Spovedanie neterminată

"Numele Tău îmi e destin, crucea Ta mi-e cale şi tot sufletul mi-e plin de Lacrimile Tale."

Draperiile mari şi negre puse în perioada Postului Mare mă speriau când eram mică. Biserica în care mă duceau ai mei, copilă fiind, era în construcţie, toate slujbele ţinându-se la subsolul ei şi în timpul deniei din Joia Mare mă gândeam la cum va arăta locaşul de cult peste câţiva ani, la cum sfinţii ce vor fi pictaţi pe pereţi mă vor privi cu mai multă blândeţe decât cei închişi în spatele sticlei icoanelor şi nu mă puteam concentra la a asculta cele doisprezece Evanghelii care spuneau povestea răstignirii Lui Iisus. Mă întorceam mereu spre cele două draperii mari şi negre, gândindu-mă că din spatele lor vor apărea Ana şi Caiafa şi mă vor condamna şi pe mine la moarte pe cruce. Iar eu nu eram gata să mor, vroiam să cresc mare şi să văd Biserica cea nouă, cu tata preot în ea şi eu mică dirijoare a unui cor ce, cu siguranţă, nu suna fals în visele mele.

Draperiile mari şi negre nu mă mai sperie, acum. Biserica e tot în construcţie, dar nimeni nu mă mai duce de mânuţă acolo. Tata e preot într-o biserică mică de sat, iar corul pe care-l dirijez e format din pornirile mele impulsive, pe care le învăţ să stea cuminţi în timpul slujbei - nu pot să dirijez cinci bătrâni care fonfăne catavasiile de când s-au născut. E abia Duminica Floriilor şi mai e destul timp până în Joia Mare. Nu mi-e greu să mă concentrez la cele doisprezece Evanghelii. Dar frica de Ana şi Caiafa, care, în coşmarurile sufletului meu de copil, intră zgomotos în biserică, mă condamnă şi apoi cer răstignirea mea, a rămas pitită undeva, lângă credinţa în Iepuraş şi duminicile de Paşti cu rochiţe noi şi ciorapi albi. Nu, nu sunt gata să mor. Nu pentru că mi-ar fi teamă de vămile văzduhului, unde voi fi întrebată de cele ce cu ştiinţă, din propria mea răutate, am făcut. Doar că... biserica nouă nu e construită încă pe deplin, iar tata nu e încă preot în ea. Şi eu nu am învăţat să iubesc.

***

"Doamne şi Stăpânul vieţii mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de sine şi al grăirii în deşert nu mi-l da mie." Dar sunt atât de leneşă când vine vorba de rugăciune, am devenit o maestră în arta pierderii vremii, m-am implicat în atâtea proiecte şi mereu mi-e teamă că nu o să duc totul la bun sfârşit, sunt atât de mândră, încât uneori ego-ul meu se întinde pe tot cerul, iar de vorbit mult şi prost- ei bine, cred că deţin un record şi în acest domeniu. Şi totuşi, am curajul să îmi plec genunchii, să îl rog pe Dumnezeu să-mi ierte zvâcnirile de impulsivitate şi irascibilitate, să îmi dăruiască pacea Sa, de care am atâta nevoie, să îmi călăuzească paşii pe Calea către Cer cu multă răbdare şi blândeţe, să mă înveţe cum să iubesc şi cum să mă rog, cum să fiu o fiică a Sa şi cum să-L mărturisesc.

"Iar duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei dăruieşte-L mie, slugii Tale". În duminica Floriilor, în care Hristos Iisus a intrat în Ierusalim călare pe mânzul asinei, iar mulţimile L-au aclamat şi I-au cântat osanale, pentru ca în Joia Mare să Îl trimită la judecată şi să Îi dorească răstignirea, eu, nevrednică, plină de răni şi de păcate, cad în faţa Ta, precum Maria a căzut, sparg un vas plin cu lacrimi şi îţi ung picioarele cu dorurile mele fărâmiţate. Mă număr atât printre cei care Te binecuvintează, cât şi printre cei care, cu răutatea lor incomensurabilă şi greşelile lor de neiertat, Te-au răstignit. Ai murit şi pentru mine, mi-ai spălat tot păcatul cu sângele Tău curat, am fost şi eu un spin în cununa ce Ţi-a rănit fruntea, o picătură din buretele înmuiat în oţet amar pe care Ţi L-au întins soldaţii, în batjocură. Am fost acolo, în vârful biciului cu care Te-au lovit, un deget al palmelor lor, o moleculă în scuipatul aruncat cu imbecilitate în obrazul Tău iertător. Am fost parte din suliţa cu care Ţi-au împuns coasta, am fost în fiecare chin la care Te-au supus, întreagă, păcătoasă, oarbă. Dar Tu, Tu m-ai iertat. Te-ai jertfit pe Cruce pentru mine şi continui să te jertfeşti în fiecare Liturghie, să mă curăţeşti neîncetat cu Harul Tău, cu Trupul şi Sângele Tău, pe care, în nevrednicia mea fără margini, cutez să-L mănânc în Taina Împărtăşaniei. Mă primeşti la pieptul Tău, deşi eu sunt atât de păcătoasă, încât mi-e frică să Îţi sărut picioarele. Aşa că, Iisuse Hristoase, Mântuitorule, primeşte această rugăciune a mea, stângace cum e ea, şi fă-mă vas ales al Duhului Tău Sfânt, curăţeşte-mi inima şi trupul de toată întinarea lumească strânsă acolo zi de zi, arde rădăcinile răutăţii, mândriei, lăcomiei şi tuturor celorlalte patimi ce sălăşluiesc în inima mea, smereşte-mă până la lacrimi, Hristoase, ca să mă pot înălţa apoi până la seninul din ele, întăreşte-mă în răbdare şi stăruinţă, ajută-mă să mă ridic după fiecare cădere, să nu deznădăjduiesc când nu reuşesc să mă menţin dreaptă pe drumul către Tine, învaţă-mă să fiu o piatră de temelie pentru credinţă, să ard de dragoste pentru Tine şi pentru aproapele meu, să răspândesc Lumină în jurul meu, Lumina credinţei şi a nădejdii, să vadă toţi că sunt fiica Tatălui ceresc, că sunt şi eu o mlădiţă a Viţei Vieţii, sprijineşte-mă să fiu gata oricând să îmi jertfesc poftele şi patimile pentru a împlini Voia Ta şi nu uita, Hristoase, să îmi cizelezi sufletul, să îl înveţi ce e suferinţa şi durerea, ca să Te poată mărturisi când va veni vremea martiriului întru desăvârşire.

"Aşa Doamne, Împărate, ajută-mă să-mi văd greşelile mele şi să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat este numele Tău în veci. Amin." Da, Iisuse Hristoase, ajută-mă să îmi conştientizez greşelile, să mă căiesc sincer de ele, să nu le mai fac niciodată şi iartă-mi-le, Doamne. Nu mă lăsa să îmi judec aproapele, să îl bârfesc, să îl osândesc, ci pune stavilă gurii mele şi ţine-mi gândurile şi pornirile spre păcat în frâu, până când voi reuşi eu însumi să fac asta. Învaţă-mă să mă controlez, să nu mă mai las condusă de simţiri, ci să Te pun pe Tine, raţiunea mea de a fi, în tot ceea ce fac, ca să Te regăsesc în tot ceea ce mi se întâmplă. Şi aşa, spălată cu lacrimile căinţei sincere, iertată în Taina Spovedaniei pe care o voi înfăptui săptămâna aceasta, cu smerenie, credinţă, nădejde şi dragoste în inimă, ajută-mă ca anul acesta şi întotdeauna să îmi răstignesc patimile împreună cu Tine, să îmi îngrop poftele şi răutăţile şi să fiu şi eu părtaşă Învierii Tale, precum Maria Magdalena s-a învrednicit să fie prima care Ţi-a auzit vocea blândă, spunându-i "Bucură-te!", să mă împărtăşesc cu preacuratul Tău Trup şi sfântul Tău Sânge şi să fiu şi eu hristoforă, lumină din Lumina Ta, fiică plină de dragoste a Cerului, suflet înviat din moarte şi biruitor al lumii, arcuindu-mă peste veşnicie, în Rai.

***

Începe Săptămâna Mare. M-am săturat de aceleaşi filme menite să trezească în om conştiinţa sau, de fapt, să o adoarmă şi mai tare, de aceleaşi îndemnuri la a fi mai bun de Paşti, de spovedaniile în masă, care trec fără să lase vreo urmă de schimbare în sufletele oamenilor, de postul ţinut doar de ochii lumii sau doar ca o dietă. Aşa că nu o să vă îndemn să vă descoperiţi acum latura creştină şi să uitaţi de ea imediat ce friptura de miel vă va zace în farfurii; nu, nicidecum! Vă îndemn doar să vă opriţi pentru o clipă din goana nebună spre nicăieri şi să vă întrebaţi dacă tot ceea ce faceţi vă conduce undeva. Dacă iubiţi, dacă iertaţi, dacă sunteţi oameni. Să vă întrebaţi dacă, într-o zi, v-aţi scoate sufletele din trup şi le-aţi arăta lumii întregi, v-ar fi ruşine de toate lucrurile pe care le-aţi făcut şi de toate urmele pe care le-au lăsat acestea în inima voastră sau aţi afişa un sufleţel curat? Şi dacă există măcar o urmă de îndoială că drumul pe care sunteţi e cel bun, atunci mai este cale de întoarcere. Hristos vă aşteaptă, răstignit şi apoi înviat, vă aşteaptă să vă dăruiască iertarea. Tot ce trebuie să faceţi e să o primiţi! Niciodată nu e prea târziu să îţi accepţi crucea şi să te întorci, cu toată inima ta, la Tatăl Tău. Nu formal, aşa cum se întoarce lumea în noaptea de Paşti şi apoi părăseşte Cerul şi refuză Învierea la a cărei slujbă a participat. Ci din tot sufletul, căit, gata să îţi schimbi viaţa. Hristos a înviat şi pentru tine! De ce nu ai accepta viaţa veşnică?

***