Toate problemele cad, parcă, pe umerii mei. Şcoală şi pretenţii de la profesori şi standarde înalte stabilite de mine însumi, implicare totală la cercetaşi şi dorinţa de a învăţa mai multe la planorism... De asemenea, planurile de a citi o carte măcar la două săptămâni şi de a viziona măcar un film pe săptămână, de a face 10 gulguţe zilnic, de a citi măcar 10 pagini pe zi pentru planorism... Ştiu că sunt multe, dar am ciocolată cu mentă şi multă energie: încă le fac faţă.
Îmi doresc ca şi femeile să pot fi duhovnici. Nu psihologi, ci duhovnici... Cred că asta ar fi menirea mea... Mă bucur că pot să ascult oamenii, să îi ajut, să îi sfătuiesc... E aşa bine să mă împovăraţi cu problemele voastre! Nu, nu sunt deloc ironică. Dacă am pe cine asculta şi mii de lucruri cu care să îmi bat capul, nu mă gândesc la furtunile din sufletul meu decât noaptea, la ore târzii, când scriu... Şi e bine să amân suferinţa sau dorul pentru două noaptea, zilnic...
Astăzi a fost prima furtună din acest an la Deva, iar eu, în tenişi şi pulovăr, dansam prin ploaie, mă bucuram de fiecare fulger sau tunet... Furtuna mi s-a potrivit ca o mănuşă, fiindcă prin sufletul meu e rupere de nori... Puteam plânge fără ca lumea să mă întrebe ce am, fiindcă toţi aveau lacrimi de ploaie pe obraji...Ziua de astăzi a fost oribilă, nu am terminat tema la mate, franceză sau engleză, am făcut câte ceva la cor, proful s-a enervat că toţi cântau fals şi a plecat în mijlocul repetiţiei, noi am chiulit de la engleză şi profa s-a cam supărat, mi s-a rupt caietul universal aka biblioraftul, toate mi-au mers prost, nu m-am putut concentra la nicio oră, îmi venea să trântesc cu fiecare lucru în parte... noroc cu furtuna de afară, ea m-a calmat enorm de mult... şi cu lungile conversaţii telefonice de consiliere.:)
Trecând la lucruri mai amuzante, ora de chimie de azi a fost memorabilă, la fel ca şi cea de ieri. Ieri a fost ziua profului aka directorului şi i-am luat un tort şi două cărţi şi i-am cântat la mulţi ani şi s-a bucurat extrem de tare... Astăzi, vorbeam de grăsimi şi, din senin, s-a aplecat spre un coleg, i-a nimerit numele din vreo trei încercări [sau, mai bine zis, l-a întrebat cum îl cheamă când a văzut că toată clasa râde că habar nu avea ce nume are] şi l-a întrebat ce grăsimi solide ştie, tipul a răspuns că el ştie de untură, iar proful, cu tonul specific: "Da, da, OSÂNZĂ!" [Ieri am mai râs de două cuvinte: borhot şi glicerină boraxată:)]. Criză de râs generală, se sună, plecăm în ploaie...
Uneori, simt că am să cedez. Fizic, dar mai ales psihic. Că o să mă las în voia depresiei, nu o să mai fac nimic, o să lenevesc în pat cu o carte în mână sau un film în faţă, o să plâng într-una, nu o să am chef de nimeni şi nu o să fac nimic. Dar Petra nu e aşa. Petra e cu zâmbetul pe buze, are grijă de toţi cei dragi ei, deşi e atât de la mijloc în atâtea situaţii delicate, se descurcă, reuşeşte să se implice peste tot şi să ducă la bun sfârşit tot ce face, Petra e voioasă şi se bucură de lucrurile mărunte şi râde şi răspândeşte fericire... Aşa că, draga mea Petra, trezeşte-te, fii puternică, nu te lăsa doborâtă! Luptă, Petra, luptă...
P.S.: "Poate tu eşti frustrată că ai un mers urât, însă poate, cuiva, mersul tău îi va părea genial." Mulţumesc...:)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu