Au înflorit cireşii. Ai rupt o floare din sufletul tău şi ai prins-o lângă urechea inimii mele, ca să ascult mereu bătaia prieteniei tale, să nu uit niciodată mirosul tău, cu care ai adus primăvara. Apoi ai plecat, asigurându-mă că vei rămâne lângă mine. Ai fost trecerea mea de la iarnă la primăvară, fără tine nu aş fi reuşit niciodată să ridic capul din zăpada atâtor doruri, cu încrederea firavă de ghiocel că voi birui lumea. Acum, probabil aştepţi să îţi înapoiez floarea, gândurile, colţul din atriul tău pe care mi l-ai dăruit. Dar nu, acum părticica aceea din sufletul tău, cântecul fredonat într-o noapte, dorinţe puse la căderea stelelor sunt la mine, la fel cum primul meu vis devenit realitate, primul zbor frânt şi primele taine mărturisite ţi le-am lăsat în grijă, alături de prima iubire. Privirea ta blândă e în fiecare cuvânt pe care îl închid sub pleoape, de teamă ca lumea să nu mi te fure şi să îţi murdărească inocenţa. Ştiu că suntem unul lângă celălalt, dar mai ştiu şi că nu suntem împreună...
Aş putea să pun o infinitate de note pe portativul acesta, dar a venit primăvara, iar cântecul nostru ar suna fals printre atâţia copaci înfloriţi. Aşa că te închid adânc în inimă, sub fulguiri timide, speranţe neîmplinite, romanţe uitate şi vise copilăreşti. Părticica din tine care încă e a mea am ascuns-o bine în suflet şi nu ai cum să mi-o iei... Dar e soare afară, vântul poartă petale şi veşti frumoase, eu mi-am potrivit zâmbetul de copil aşa-zis fericit în oglindă şi sunt gata să înfrunt din nou viaţa, de data asta, fără tine...
P.S.: Ce poveste înnorată am trăit noi doi, nu ştiam pe-atunci că soarele ne luminează pe-amândoi... Ai plecat din anotimpul meu, ia şi-o frunză să nu-ţi fie greu.:)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu