Răsărit la miezul nopţii

Au înflorit cireşii şi ploaia de aur îmi zâmbeşte de fiecare dată când sunt gata să îi dau drumul tristeţii închise undeva în cutia Pandorei din sufletul meu. Cerul era albastru azi, mai albastru ca ochii ce mi-au fost dragi cândva, şi acoperit cu nori roz, ce vesteau un orizont colorat şi pentru dihotomia din sufletul meu. Am avut o tentativă de a mă complace într-o stare de tristeţe, de meditare la "ce-ar fi fost dacă...", la vise care oricum nu îşi au rostul, dar Cineva a avut grijă să nu mă lase acolo, în adâncul suferinţei, din nou. Am acceptat tot ceea ce s-a întâmplat cu zâmbetul pe buze, convinsă până în măduva oaselor că aşa e cel mai bine, că El ştie cu adevărat ce mi-e de folos. Acum, ştiu că niciunul din visele mele despre iubire nu putea deveni realitate, pentru că realitatea a fost mult mai frumoasă pentru mine. Şi mai ştiu că prima dragoste va rămâne mereu în inima mea şi locul ei va fi întotdeauna liber, aşteptând, deşi nu mai are cine să se aşeze acolo. Poate că trebuia să gust puţin din iubire, să văd 'cum e', ca să îmi creez o imagine de ansamblu a acelui 'cum va fi', aşa cum copilul ia o gură din paharul de vin al tatei, pentru ca apoi să aştepte să se facă mare şi să bea cât vrea din licoarea aceea magică. Aşa că o să mă ridic din nou, puternică, gata de luptă, şi o să dau piept cu toţi balaurii mascaţi în oameni cu suflete împietrite, cu iubirea ca spadă şi iertarea ca scut. Şi un pic de dor de luna mea frumoasă ca platoşă...

Marţi am chiulit de la engleză şi, când am ajuns la şcoală, prima persoană cu care m-am întâlnit a fost profa, am căzut de pe skate-ul lui Andrei, m-am înecat aşa de tare cu ciocolata de casă, încât am crezut că o să îmi dau duhul pe coridoarele şcolii... Miercuri am râs la ore cu Ozana mea dragă, ce a avut grijă să mă înveselească, aşa cum face mereu... M-am plimbat foarte mult pe străzile oraşului meu drag, zilele astea, cu mp4-ul la maxim şi Taxi sau Emeric Imre, după caz, cântând tot ceea ce sufletul meu nu era capabil să spună. Dar nu am plâns şi nici nu o să mai fac asta, în primul rând pentru că nu mai am lacrimi, în al doilea rând pentru că nu mai am motiv. De fapt, Petra care îşi cizelează acum caracterul vrea să devină mai blândă, mai smerită, mai înţelegătoare, dar şi mult mai puternică. Sper din toată inima că voi reuşi să devin un om frumos!

Peste câteva ore plec la Arad, la Spirit Scout, primul meu Spirit Scout. Sper să fie... De fapt, nu sper nimic, fiindcă am învăţat că lucrurile bune chiar vin atunci când te aştepţi mai puţin.. Vreau doar să fie soare, să nu fiu aşa de cuminte ca în alte campuri, să mai las puţin din repsonsabilitate pentru atunci când voi fi lider şi să mă bucur cu adevărat, la maxim, de toate trăirile pe care mi le va aduce acest camp. Am după aceea destul timp să mă îngrijorez pentru Festivalul Luminii, planorism, teze şi alte 'nimicuri' de-astea.

Să aveţi un weekend incredibil de însorit, să trageţi adânc aerul de primăvară în piept şi... să fiţi fericiţi! Eu învăţ acum să fac asta!:)