"O iubire mare e mai curând un proces de autosugestie... Trebuie timp şi trebuie complicitate pentru formarea ei. De cele mai multe ori te obişnuieşti greu, la început, să-ţi placă femeia fără de care mai târziu nu mai poţi trăi. Iubeşti întâi din milă, din îndatorire, din duioşie, iubeşti pentru că asta o face fericită, îţi repeţi că nu e loial s-o jigneşti, să înşeli atâta încredere. Pe urmă te obişnuieşti cu surâsul şi vocea ei, aşa cum te obişnuieşti cu un peisaj. Şi treptat îţi trebuieşte prezenţa ei zilnică. Înăbuşi în tine mugurii oricăror altor prietenii şi iubiri. Toate planurile de viitor ţi le faci în funcţie de nevoile şi preferinţele ei. Vrei succese ca să ai surâsul ei. Psihologia arată că au o tendinţă de stabilizare stările sufleteşti repetate şi că, menţinute cu voinţă, duc la o adevărată nevroză. Orice iubire e ca un monodeism, voluntar la început, patologic pe urmă." Camil Petrescu, "Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război"
"Nu vreau să ţină la calităţile mele, ci, fără nici un discernământ, la mine! Te iubesc pentru că eşti bun; Te iubesc fiindcă eşti inteligent; te iubesc fiindcă eşti frumos. "Te iubesc fiindcă..." înseamnă că Te este iubit nu pentru el, ci condiţionat, din anumite cauze. O iubire provocată din cauze conştiente, de calităţi pentru care dicţionarul are cuvinte, de însuşiri externe; o iubire acordată ca un premiu pentru calităţi estetice, morale şi intelectuale, o iubire pe care o poţi justifica nu este iubire. Şi apoi bun, inteligent, frumos poate fi şi unul şi altul, dar Te sunt numai eu..." Garabet Ibrăileanu, "Adela"
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu