Joaca de-a iubirea [partea a VI-a]

De dimineaţă, Ioana se trezi deodată cu bunicul şi îl ajută la udatul grădinii, apoi îşi pregăti rucsacul şi, fără să îi mai dea de ştire bunicii, care voia să o oprească din expediţia ei, plecă să redescopere muntele ei preferat, Retezatul, şi să găsească înţelepciunea pe care o căuta cu atâta ardoare. Cu cât urca mai mult, cu atât redescoperea dragostea ei pentru aceste meleaguri ale copilăriei. Clopoţeii din iarbă, Râul-Mare, curgând alert şi povestind, ca întotdeauna, despre cei doi uriaşi care au retezat muntele în lupta lor pentru o frumoasă prinţesă, aerul tare, mirosind a zâne şi a brad, totul trezea în sufletul Ioanei o emoţie necuprinsă, o dorinţă de a evada din acel trup şi de a îmbrăţişa cu toată inima aceşti munţi atât de dragi ei, de a dansa cu acei zmei iubitori de Ilene Cosânzene, de a se întinde la soare şi de a lăsa acvilele să zboare pe deasupra ei, să o înalţe sus de tot, în cerul atât de iubit de ea. Ioana continua să păşească, cu bocancii uzi de rouă, şi să viseze la tot ceea ce îşi dorea în viaţa ei. Căuta maturitatea într-un zmeuriş, într-o floare de colţ sau într-o cărare spre lacul Bucura, dar nu o găsea nicăieri. Aşa că, deznădăjduită, dar încă sperând că va reuşi să se întoarcă mai matură după această călătorie iniţiatică, o porni de-a dreptul prin pădure, părăsind traseul marcat. Ştia că nu mai fusese pe acolo de mică, de când tatăl ei o adusese pentru prima oară în Retezat, la un soi de grotă, locuită de un sfânt bătrân, însă nu îi era frică. Era convinsă că va ajunge sus, în vârf, şi va avea, din nou, lumea la picioare.

Însă, fiindcă mergea cu capul în nori şi cu gândul la Mihai, Ioana nici măcar nu observă că părăsise cărarea pe care o dusese tatăl ei şi că mergea de-a dreptul prin iarbă. Doar atunci când văzu că ajunsese într-un luminiş îşi dădu seama că a luat-o pe drumul greşit. Nici măcar nu mai auzea Râul-Mare susurând, ceea ce o îngrijoră şi mai mult. Amintindu-şi de un curs de supravieţuire de la cercetaşi, ea încercă să rămână calmă şi să facă aşa-zisele "cerculeţe" în jurul unui anumit reper, în speranţa că va găsi drumul sau va fi găsită. Dar în adâncul sufletului ei ştia că în afară de bunicul şi tatăl ei, doar Mihai mai ştia că pe acolo se putea ajunge pe Retezat, fiindcă şi el era un iubitor de drumeţii. Aşa că îşi adună gândurile, se concentră şi începu să lupte pentru supravieţuire, rugându-se în acelaşi timp Lui Dumnezeu.

Fără să ştie ce se întâmpla cu Ioana, dar având o presimţire rea, Mihai se trezi de dimineaţă din nou neliniştit. Aşa că primul lucru pe care îl făcu fu să meargă până la părintele Ioan acasă, tatăl dragei lui iubite, ca să afle unde plecase. Atunci când părintele îi spuse că Ioana era în Retezat, la bunicii ei, Mihai fu cuprins de un fior de spaimă. Îi mulţumi părintelui şi plecă în grabă spre casă. Aruncă repede în maşină câteva haine de schimb şi ceva de mâncare şi o porni spre Râu de Mori, sperând că draga lui nu făcuse vreo imprudenţă.

-Doamne ajută, bunică! Ce faceţi? Ioana e aici? strigă Mihai, de cum intră pe poartă şi o văzu pe bunica udând florile.

-Doamne ajută, Mihai! Nu, Ioana nu e aici. A plecat de dimineaţă, fără să îmi dea de ştire unde. Bunicul spune că a urcat în Retezat, iar fraţii ei zic acelaşi lucru. Aseară am purtat şi eu o mică discuţie cu ea, şi mi-a spus că pleacă în căutarea maturităţii, ca să salveze dragostea ce vă uneşte. Eu i-am spus că poate ai greşit, că amândoi trebuie să creşteţi împreună, că maturitatea se dobândeşte, însă văd că nu m-a ascultat. De când m-am trezit, mă rog neîncetat pentru ea. Mi-e frică să nu se fi rătăcit. Te rog, Mihai, du-te şi caut-o, fata asta chiar te iubeşte, mai spuse bunica.

-Da, ştiu, şi eu o iubesc şi nici nu vă puteţi imagina cât de rău îmi pare că am făcut-o să plece aşa, să îşi dorească să crească. Hotărât, voi pleca după ea! exclamă Mihai şi se urcă în maşină.

-Ai grijă ce faci, Mihai! strigă bunica în urma lui...

Mihai încercă să se controleze şi să nu se îngrijoreze. Însă numai gândul că sufletul lui pereche e singur în munţi îl înfiora. Şi, mai mult decât atât, bănuia unde putea fi, dar nu vroia să se recunoască realitatea dispariţiei Ioanei...Trebuia neapărat să o găsească, să îi spună că o iubeşte aşa cum e şi că dragostea lor nu trebuie salvată prin maturitate, e frumoasă aşa cum e ea...Dar măcar de-ar fi ştiut unde să o caute...Mii de gânduri zburau prin capul lui, la fel ca avioanele într-un aeroport, şi decolarea fiecăruia stârnea şi mai multe îngrijorări. Simţea că îşi pierde minţile, de aceea opri brusc maşina şi o porni pe traseul marcat cu roşu, sperând că Ioana era pe undeva pe drumul spre culmea Retezatului...