What am I supposed to do when the best part of me was always you?
Să mă plimb prin ploaie, liniştită, ronţăind biscuiţi, când toată lumea din jurul meu aleargă, speriată de furtună. Să trag adânc aerul de primăvară în piept şi, când expir, să elimin, alături de CO2, toată răutatea şi tristeţea din mine. Să mi se prindă flori de măr în plete, să am stropi de ploaie pe gene şi să văd lumea prin perdeaua de nori. Să mă contopesc cu furtuna până când învăţ să nu mai fiu nehotărâtă. Să îmi văd sufletul întins peste tot oraşul, străpuns de maşinile gonind nebune pe străzi, luminat de vreun felinar aprins prea devreme, bătut de un vânt năpraznic şi frământat de aversa violentă. Să uit de tot ce mă doare, să nu mă constrângă nicio normă de credinţă sau politeţe, să sparg toate zidurile din jurul meu cu un pumn de idei puternice, să nu îmi mai controlez reacţiile în aşa fel încât să nu rănesc, pentru că şi eu am fost rănită. Să lupt, să lupt, să lupt şi să biruiesc. Să cuceresc ceea ce trebuie să fie al meu şi să îl ţin aproape de mine, să îl leg de sufletul meu cu un opt dublu, ca să nu poată pleca. Să calc în picioare şi să terfelesc bine de tot fiecare gând rău, fiecare impuls negativ, fiecare principiu uman constituit pe judecăţi greşite. Să mă plimb prin ploaie, liniştită... şi curajoasă în faţa iubirii. Ploua infernal şi noi ne iubeam prin mansarde, în luna lui Marte.
(acum e aprilie şi plouă. dar nimeni nu se mai iubeşte la colţuri de stradă. mi-e dor)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu