Către mese, unde zgomotul pseudo-muzical nu se auzea atât de bubuitor, atât de nonşalant, unde nesimţirea acestor unde sonore de-a stăvili orice dorinţă de părtăşie nu se inocula chiar atât de vizibil, aerul mirosea tare a parfum, de la cel mai ieftin la cel mai sofisticat. Lângă mesele de unde diverse tipuri de torace hohoteau sau strigau, aerul mirosea a transpiraţie, a alcool de cele mai variate feluri, a fum de ţigări cu sau fără filtru şi a încă ceva. Era îmbibat, parcă, de substanţe atrăgătoare şi imposibil de conceput pentru ea în acelaşi timp. S-a aşezat, timidă, lângă cei ce o aduseseră acolo. O mână puternică îi strânse coapsa şi, speriată, se trase instinctiv lângă o fată vopsită, purtând ciorapi-plasă şi-un zâmbet roşu de Fecioară ce şi-a terfelit demult virginitatea. Tipa îi întinse o ţigară. "Nu fumez, mulţumesc!" abia rosti, gândindu-se să iasă afară şi să cheme un taxi. "Nu ştiu dacă ai fumat vreodată Kent sau Dunhill, dar aşa ceva sigur n-ai încercat!" râse, subtil parcă, dar atât de zgomotos, totuşi, Fecioara al naibii de veselă. Trase adânc în piept din ţigara rulată neglijent. Plămânii i se înecară, parcă, într-o învălătuceală de noxe, substanţe orientale şi dezinhibări. Îi plăcea şi nu prea. Telefonul îi rămăsese în mână, cu agenda deschisă la numărul de telefon al taximetristului pe care-l cunoştea. Degeaba, mintea îi era deja în altă parte. Începu să râdă alături de ceilalţi, ceru un pahar de vodcă, lăsă mâna noduroasă să i se plimbe pe picior şi se abandonă plăcerii.
***
Capul îi era greu. Machiajul i se întinsese sub ochi, acoperindu-i cearcănele. O trecu un frison. De ce îi era frig, doar în cămin a fost mereu cald, abia rezista mâncarea trimisă de mama-i grijulie, trebuia să o ţină pe pervaz, afară, că nu era loc de frigider? S-a ridicat uşor din pat şi s-a apropiat de oglindă. Părul îi era vâlvoi şi bretelele sutienului rupte. De ce dormise goală? Probabil fusese atât de beată, încât uitase să se schimbe. Noroc că colega de cameră lipsea, aşa nu a văzut-o nimeni în starea în care se aflase noaptea trecută. S-a demachiat tacticos, s-a spălat cu apă rece ca gheaţa, ca să se trezească şi s-a îndreptat către masă, ca să îşi taie o felie de pâine. Auzise ceva despre murături şi efectul mantramic asupra mahmurelii. Aşa că, deşi avea o vagă impresie că ceva era încă în neregulă, deschise geamul şi luă de pe pervaz un borcan de varză murată. Aerul rece de dimineaţă îi limpezi brusc creierii şi îi semnală duhoarea de brută insensibilă, amestecată cu mirosul de sânge şi de alcool, din cameră. Se repezi la pat. Cearşafurile erau roşii, mai roşii decât buzele Fecioarei cu ciorapi de plasă de aseară. De unde cursese atâta sânge, o simplă menstruaţie nu pătează în halul acesta? Brusc, îşi aminti totul. Se vârî între cearşafurile ce-i ascundeau ultima redută necucerită de lume şi, cu genunchii strânşi la piept, tot ce putea face era să plângă. Să plângă cu năduf, strângând în palme o pereche de chiloţi lepădaţi în grabă pe jos, ultimul veşmânt ce-i purtase fecioria.
***
Fecioria nu e simpla virginitate. Fecioria nu e un himen, care apoi se rupe. Sexualitatea nu mai e deloc un subiect tabu în zilele noastre, aşa că ar fi cazul să începem să spunem lucrurilor pe nume, fiindcă creştinul e un om ferm, mărturisitor prin definiţie, care nu se teme să vorbească "vertical". Fecioria e starea de curăţie a femeii apropiate de Hristos, starea de puritate a bărbatului care nu-şi foloseşte virilitatea spre a-şi satisface nevoile fizice, ci, stăpânindu-şi instinctele, se înnobilează. Evident, mi-e mult mai uşor şi la îndemână să vorbesc despre feciorie făcând referire la fete, decât la băieţi, din motive vizibile cu ochiul liber. Aşa că ne situăm aici, în secolul complexelor legate de debutul latent al vieţii sexuale, în lumea care vuieşte de contraceptive, alternative la a scăpa de fetusul nedorit, de pruncul sălăşluit în pântece, în societatea ce promovează familia ca unitate morfo-funcţională, ca apoi, în imediata secundă, să o distrugă, prin avorturi, căsătorii de probă şi divorţuri. Însă, înainte de a ajunge în pragul atâtor şi-atâtor fenomene distructive, trebuie gustat păcatul, trebuie înfăptuită greşeala, ori civilizaţia de astăzi pune la îndemâna tinerilor toate mijloacele media de care au nevoie pentru a renunţa la înfrânare, abstinenţă şi timiditate, pentru a terfeli ruşinea şi pentru a alege aşa-zisa viaţă sexuală normală, a-şi urma instinctele şi a se tăvăli în plăceri, fără vreun habar de urmările păcatelor lor, pe care nici măcar nu le conştientizează ca şi patimi, ci ca normalităţi. Nu sunt în măsură să acuz, judec sau critic, la fel cum nu sunt acreditată să dau sfaturi sau să fiu un exemplu grăitor, nu pentru că nu aş apăra din toată inima curăţia, ci pentru că nu mă consider deloc un creştin exemplar, din a cărui verticalitate şi lumină cei din jur au ce învăţa. Însă sunt dintre cei impulsivi şi incisivi, care îşi exprimă părerea şi o susţin până-n pânzele albe. Aşa că nu pot tăcea în faţa fenomenului vicios ce-a cuprins modernitatea şi a pervertit sufletele tuturor tinerilor. Până şi cei curaţi sunt întinaţi în cutele lor sufleteşti, din moment ce însuşi Sfântul Vasile cel Mare spunea că, deşi nu a păcătuit, nici nu se poate numi feciorelnic, şi asta cu secole-n urmă. În ziua de astăzi, în care, mergând pe stradă doar, omul este bombardat cu informaţii legate de sexualitate, curăţia adevărată pare un lucru imposibil de atins.
Totuşi, există asceţi, chiar şi-n zilele noastre, deşi cuvântul pare desprins dintr-o pustie imemorială. Totuşi există oameni care se înfrânează, tineri care, de dragul unei căsătorii normale şi al unei vieţi nobile şi curate, nu se reped în braţele primului "iubit peste putinţă". Poate părea uşor deplasat: cine se mai căsătoreşte virgin în ziua de astăzi, ce semnificaţie are un act, cu ce mă ajută la a împlini dragostea o hârtie semnată de primar? Pusă aşa, perspectiva lumii poate căpăta o logică. (Rămâne urma de nobleţe sufletească, pe care şi cei fără de Dumnezeu o au, care ar trebui să prevină patimile). Însă, dintr-un punct de vedere creştin, căsătoria reprezintă desăvârşirea dragostei dintre cei doi întru Dumnezeu. Astfel, în creştinim nu există noţiunea de "viaţă sexuală" sau "a face sex" sau orice alte noţiuni atât de vehiculate şi considerate imperios necesare în societatea modernă. Există doar "a-l cunoaşte pe celălalt", adică a-i cunoaşte, timid, cu grijă, cu blândeţe, cu uimire, cu infinită dragoste, cele mai intime trăiri, cele mai ascunse vise, cele mai tăinuite gânduri; dragostea nu e un act, ci o împlinire gingaşă, în trup, a tainei dintre două suflete.Omul modern a devenit neputincios în a iubi, nu mai poate să găsească deplinătatea în fiinţa de lângă el, aşa că, neîncetat, caută surse externe care să-i stimuleze animalismul şi să-l determine la a se dezlănţui în pat, considerând fiinţa pe care o ţine în braţe un simplu obiect, care poate fi substituit cu diverse achiziţii de la sex-shop sau, mai rău, denumind actul suprem de dragoste un act de "posesie" a celui de lângă el, ca şi când fiinţa iubită ar putea fi impropriată.
Pornind de la aceste considerente, în care întreaga imagine asupra iubirii este una deformată, omul modern devine un simbol al sexualităţii prost-gândite. Dacă Freud găseşte justificări psihologice instinctului sexual al omului, normalizând toate patimile şi păcatele izvorâte din această înclinare spre plăcere şi desfrâu, Biserica şi oamenii ei de ştiinţă, precum doctorul Nicolae Paulescu sau mai actualul Pavel Chirilă, pun în legătură bolile care apar de la vârste fragede, aparent fără vreun motiv, la copii unor familii întemeiate pe istoricul amoros al părinţilor cu toate păcatele săvârşite de aceştia. Celebra zicală "Dumnezeu nu bate cu bâta" se aplică şi în acest caz. Acţiunile înfăptuite de noi nu au repercusiuni doar asupra noastră: cândva, vor depinde de noi mai multe persoane, iar căinţa de care sunt cuprinşi cei ce-şi dau seama în ce iad i-au trântit patimile tinereţii e una crâncenă. De asemenea, foştii "parteneri" de sex pot influenţa caracteristicile copilului făcut cu "alesul inimii". Astfel, s-a demonstrat că, dacă o rusoaică blondă cu ochi albaştri a avut legături sexuale cu un negru, copilul viitor, făcut cu un rus, blond şi el şi, evident, cu ochii albaştri, va fi creol. De ce? Pentru că, aparent, celulele din structura organelor genitale, fotonii acestor celule, mai exact, au memorie proprie. Aşa că banalul "sex de dinainte de căsătorie" poate declanşa mai mult decât remuşcări la nivel de conştiinţă: poate compromite normalitatea unei familii.
Ar mai fi multe de spus. De exemplu, aş putea vorbi despre metodele contraceptive de toate soiurile (sterilet, diafragmă, pilula de a doua zi, pastilele anticoncepţionale) care, cu excepţia prezervativului, nu împiedică formarea embrionului, ci îl avortează atât de prematur, încât nu ne dăm seama. Aş mai putea vorbi despre fetele care, neavând nici măcar respect faţă de ele însele, fiind naive, inconştiente şi uşor influenţabile, cad în capcanele atâtor băieţi, despre cum pornografia ne domină vieţile prin panouri publicitare, reviste, televizor şi Internet, despre cum relaţiile dintre un băiat şi o fată, care ar trebui să fie curate, se mânjesc doar pentru a intra în normalitatea văzută peste tot în jur şi care, de fapt, e cea mai crasă dovadă a anormalităţii ce caractearizează societatea post-modernă; despre cum desfrâul pare cea mai inofensivă practică a acestei lumi, dar lasă rănile cele mai adânci, despre cum fecioria e o virtute ce ar trebui preţuită mai mult decât ochii din cap, despre cum muşchii croitor şi adductori sunt atât de puternici, încât pot preveni o siluire la relaţii sexuale, despre cum iubirea nu se contruieşte pe sex, pe o împreunare animalică, înfometată, ci se desăvârşeşte în actul dragostei, ca şi taină trupească a celor două suflete. Doar că amalgamul de informaţii, poate, incoerente ar fi mult prea greu de înţeles. Aşa că închei, sperând că, deşi poate că gândurile mele au iz învechit sau ultra-ortodox, ele pot fi percepute ca actuale şi de mare nevoie în vremurile acestea din urmă, care au o lipsă ce tinde să devină din acută spre cronică a Dragostei.
Totuşi, există asceţi, chiar şi-n zilele noastre, deşi cuvântul pare desprins dintr-o pustie imemorială. Totuşi există oameni care se înfrânează, tineri care, de dragul unei căsătorii normale şi al unei vieţi nobile şi curate, nu se reped în braţele primului "iubit peste putinţă". Poate părea uşor deplasat: cine se mai căsătoreşte virgin în ziua de astăzi, ce semnificaţie are un act, cu ce mă ajută la a împlini dragostea o hârtie semnată de primar? Pusă aşa, perspectiva lumii poate căpăta o logică. (Rămâne urma de nobleţe sufletească, pe care şi cei fără de Dumnezeu o au, care ar trebui să prevină patimile). Însă, dintr-un punct de vedere creştin, căsătoria reprezintă desăvârşirea dragostei dintre cei doi întru Dumnezeu. Astfel, în creştinim nu există noţiunea de "viaţă sexuală" sau "a face sex" sau orice alte noţiuni atât de vehiculate şi considerate imperios necesare în societatea modernă. Există doar "a-l cunoaşte pe celălalt", adică a-i cunoaşte, timid, cu grijă, cu blândeţe, cu uimire, cu infinită dragoste, cele mai intime trăiri, cele mai ascunse vise, cele mai tăinuite gânduri; dragostea nu e un act, ci o împlinire gingaşă, în trup, a tainei dintre două suflete.Omul modern a devenit neputincios în a iubi, nu mai poate să găsească deplinătatea în fiinţa de lângă el, aşa că, neîncetat, caută surse externe care să-i stimuleze animalismul şi să-l determine la a se dezlănţui în pat, considerând fiinţa pe care o ţine în braţe un simplu obiect, care poate fi substituit cu diverse achiziţii de la sex-shop sau, mai rău, denumind actul suprem de dragoste un act de "posesie" a celui de lângă el, ca şi când fiinţa iubită ar putea fi impropriată.
Pornind de la aceste considerente, în care întreaga imagine asupra iubirii este una deformată, omul modern devine un simbol al sexualităţii prost-gândite. Dacă Freud găseşte justificări psihologice instinctului sexual al omului, normalizând toate patimile şi păcatele izvorâte din această înclinare spre plăcere şi desfrâu, Biserica şi oamenii ei de ştiinţă, precum doctorul Nicolae Paulescu sau mai actualul Pavel Chirilă, pun în legătură bolile care apar de la vârste fragede, aparent fără vreun motiv, la copii unor familii întemeiate pe istoricul amoros al părinţilor cu toate păcatele săvârşite de aceştia. Celebra zicală "Dumnezeu nu bate cu bâta" se aplică şi în acest caz. Acţiunile înfăptuite de noi nu au repercusiuni doar asupra noastră: cândva, vor depinde de noi mai multe persoane, iar căinţa de care sunt cuprinşi cei ce-şi dau seama în ce iad i-au trântit patimile tinereţii e una crâncenă. De asemenea, foştii "parteneri" de sex pot influenţa caracteristicile copilului făcut cu "alesul inimii". Astfel, s-a demonstrat că, dacă o rusoaică blondă cu ochi albaştri a avut legături sexuale cu un negru, copilul viitor, făcut cu un rus, blond şi el şi, evident, cu ochii albaştri, va fi creol. De ce? Pentru că, aparent, celulele din structura organelor genitale, fotonii acestor celule, mai exact, au memorie proprie. Aşa că banalul "sex de dinainte de căsătorie" poate declanşa mai mult decât remuşcări la nivel de conştiinţă: poate compromite normalitatea unei familii.
Ar mai fi multe de spus. De exemplu, aş putea vorbi despre metodele contraceptive de toate soiurile (sterilet, diafragmă, pilula de a doua zi, pastilele anticoncepţionale) care, cu excepţia prezervativului, nu împiedică formarea embrionului, ci îl avortează atât de prematur, încât nu ne dăm seama. Aş mai putea vorbi despre fetele care, neavând nici măcar respect faţă de ele însele, fiind naive, inconştiente şi uşor influenţabile, cad în capcanele atâtor băieţi, despre cum pornografia ne domină vieţile prin panouri publicitare, reviste, televizor şi Internet, despre cum relaţiile dintre un băiat şi o fată, care ar trebui să fie curate, se mânjesc doar pentru a intra în normalitatea văzută peste tot în jur şi care, de fapt, e cea mai crasă dovadă a anormalităţii ce caractearizează societatea post-modernă; despre cum desfrâul pare cea mai inofensivă practică a acestei lumi, dar lasă rănile cele mai adânci, despre cum fecioria e o virtute ce ar trebui preţuită mai mult decât ochii din cap, despre cum muşchii croitor şi adductori sunt atât de puternici, încât pot preveni o siluire la relaţii sexuale, despre cum iubirea nu se contruieşte pe sex, pe o împreunare animalică, înfometată, ci se desăvârşeşte în actul dragostei, ca şi taină trupească a celor două suflete. Doar că amalgamul de informaţii, poate, incoerente ar fi mult prea greu de înţeles. Aşa că închei, sperând că, deşi poate că gândurile mele au iz învechit sau ultra-ortodox, ele pot fi percepute ca actuale şi de mare nevoie în vremurile acestea din urmă, care au o lipsă ce tinde să devină din acută spre cronică a Dragostei.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu