Stare nusmăciudată din toate punctele de vedere: trebuia să merg la spovedit, nu m-am dus, nu am putut merge la planorism, în primul rând pentru că cerul de dimineaţă era foarte înnorat şi în al doilea rând pentru că trebuia să o ajut pe mami astăzi, în casă e agitaţie foarte mare, pentru că mâine avem sfinţire într-unul din satele în care tata e preot şi sunt atâtea de făcut, a trebuit să aspir dintr-un capăt în altul şi ameţesc rău de tot, nu mă pot ţine bine pe picioare... E şi mai ciudat că simt că mă îndepărtez de Dumnezeu, ceea ce nu e deloc bine. Am timp de toate celelalte, numai de rugăciune nu şi amân, amân la nesfârşit un nou început, amân convorbirea cu El... Poate din frica de a nu-I răni şi mai mult dragostea, din teama că nu simt atâta căinţă cât ar trebui să simt, că nu ştiu să-L iubesc, că nu pot să lepăd totul pentru El. Nu ştiu ce se întâmplă cu mine, ceva peste puterile mele de înţelegere, ceva cu care simt că nu mă pot lupta. Dar trebuie să mă opresc, fiindcă Iisus Hristos m-a întărit mereu, mi-a dăruit putere să îndur orice şi să mă războiesc cu toate morile de vânt, fiindcă, în fond şi la urma urmei, sunt o urmaşă a Sfântului Apostol Petru, piatra iubitoare pe care Dumnezeu şi-a zidit Biserica. Nu ştiu ce gânduri aş mai putea să împărtăşesc, am consemnat întâmplări, frământări, doruri şi iubire aici, pe blog, dar şi în jurnalele mele de-acas' şi nu vreau să las adolescenţa să-mi scape printre degete, fără să îi smulg fragmente de timp frumos şi să le lipesc oriunde, doar ca să-mi rămână amintiri... Momentan, vreau să mă uit la Into the Wild şi la How I met your mother, într-un final, să-mi recuperez rochiţele de la croitoreasă şi să dorm, să dorm, să dorm...
Floarea din asfalt
Acum 2 săptămâni
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu