaţa cu un soi de izbucnire de ceartă între mine şi mama, am reuşit să mă controlez şi să rămân calmă, ceea ce se întâmplă foarte rar, doar ca să nu distrug bunătate de zi ce se anunţa tare frumoasă. La şcoală, încă din prima pauză, am purtat un zâmbet larg, ce nu mi-a pierit de pe buze şi din suflet toată ziua, zâmbet declanşat de un mănunchi îmbucurător şi zvăpăiat de ghiocei şi de săruturi fugare pe holurile şcolii. Bucuria a continuat cu o tavă de prăjituri şi mult suc, aduse de băieţii atât de drăguţi din clasa noastră ca să ne delectăm noi cu dulceţuri de ziua noastră. Nu are rost să spun că toţi profesorii au fost drăguţi şi moderaţi în a preda, dar tare deschişi la a povesti. După-masa am petrecut-o la cercetaşi, unde am avut o discuţie tare interesantă despre iubire, şi la o plimbare cu Andrei, soldată cu o concluzie aducătoare de entuziasm şi voie bună: colegii fiecăruia dintre noi rezervaseră câte o masă la seara folk, aşa că am decis să mergem şi noi, ca să aniversăm cum se cuvine...luna de fericire (am purtat şi prima discuţie cu mama lui, telefonică, ce-i drept, dar e atââââât de drăguţă). Aşa că, ajunsă acasă, am scris în grabă mare temele, am căutat, tot în viteză, nişte haine potrivite, şi, cu un entuziasm debordant şi un chef nebun de a cânta, am ajuns în Akkademia de Bere, de mână cu dragul drag şi cu fericirea. Am cântat, am dansat, am aplaudat, am urlat, am povestit şi-am râs, alături de fetele cu care nu mai ieşisem de ceva vreme în oraş, şi ne-am simţit cu adevărat mi-nu-nat. Şi, ca o adăugire la ziua deja atât de drăguţă, ai mei şi-au cumpărat în sfârşit maşină, un Peugeot de toată frumuseţea, aşa că... baba mea a fost cu adevărat aducătoare de noroc, zâmbete, bucurii nesfârşite şi entuziasm nebun de-a trăi viaţa.

Mi-e dor să scriu. Am idei, extrem de multe idei, şi azi... azi e una dintre zilele în care timpul mă va lăsa să fac asta. Aşa că mă duc la biserică, să mă rog pentru inspiraţie, curaj şi... potolire sufletească, nu de alta, dar visurile de-azi-noapte nu-mi dau pace. Duminică liniştită, duminică însorită, duminică în care să ne liniştim, încet-încet!

P.S.: Jumătate de postare e scrisă vineri spre sâmbătă, noaptea, cealaltă azi-dimineaţă, azi fiind duminică, duminica de după o sâmbătă agitată, în care am pedalat dintr-o parte în alta a Devei ca să fac înscrieri la BQ (daaaa, mergem la Bucureşti la sfârşitul lunii) şi cumpărături, o sâmbătă în care am căzut rău cu biţa şi mi-am făcut nişte julituri şi vânătăi de toată frumuseţea, o sâmbătă în care am avut curajul de-a-mi supune sufletul unei analize, alături de draga mea Andreea, o sâmbătă în care am gătit vafe şi-am istorisit iubiri, alături de Diana, o sâmbătă în care am dormit la cea care mi-e prietenă de deja atât de multă vreme, o sâmbătă în care m-am relaxat, o sâmbătă în care am început să-mi pun întrebări, mult prea multe întrebări. Sper că duminica-mi va aduce răspunsuri. Sper...