Primul zbor...

Astăzi am zburat pentru prima oară cu planorul. Am ţinut manşa în mână, am simţit palonierele vibrându-mi sub tălpi, flapsul mişcându-se după comanda mea...şi apoi am decolat. Mii de fluturaşi s-au adunat în stomacul meu. Mult mai mulţi decât cei care se adună atunci când te îndrăgosteşti. O senzaţie de eliberare, parcă toate păcatele, toate suferinţele, tot răul adunat în sufletul meu s-a scurs pe aripile planorului, pe fuselaj şi am rămas curată, doar eu şi cu planorul meu, sus, în albastru, şi un instructor binevoitor în spate. M-am simţit cu adevărat în al nouălea cer. Poate că aşa se simt şi îngerii în Rai... Fericiţi. Pultind deasupra lumii şi veghind peste noi. Virajele, planarea, comenzile scurte "palonier şi manşă dreapta-viraj", raportarea la staţia radio "392, la virajul 3", gândurile suspendate undeva sus, prinse de aripi, privirea aţintită spre visele mele, ce se întrevedeau îndeplinite, botul ce înţepa văzduhul şi tăia felii de cer, toate creau lumea mea...pe care am găsit-o, ascunsă sus în cer şi micşorată apoi, închisă în carlingă.
Zborul este, cel puţin pentru mine, mai frumos ca ciocolata mâncată la 12 noaptea, mai frumos ca tangoul dansat cu unul din presupuşii mei miri, mai frumos ca după-amiezile la Ghelari, mai frumos ca focul de tabără cu cântăreţi suceveni, mai frumos ca şi primul sărut, mai frumos ca ninsoarea albă şi nesfârşită, mai frumos ca sentimentul de a te îndrăgosti. Zborul nu se poate cuprinde în cuvinte. Poate de aceea piloţii, atunci când iubesc, iubesc cu adevărat. Fiindcă ei caută atât de mult, până când găsesc dragostea mai mare decât iubirea de zbor, dragostea care îţi dă acea fericire mai mare decât cea datorată unei decolări. Şi sunt convinsă că ar fi minunat să am un suflet- pereche pilot...oricum, lista de posibile suflete-pereche e tare lungă.
Şi, ca să desprind încă o părticică din sufletul meu şi să o lipesc aici, pentru a fi dată spre citire, voi pune o întrebare ce mă măcina în ultima vreme şi la care poate că voi găsi răspuns [îmi place să cred că mă citesc măcar câţiva oameni, chiar de îi număr pe degetele de la mâini]... De ce aud atât de multe cântece de dragoste cântate de băieţi, pline de romantism şi sensibilitate, când, de fapt,marii lor majorităţi abia dacă îi pasă că tu îi iubeşti?...
P.S.: Seara asta am plâns. Mi-e dor de bunicul...