Oboseală de martie

Nu am zburat azi la aerodrom, dar am lucrat din greu alături de ceilalţi piloţi planorişti [în devenire] şi am măturat tot hangarul, am spălat planoarele şi, la sfârşit, ne-am bucurat sufletele privind şi admirând un planor cu motor ce costă mai mult de 100.000 de euro. Ne-am gâdilat, ne-am jucat, am râs, am adormit în hamac, am mâncat covrigi de la Gigi cu Sana, am revăzut suflete dragi mie... Când am ajuns acasă, am făcut repede-repejor o baie şi m-am dus cu Mihăiţă, Ioan şi Anca la o plimbărică ce a ajuns o plimbăroaie. Am sfârşit ziua la sediu la cercetaşi, la o pizza şi o cântare , evident, pe întuneric, că doar e Ora Pământului.

Mi-e somn, extrem de somn, aşa că merg să dorm mult şi bine, chiar dacă mâine, teoretic, mă trezesc mai devreme... Fără vise, nu vreau niciun vis noaptea asta.

Astăzi a plouat torenţial, iar străzile toate miros a proaspăt şi a vechi, au parfumul acela ce se potriveşte atât de bine unor suflete nehotărâte, optimiste şi suferinde în acelaşi timp, unor suflete ce seamănă inimii mele.

Dacă ar trebui să alegi, ai prefera prietenia sau iubirea? Ai coase cuiva un atriu suplimentar în inima ta, doar ca să nu mai fii nevoit să te lupţi cu tine însuţi, să îţi fragmentezi sufletul în două zări? De ce nu vine iubirea agape atunci când ai nevoie de ea, de ce nu e tămăduitoare? De ce iubesc străzile ce miros a ploaie, a primăvară, a ghiocei, a romanţe trecute?