În timp ce Mihai nu mai ştia cum să pună capăt tuturor îndoielilor care îl măcinau, Ioana se ruga de părinţii ei să o lase să urce în Retezat, la casa bunicilor ei, unde era convinsă că, redescoperind drumurile copilăriei, cărţile adolescenţei şi visele de studentă la medicină, va descoperi şi înţelepciunea de care avea atâta nevoie. Într-un final, tatăl ei a fost de acord ca fiica lui cea mare să plece, însă alături de fraţii ei, pentru ca reîntregirea copilăriei să fie totală. Ioana era oarecum încântată, fiindcă credea că găsise răspunsul la întrebarea ei...la marea ei întrebare...cum să crească.
Bunicii i-au aşteptat cu mult drag. Patul cu aşternuturi curate, mirosind a levănţică, soba duduind, fiindcă nopţile de aprilie în munţi sunt răcoroase, nucii numai buni de urcat în ei şi râul, curgând melodios şi spunând aceeaşi poveste de când Ioana era mic copil, toate erau cadrul perfect pentru o maturizare frumoasă. Aşa că fata s-a decis să caute maturizarea în serile frumoase petrecute alături de întreaga familie şi în poveştile bunicilor. Au mâncat cu toţii, înghesuiţi în jurul măsuţei din stejar, râzând cu gurile până la urechi la anecdotele din tinereţile bunicului. Însă bunica văzu că lumina din ochii Ioanei începea să se stingă, aşa că a luat-o de mână şi a dus-o afară, ca să povestească cu ea, fiindu-i întâia nepoată şi iubind-o foarte mult.
-Ioana, draga mea, ce se întâmplă cu tine? Am crezut că vii aici ca să redescoperi bucuriile copilăriei, dar tu, de când ai ajuns, te gândeşti doar la cine ştie ce tristeţi de studentă îndrăgostită... începu bunica, blând.
-Bunico, Mihai mi-a spus că ar cam fi timpul să cresc. Şi oricât vreau eu să îmi păstrez sufleţelul de copil, trebuie să fac asta...să găsesc înţelepciunea unui om matur şi să mi-o însuşesc...ca să salvez dragostea noastră, spuse Ioana printre suspine şi lacrimi.
-Dar, draga mea, cum crezi că vei găsi înţelepciunea? Aşa, la un colţ de uliţă, sau căţărată într-un nuc? Nu, înţelepciunea nu se găseşte, ea se dobândeşte. Şi mai ai destul timp să faci asta...o sfătui bunica.
-Nu, eu vreau să o dobândesc acum! Am nevoie de ea ca să cresc, ca să mă pot mărita la anul! strigă, hotărâtă, Ioana.
-Ioana, nu ai nevoie de maturitate ca să te măriţi. Mihai te-a iubit copilă, şi te va iubi în continuare aşa. Veţi creşte amândoi şi veţi dobândi înţelepciunea pe parcursul drumul vostru către Împărăţie. Sunteţi atât de naivi... mai spuse bunica şi o strânse la pieptul ei pe Ioana.
-Nu! Eu vreau acum să cresc. Am nevoie de asta, chiar dacă e împotriva voinţei mele. O fac pentru Mihai şi pentru toată iubirea ce i-o port...O să plec mâine dimineaţă spre vârful Retezat. Am făcut acest traseu montan de foarte multe ori şi am nevoie să mă liniştesc şi să găsesc răspunsul la toate întrebările mele...Mulţumesc mult de tot pentru sfaturi. Noapte bună! mai zise Ioana şi alergă în casă.
"Biata fată", îşi spuse bunica, "ce face dragostea asta cu mintea ei. Trebuie să fac ceva să o împiedic să plece şi să crească..." mai şopti bunica şi plecă să vegheze somnul nepoţilor ei dragi.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu