Vivat copilăria!:)

Azi e 1 iunie! Oficial, a început vara! Şi, tot oficial, azi e ziua noastră, a copiilor. Chiar dacă ne bucurăm de privilegiul de a fi copii în fiecare zi, astăzi totul ia amploare şi oamenii par mai zâmbitori, mai prietenoşi. Eu, sincer, mi-aş dori ca toate cele 365 [mă rog, 366] de zile ale anului să fie ale copiilor. Poate că aşa lumea ar fi mai bună...
Despre copilărie s-au spus, se spun şi se vor spune multe. Eu vreau să prezint copilăria aşa cum mi se pare mie... Aş spune că copilăria este mântuitoare. Dacă nu ne vom păstra acele sufleţele cu care am fost înzestraţi când am plecat din Rai, nu ne vom putea întoarce în Casa noastră din Cer, unde au loc doar cei curaţi. Copilăria e poate singurul lucru de care mi-e dor în mod constant [şi de copilăria mea se leagă şi amintirea bunicului]. Copilăria e vârsta la care poţi face orice, poţi crede că un măr e la fel de mare cât o casă sau puful păpădiei, suflat în vânt, îţi îndeplineşte dorinţele. Copilăria e cea mai frumoasă lume a noastră, în care avem iubire, prietenie, speranţă, credinţă, vise, într-o formă simplă, uşor de atins şi de păstrat. Copilăria e timpul de aur al vieţii noastre şi ar trebui să ne bucurăm de el până la capăt...
Unii spun că atunci când ai întâlnit prima iubire, ţi s-a terminat copilăria...gata, nu mai poţi fi fericit...Dar eu i-aş contrazice pe toţi. Copilăria e veşnică. Atâta timp cât păstrăm în suflete amintirea tuturor clipelor petrecute "când eram mici", atâta timp cât avem acelaşi zâmbet luminos, aceleaşi mâini gata să strângă, să mângâie, să tămăduiască, aceleaşi lacrimi care duc cu ele toată supărarea şi aceleaşi vise, care pot fi îndeplinite, putem spune că suntem copii. Vă imaginaţi totuşi cât de frumoasă ar fi o lume a copilăriei? Toată lumea ar fi prietenă cu toată lumea, monezile de schimb ar fi cireşele, bomboanele şi biluţele colorate, oamenii ar fi credincioşi şi şi-ar spune cuminţi, în fiecare seară, rugăciunile, pentru ca, duminicile, să se poată împărtăşi, nu ar mai exista discriminare, pentru că copiii sunt curaţi, nu ţin cont de rasă sau religie, şi...dragostea ar fi mult mai simplă. Am putea iubi atât de sincer..."Vrei să mă ţii de mână? Să iei jumătate din ciocolata mea? Să ne jucăm împreună?" "Da..."...şi acest DA ar fi spus pe vecie, cuminte, timid, cu roşeaţă în obraji şi coroniţe de flori pe cap. Supărările ar trece precum norii, după o furtună de lacrimi, nu ar mai exista furturi, violuri, crime, accidente...Cu siguranţă, dacă toţi am rămâne copii, lumea ar fi minunată. Ar fi o lume a cântecelor, a viselor colorate, a cerceilor din cireşe, a zâmbetelor luminoase şi a iubirii curate. Ar fi o lume a inocenţei, şi ne-am mântui cu toţii...
Sunt conştientă că este doar o utopie. Aşa că tot ce putem face este să ne bucurăm de copilărie atât cât o trăim cu adevărat, să ne păstrăm mereu sufleţelele şi să nu ne grăbim, niciodată, să creştem...La mulţi ani, copii!:)