Sfârşit...:)

Orice sfârşit e un nou început. Sau, dacă ceva se sfârşeşte, se sfârşeşte cu bine; altfel, înseamnă că nu s-a sfârşit. Nu, nu am de gând să scriu un elogiu sfârşitului. Doar că...aceasta e ultima postare de pe acest blog. E o decizie personală, luată în urma unei spovedanii de o frumuseţe aparte. Poate, cândva, mă voi reîntoarce. Dar, deocamdată, sunt într-o schimbare. Am descoperit cum pot creşte şi cum pot rămâne copil în acelaşi timp. De aceea, e vremea mea, e vremea să îmi deschid larg aripile şi să îmi iau zborul. Vreau să vă mulţumesc tuturor, fiindcă aţi fost alături de mine, cu comentarii încurajatoare, cu postări purtătoare de fericire adunată în cuvinte, cu prietenii frumoase [Mădă, Dorina, Andra, Theo...o îmbrăţişare strânsă pentru toate]. Dar cel mai mult vreau să îi mulţumesc acestui blog, acestui jurnal, care este, acum, un mare buchet al gândurilor şi sentimentelor mele dintr-o perioadă însorită a vieţii mele. Este o mărturie vie, o părticică din sufletul meu. Am strâns aici zâmbete, lacrimi, poveşti, speranţe, râsete şi le-am legat pe toate cu o panglică violet, iar acum le-am pus la presat. Şi le las aşa, exact aşa cum sunt, cum au fost scrise, simţite, ca, peste ani, să fie cuvinte ce pun zâmbete pe chip. Însă acum e timpul să merg mai departe...cu vise noi, speranţe noi, credinţă tare şi multă nădejde în suflet. Am o viaţă de trăit, un Mare Scop de îndeplinit, o lume de iubit şi o cale de urmat. Vă las cu bine, dragii mei, şi cu încă un fragment din inima mea...un fragment din coloana sonoră a vieţii mele...