E aşa de greu să fac bilanţul clasei a 10-a. De ce? Pentru că, până acum, a fost cel mai frumos an de liceu. Am început anul şcolar printr-o galerie puternică la Balul Bobocilor, pentru draga noastră Pateu, iar apoi, în ziua imediat următoare, cu o participare la Let's do it, Romania. În octombrie, au venit mulţi oameni noi la cercetaşi, ne-am împărţit în două unităţi din cauză că noi, decebaliştii, începuserăm program de după-amiază şi am luat fiecare oameni în grijă, la cercetaşi, iar eu... eu mi-am impus frumuşel dorinţa de a avea anumite persoane sub tutelă. A venit Andrei în mijlocul semestrului, într-o miercuri, am avut parte de o excursie minunată din toate punctele de vedere la Orşova şi de un marş nocturn pe cinste cu cercetaşii, precum şi de ultimele zboruri frumoase la planorism. Am reuşit să trecem de teze la ceas de seară, am început să acaparăm geamul nostru, cu pauze în care eram timidă şi fericită, precum şi să descopăr două suflete frumoase în acelaşi timp. Am intrat în redacţia revistei şcolii pentru o lună, ceea ce mă aducea la şcoală dimineaţa, când erau cei de a 12-a [mare fericire pe vremea aceea să fiu la şcoală dimineaţa]. Am făcut o revistă cap-coadă, dar nu i-a mai plăcut boss-ului, aşa că a schimbat toată echipa de redacţie, el preluând controlul. Înainte de plecarea la festivalul "Unitate şi prietenie" de la Alba Iulia, am avut parte de mulţi fluturaşi de câteva lacrimi... La Alba Iulia a fost genial, pentru că am cunoscut atâta lume faină, am avut parte de un timp grozav din toate punctele de vedere şi de surprize sau conversaţii la care nu mă aşteptasem deloc. Înapoi la Deva, au început pregătirile pentru Balul Crăciunului. Repetiţii peste repetiţii, convorbiri lungi şi fascinante cu dragul meu profesor de fizică, până când mi s-a rupt lumea, pentru a nu ştiu câta oară. Şi tot pentru a nu ştiu câta oară, am crezut că nu se va mai reface, dar şi-a revenit... A rămas o urmă, ca o crăpătură într-un perete, dar nu mai doare. Am participat la parada de inaugurare a Teatrului de Artă din Deva, paradă cu elevi decebalişti îmbrăcaţi în clovni, cu feţele crăpând sub tempera-o ocazie numai bună de a face cunoştinţă cu bobocii de la ştiinţe şi de a mă împrieteni cu ei. A venit iarna, cu vin fiert şi patinoar, cu seri în care mă pierdeam la Maxxa cu Anca doar ca să ajungem apoi pe Pietroasa, la draga noastră Cristina şi fraţii ei, aşa că a sosit şi Balul, frumosul Bal, organizat de noi, care a ieşit aproape perfect! Am avut parte de destăinuiri curate şi promisiuni de prietenie veşnică înainte de o oră de franceză, seara târziu. Apoi, am avut o oră de dirigenţie memorabilă, în sala festivă, unde am făcut karaoke şi am râs cu dirigu' şi soţia lui de numa'. Vacanţa de Crăciun a fost de neuitat... Am mers la colindat cu cercetaşii şi a fost o seară perfectă cu adevărat, apoi am mers la colindat cu clasa, în seara de Ajun, şi am primit, pe la 1 noaptea, probabil cel mai frumos cadou de Crăciun. După aceea, am mâncat într-una şi ne-am pregătit de o nouă lună de şcoală, ce a trecut incredibil de repede, a fost plină de olimpiade şi rezultate bune şi în care credeam că totul e verde şi liniştit în viaţa mea... Sfârşitul lunii a adus o nouă prăbuşire de planoare peste mine, care s-a remediat cu un 'cel mai frumos cadou' de ziua mea şi o primă îmbrăţişare fugitivă. Am mers la Straja, unde am învăţat să schiez şi am fost pentru prima oară într-un club. Au început perioade de nădejde intercalate cu perioade de depresie, weekenduri petrecute la teatru, la conferinţele şi spectacolele lui Dan Puric şi pneumonii interstiţiale. Am stat o săptămână acasă şi am trăit cea mai frumoasă zi din viaţa mea, cu siguranţă. Am desenat calendare, am plâns, am aşteptat, am trişat sau am furat primăverii îmbrăţişări înainte de vremea lor... I-am organizat Ancăi petrecere surpriză de ziua ei, la Kiddo, locul de joacă unde mi-am aniversat şi eu cei 16 ani, am compus cântecele amuzante cu Slash, am râs mult în orele de română sau chimie, ne-am luptat cu geometria analitică şi elementele de combinatorică şi am învins, am biruit chiar şi legea lui Ohm sau saponificările la chimie. La sfârşitul lui martie, am fost la Arad, într-un camp minunat, unde am încercat, deşi fără ochelari, să 'ochesc' ceva, da' nu am prea reuşit. Am câştigat o invitaţie la Zilele Filmului Polonez, am avut parte de nişte Paşti incredibil de frumoase şi aducătoare de pace [păcat că nu a ţinut prea mult], am luat examenul de trecere la zbor la planorism şi am crezut că încep să scriu o nouă poveste cu cercetaşi visători. Am început luna mai cu o ieşire cu clasa la pizza şi la bere de Ziua Bărbatului, iar noi, fetele, am făcut cinste tuturor băieţilor, a urmat un Festival al Luminii pentru care a meritat toată munca şi toţi nervii storciţi, am continuat cu un stagiu de formare la Săcărâmb, absolvit cu succes şi drag, apoi am fost la Bucureşti, la Patriarhie, pentru că am câştigat concursul de eseuri cu tema "Botezul meu", am făcut galerie clasei la meciuri între două convorbiri inteligente cu copiii geniali ai lui dirigu' şi după trişări dureros de frumoase, am fost la karaoke în John's la ziua Irinei şi la Zilele Cetăţii la concert la Baniciu, Compact şi Voltaj şi m-am dat în ditamai ringhişpilul şi am încheiat luna cântând la festivitatea de absolvire a celor din a XII-a şi cercetăşind cu temerarii şi lupişorii în prima lor ieşire. În iunie am fugit la Timişoara în loc să merg la şcoală, am cântat şi la absolvirea celor din a VIII-a, am trăit cele mai frumoase seri cu cireşe posibile şi mi-am luat cel mai dureros rămas-bun din viaţa mea... Am fost la Aqualand cu celelalte năroade, am participat la Parada Liceelor şi am avut cea mai inedită festivitate de premiere: la pizza în Ceapa Roşie. Şi nici măcar nu am primit diplome [btw, am luat premiul II, pentru prima oară în viaţa mea când nu-s prima din clasă], ci o să avem festivitatea propriu-zisă în prima zi de a 11-a. Mă pregătesc de o vară cu planorism, cercetăşie, filme, cărţi şi seriale şi sper să îndeplinesc tot ce mi-am propus, inclusiv să mă mut la casă şi să fie totul bine, pentru că crăpătura de acum din suflet, durerea ce îmi devine dragă nu se compară cu niciuna de dinainte şi ştiu că nu se va vindeca niciodată, dar sper să o mai ameţesc cu nişte anestezice ieftine... e tot ce îmi doresc!
A fost un an plin de râsete, glume, perle de-ale profilor şi de-ale noastre [o să fac un caiet cu toate, promit], ore de religie în paraclisul şcolii, transferuri masive de băieţi [din doi au devenit şase, şi nu oricare patru băieţi au venit, ci Andrei cel pilit sau plin de pile, Paul sau capul răutăţilor, Alex cel de gaşcă şi Vlad ăl deştept], prietenii destrămate sau legate din nou, cu şi mai multă încredere, am cunoscut o mulţime de oameni incredibil de frumoşi, de care m-am apropiat cu curaj, convinsă fiind că ne vor rezona sufletele, am trăit la intensitate maximă fiecare clipă din clasa a 10-a, că o fi fost o ceartă declanşată de impulsivitate sau o bucurie fără margini, am călătorit, am explorat amplu, am organizat, am dobândit încredere şi am dăruit-o la rândul meu, am plâns cât nu am plâns niciodată, am patinat, am schiat, am înotat, am cercetăşit, m-am plimbat, am mâncat o grămadă, am povestit câte-n lună şi-n stele, aproape mi-am terminat ECDL-ul, am reuşit să şi învăţ şi să mă şi implic trup şi suflet în multe proiecte, am cântat, am scris, m-am împrietenit, am pierdut, am câştigat, am suferit, aproape am primit act de proprietate pe un geam din tot liceul, m-am luptat cu cele mai împuţite butoaie cu melancolie şi nu pot zice că le-am biruit întru totul, am îmbrăţişat, am găsit o altă casă, m-am rugat, am rupt bucăţi din sufletul meu ca să le reîntregesc cu gândul altcuiva, apoi... am petrecut, am dansat, m-am luptat, am visat lucruri măreţe, am rănit, am cunoscut adâncul durerii sufleteşti şi cele mai înalte culmi ale fericirii... am iubit, am trăit, iubesc şi trăiesc...:)
P.S.: Mâine plec la Tmişoara, aşa că vă doresc un sfârşit de săptămână şi de şcoală cu soare şi zâmbete sincere, în suflete şi pe chipuri...
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu