Să încep să înşir toate momentele în care mi-ai fost alături ar fi pură ipocrizie: ai fost lângă mine mereu. De la prima privire a mea, la ochii înlăcrimaţi cu care te privesc de ceva vreme, de la prima căzătură cu bicicleta, la prima rană a inimii, cicatrizată acum, de la primul vals dansat cu tine, la primul dans alături de un suflet drag mie, de la primele vise de a deveni doctoriţă, astronom, cântăreaţă şi pilot, la cel definitiv de a urma Medicina, de la primul zbor sufletesc frânt, la prima aterizare cu planorul, de la primele îndoieli ale credinţei, la certitudinea că sunt o fiică a Domnului, de la primele lacrimi de fericire, la cele mai aprigi suferinţe şi lupte ale inimii mele... Duhovnic, psiholog, prieten bun, privire blândă, sfat înţelept, mustrare aspră, umăr pe care să plâng, palmă care să ducă departe răul, părinte biologic, dar, mai ales, părinte sufletesc...
Ai avut trupă de muzică rock, ai o pasiune pentru aviaţie, ai făcut teologia pentru că aşa îţi spunea inima, deşi erai deja inginer, ai devenit preot, ai ales să ai grijă de noi, toate cele şase minuni din viaţa ta ... Nu ştiu cum să îţi mulţumesc pentru tot ce mi-ai dat. Pentru că datorită ţie sunt pilot planorist, pentru că talentul literar, dragostea pentru muzică, dorul de munte, curajul de a mă opune normelor rigide ale societăţii, tăria de a lupta fără încetare pentru realizarea viselor mele, pofta niciodată satisfăcută de a citi, încrederea în credinţele şi virtuţile mele, toate le-am moştenit de la tine. Cine altul, dacă nu tu, m-a învăţat ce muzică să ascult, mi-a recomandat cărţi de citit, mi-a deschis ochii ca să văd dincolo de orizont, m-a întărit atunci când sufletul meu era bătut de vânturi triste, m-a ridicat din mlaştina răutăţii mele şi m-a repus pe Calea mea către Cer? Cine are mereu un răspuns miilor mele de întrebări, o glumă pentru atunci când sunt extrem de tristă, un îndemn plin de dragoste pentru când mă cufund în butoaiele mele cu melancolie? Cine râde împreună cu mine de cei de care mă îndrăgostesc, reuşind astfel să mă facă să uit de complicaţiile triste adiacente, cine mă ceartă atunci când exagerez cu impulsivitatea, cine mă susţine în formarea principiilor şi a personalităţii mele, cine mă ajută să "citesc" oamenii, cine îmi cântă la pian când plâng, cine mă mângâie când nu mai ştiu unde să găsesc liman? Tu, dragul meu tată, tu...
Eşti mai mult decât un părinte biologic care are grijă să am parte de tot ce e bine şi frumos în viaţa asta. Eşti un părinte sufletesc, pentru că eşti preot, care se îngrijeşte de mântuirea mea, de fericirea mea veşnică... Mi-e greu, câteodată, să ştiu că eşti părinte sufletesc al atâtor oameni, cărora li-L descoperi pe Hristos, mi-e greu să accept că sunt fiică de preot şi că datoria mea de a mă jertfi, de a-mi lua crucea şi a-I urma Lui, de a fi un copil al Luminii e mult mai mare, mi-e greu să ştiu că aşa cum drumul tău spre Dumnezeu a fost sinuos, şi eu am de trecut prin multe suferinţe, pentru că îţi semăn, mi-e greu să găsesc mereu Lumina când în jurul meu e doar întuneric, dar tu eşti mereu aici, în dreapta mea, să îmi spui că e întotdeauna o Cale, un Adevăr şi o Viaţă, că dragostea nu cade niciodată, că Dumnezeu nu mă uită în adâncul suferinţei fără un scop bine-definit. Mulţumesc din toată inima, cu toată iubirea, pentru că mi-eşti tată şi mai presus de atât: pentru că mi-eşti părinte sufletesc! Mă rog Bunului Dumnezeu să te ajute să îţi împlineşti misiunea de păstor al oilor Sale, să ai sănătate şi putere de muncă, dar mai ales iubire, ca tot ceea ce faci să îţi aducă lumină în privire, înţelepciune în suflet şi să îţi sporească comoara din Cer. Mă rog Lui Hristos să te mântuiască, om frumos, foarte drag mie... La mulţi ani, iubitul meu tată! Şi te rog să mă ierţi...
P.S.: Am învăţat să folosesc Windows Movie Maker, aşa că, de azi începând, cântecele tale atât de frumoase vor apărea pe Youtube. Primul dintre ele e cel pe care, în momentul de faţă, îl iubesc cel mai mult..:)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu